O femeie ce a fost răpită de pe stradă, în Craiova, a fost salvată de doi polițiști ce au scos-o pe geamul mașinii.
Programul CFR de Paște și 1 Mai 2021. Între 30 aprilie și 4 mai 2021, cu ocazia mini-vacanței de Paște și a zilei de 1 Mai, pe lângă treburile deja aflate în programele de circulație, CFR Călători va asigura legături cu trenuri directe. Ce garnituri se su
O fotografie istorică din anii 1940 prezintă gaterul lui Teodor Șușman, fostul lider al grupului anticomunist Șușman din Răchițele, comuna Mărgău.
Un tată a avut parte de surpriza vieții lui în miez de noapte, atunci când, cu un copil bolnav în brațe, a apelat la ajutorul unui taximetrist.
Organizatorii festivalului UNTOLD se pregătesc să lanseze primul NFT (NON FUNGIBLE TOKEN). Fanii festivalului, și nu numai, vor avea șansa să devină proprietarii unor momente memorabile sau a unei colecții de NFT-uri unice, care vor fi scoase la vânzare p
Organizatorii festivalului UNTOLD se pregătesc să lanseze primul NFT (NON FUNGIBLE TOKEN).
După ce în anul 2012 clădirea Amera Tower a fost certificată drept prima clădire verde din Cluj-Napoca, de către U.S. Green Building Council, aceasta continuă să fie deschizător de drumuri, sens în care a obținut recent precertificarea „Zero Waste Buildin
Persoanele care au fost inoculate cu ambele doze ale vaccinurilor anti-COVID-19 nu transmit coronavirusul aproape niciodată, relatează Insider.
Pensie anticipată 2021. Ce trebuie să faci ca să ieși mai repede la pensie. Prevederile legii se vor schimba complet în 2021.
Casă nouă. Visul multor tineri este să se mute la casa lor. Care sunt cele 15 lucruri pe care trebuie să le faci înainte de a-ți cumpăra o casă?
Mulți se întreabă ”Ce zodie e Bibi - Bianca Mihaela Lixandru?”. Bibi este născută în 10 mai 2002 și este într-o zodie puternică.
Unul din doi români iese la pensie înainte de a împlini vârsta standard. Vârsta reală de pensionare din România: 59 de ani pentru femei, 60 de ani și nouă luni pentru bărbați.
Horoscop 21 martie 2021. Noroc neașteptat și un nou început.
Elena Merișoreanu (72 ani) o atacă pe Maria Dragomiroiu (65 ani), după ce cântăreața de muzică populară a catalogat-o ca fiind ”mincinoasă, invidioasă și răutăcioasă”.
Selecționerul Mirel Rădoi a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus chiar înaintea startului preliminariilor Campionatului Mondial din 2022.
Parkingul Moților din Cluj-Napoca dispune de un sistem complet automat de acces în parking Moților, cu tehnologii moderne pentru recunoașterea numerelor de înmatriculare și plată.
După revolta provocată de Guvern, prin decizia anulării gratuității studenților la tren, s-a decis oferirea a 12 călătorii gratuite. Studenții cred, în continuare, că e o mare prostie.
Simptomele de COVID-19 pot fi resimțite timp de până la nouă luni de la infectare. Astfel persoanele care au fost infectate pot avea stări inexplicabile de oboseală, tulburări de somn sau dificultăți în respirație.
Ce obiceiuri de nuntă există în Ardeal și în nicio altă parte a țării? Aceste câteva tradiții sunt unice în țară.
Cum poți desface capacul unei sticle fără să folosești un desfăcător? Există 10 metode banale, dar eficiente care te pot ajuta.
Pedofil din Aghireșu Fabrici a fost condamnat la 24 de ani de închisoare.
Zodiacul despărțirilor. Află care este motivul pentru care bărbații din zodiac aleg să încheie o relație. Ce îi supără cel mai mult?
Un incendiu a avut loc vineri în Câmpia Turzii, din cauza unui foc lăsat nesupravegheat.
Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, deschide pentru public în 15 ianuarie 2021, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, expoziția „VASILE STOICA - MARE DIPLOMAT ȘI OM DE CULTURĂ”.
Episcopul Florentin Crihalmeanu a murit în urma infectării cu COVID-19.
Mai mulți membri ai guvernului american au analizat posibilitatea înlăturării de la putere a lui Donald Trump după lovitura în forţă a partizanilor săi în Congres, au raportat miercuri seară mai multe canale media, notează AFP, preluată de Agerpres.
Autoritățile din Washington au anunțat că starea de urgenţă a fost prelungită cu 15 zile, până după ziua instalării lui Joe Biden la Casa Albă, după ce susținătorii lui Trump au venit înarmați și au invadat Congresul.
La solicitarea celor de la Hotnews.ro, Ministerul sănătății a explicat de ce l-au numit pe Nicolae Sântimbrean la conducerea Institutului de Transplant Renal din Cluj
Deputatul USR, Emanuel Ungureanu, îl acuză pe Nicolae Sântimbrean, fost vicepreședinte al PNL Alba, condamnat pentru ”acte de tortură” că a fost ”uns” de Nelu Tătaru, manager al Institutului de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca.