Google a anunțat recent că va introduce un sistem de traducere în timp real pentru telefoanele cu Android, asemănător cu cel integrat de curând de Microsoft pentru convorbirile prin Skype.
Ocupanta locului 1 în topul WTA, Serena Williams, a fpscut o declarație surprinzătoare după calificarea în sferturile de finală de la turneul de Grand Slam US Open.
Vernisajul expoziţiei „Lumea din perspectiva maghiară – Fotografii din arhiva Agenţiei Naţionale de ştiri a Ungariei” va avea loc la Muzeul de Artă, duminică, 17 august, la ora 17:00.
Redactorii ziarului New York Times au publicat, sâmbătă, un editorial prin care susțin că marijuana ar trebui legalizată, comparând incrinarea acesteia cu perioada prohibiției.
Tinerii dependenți de internet din China sunt legaţi de mâini, ţinuţi în carantină totală câteva zile și primesc medicamentaţie specifică.
Actrița Debra Winger, nominalizată la Oscar în 1982, vine la TIFF 2014, a anunțat directorul Festivalului, Tudor Giurgiu.
Consilierul președintelui Vladimir Putin a început să râdă când a auzit sancțiunile pe care SUA dorește să le impună în cauzl a 11 oameni politici importanți din Rusia și Ucraina
Președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a anunțat că serviciile de informaţii americane vor "continua să se intereseze de intenţiile guvernelor din lume", într-un interviu acordat televiziunii germane şi difuzat sâmbătă.
Primul smartphone rusesc poartă numele Yotaphone și costă circa 600 de dolari.
Knotch este o firmă din San Francisco (SUA), care a dezvoltat o reţea socială ”pentru opinii”, condusă de clujeanca Anda Gânscă.
Deși vânzările noilor terminale iPhone 5S și iPhone 5C sunt foarte bune, compania americană Apple se pare că se confruntă cu anumite probleme. Mai multe persoane au semnalat faptul că smartphone-urile lor au bateriile defecte.
Clujul este menționat și în New York Times drept un oraș al culturii, într-un top cu 12 locații de pe tot mapamondul.
Bărbații au mare nevoie de femei în viața lor, nu doar din motive biologice, susțin oamenii de știință.
Generalul american Keith Alexander, directorul Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA), a fost audiat de Congresul american și a explicat că ”zeci” de ameninţări teroriste au fost oprite în urma înregistrărilor telefonice ale cetăţenilor ame
Deși sunt idolatrizate și puse întotdeauna într-o lumină buna, celebritățile sunt, până la urmă, tot oameni, iar unele dintre cele mai faimoase persoane din lume ascund o serie de fobii chiar ciudate.
Deși presa a scris inițial că sportivul sud-african Oscar Pistorius și-a împușcat iubita, pe Reeva Steenkamp, confundat-o cu un hoț, acum poliția prezintă o altă versiune.
Părerile cu privire la "femeia perfectă" au fost mereu împărţite şi criteriile au variat mult de-a lungul timpului.
Un polițist din New York a fost fotografiat de către o turistă în timp ce oferea o pereche de cizme unui om fără adăpost din Times Square.
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat că trcerea la moneda euro în anul 2015 "nu mai intră în discuţie", dar încercarea de a respecta criteriile de aderare, inclusiv menţinerea deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB, este un bun exerc
Joanna Shields, șeful operațiunilor din Europa ale rețelei de socializare Facebook, a demisionat de la compania lui Zuckerberg pentru a se alătura unui proiect susținut de guvernul britanic, care are ca scop construirea unui centru în Londra care s
Celebrul ziar american New York Times a publicat un material despre situația politică din România, privind scandalurile politice care au loc de ceva timp în țară, în care spun că simbolul puterii este ”saltul la beregată”.
La aniversarea a 30 de ani de la inventarea smiley-urilor, profesorul Scott Fahlman de la Universitatea Carnegie Mellon University se declară dezamăgit de modul în care au evoluat.
Clujul a fost prezentat într-un reportaj ”acid” scris de un american, care a călătorit, în 1884, prin Transilvania și a oprit la actualul hotel Melody.
Fostul candidat al PSD la președinție, Mircea Geană, a scris în New York Times că România se reîntoarce pe buza prăpastiei.
Un număr din ce în ce mai mare de studii au stabilit că efectele climatizării au efecte tot mai grave faţă de activităţile umane, modificarea climei şi o acentuare a evenimentelor meteo extreme.
Cel mai tanar poliglot din lume este un tanar in varsta de doar 16 ani. Cunoaste 23 de limbi straine si spune ca nu are de gand sa se opreasca aici.
Cotidianul american "New York Times" a publicat un articol in care jurnalistii fac un amplu portret al doctorului Raed Arafat, pentru sustinerea caruia romanii au iesit in strada in luna ianuarie.
Fotografia, al carei autor este spaniol Samuel Aranda, a castigat cel mai prestigios concurs de fotojurnalism - World Press Photo Award 2012.
Jurnalistii americani de la New York Times au preluat si tratat pe larg protestele din Romania, care il vizeaza pe presedintele Traian Basescu.
Colonelul Muammar Gaddafi ar fi fost omorat, anunta New York Times, dar niciun organism international nu a confirmat informatia.