Știri de Cluj a câștigat premiul ”Știrea anului”, pentru dezvăluirea risipirii banilor publici pe haine de lux de către directorul Sălii Polivalente
Jurnalistul Știri de Cluj, Horea Șoica, a câștigat premiul ”Știrea anului 2021”, oferit de Asociatia Profesionistilor din Presa Clujeana (APPC) la Gala Premiilor Presei, care a avut loc în seara zilei de joi, 16 decembrie. Juriul a fost format din jurnalisti cunoscuti la nivel national pentru anchetele si dezvaluirile facute si care nu sunt membri ai asociatiei clujene. Astfel, decizia a apartinut juriului format din : Ramona Ursu (jurnalist), Ana Poenariu (jurnalist de investigații la RISE PROJECT) și Răzvan Luțac (jurnalist de investigații la Libertatea).
Articolul care a fost desemnat ca fiind ”Știrea anului 2021” a fost -REVOLTĂTOR! În pandemie, directorul PNL -ist al Sălii Polivalente Cluj ”sparge” banii PUBLICI, pe haine de lux, la cel mai scump magazin din Cluj. Acesta a fost primul articol dintr-o serie de materiale in care Stiri de Cluj a dezvaluit modul în care directorul Sălii Polivalente Cluj, Ionuț Rusu, a cheltuit banii instituției pentru a cumpăra haine de lux, crose de golf, gadgeturi, în 2020, an pandemic. După ce a fost demascat, directorul a fost sancționat și a plătit paguba.
DNA Cluj anchetează acest caz, pentru că directorul Sălii Polivalente Cluj, Ionuț Rusu, este și consilier județean.
La Gala Premiilor Presei Clujene au fost acordate 14 premii.
STIREA ANULUI 2021
Locul I
Horea Șoica, Știri de Cluj
În pandemie, directorul PNL -ist al Sălii Polivalente Cluj ”sparge” banii PUBLICI, pe haine de lux, la cel mai scump magazin din Cluj
Locul al II-lea
Alex Prunean, Observator News
Istorie distrusă bucată cu bucată. Castelele nobilimii transilvănene, bijuterii arhitecturale, se prăbuşesc unul după altul. "În țara asta trăim, asta primim"
Locul al III-lea
Răzvan Robu - Gazeta de Cluj -
Magistrații clujeni care judecă dosarele de corupție specializați în biroul șefului
Sectiunea Politic/Administrație
Locul I, Valentin Șchiopu, PressOne
Revolta unei inspectoare de la Apele Române, detașată la 500 de kilometri de casă: "Nu accept să fiu condusă de politruci și de proștii clasei"
Locul al II-lea, Ruxandra Hurezean, Revista Sinteza
Moartea ideologiilor. Cum a ajuns un sat săsesc să voteze un primar AUR
Locul al III-lea, Luminița Silea, Actual de Cluj
Cum se asigură calitatea vieții din Cluj propovăduită de primarul Emil Boc. Cine sunt „băieții deștepți” care controlează panorama imobiliară a Clujului
Premiile pentru IT/Inovare
Locul I, Ovidiu Cornea, EBS Radio
Povestea electrică a lui „Ionică”, unul din noile taxiuri „eco” ale Clujului
Locul al II-lea, Răzvan Robu, Gazeta de Cluj
Unicornul UiPath își rupe cornul pentru un milion de euro într-un proces de proprietate intelectuală
Locul al III-lea, Ștefan Chețan, RFI
Cum se bucură, dar și ce așteaptă românii de la digitalizare
Jurnalism comunitar
Locul I, Marius Mureșan, Cluj 24
Galațiul mutat la Florești. Cine sunt frații de la Toflea, o comunitate cu ”sevă evreiască”
Locul al II-lea, Mariuta Pop, Digi 24
Povestea fotografului roman fara maini crescut la Casa de Copii si care a cunoscut succesul peste hotare
Praf în ochi, dar nu numai. De unde vin pulberile poluante ale Clujului
Premiile pentru Sănătate
Locul I, Valentin Șchiopu, PressOne
Valul patru s-a format la o înmormântare în „regatul agatârșilor”. „Toți care s-or pupat cu rudele venite de la București or luat virusu”
Locul al II-lea, Mariuta Pop, Digi24
Poveste impresionanta a meciului care si-a tratat pacientii din scaunul cu rotile cu oxigenul era legat de carucior, asa am lucrat
Când plasma poate face diferența între viață și moarte, în cazul pacienților COVID, la Cluj nu există un aparat pentru recoltarea plasmei, deși se dau gratuit. Pentru că nimeni nu a cerut!
Premiului special pentru jurnalism cultural
Răzvan Robu, Gazeta de Cluj
Pe scenă, șeful Centrului de Interes, pictorul Florin Ștefan, jonglează cu asociațiile și obține finanțări. În culise, artiștii clujeni își dau la gioale și le sunt atelierele sechestrate
Jurnalism pe teme de educație
Locul I, Ovidiu Cornea, EBS Radio
Ce a însemnat, la Cluj, școala exclusiv online pentru „actorii” principali, elevi, părinți, profesori. Ce spun specialiștii
Locul al II-lea, Delia Aga și Ștefan Chețan, Betanova
De ce unii studenţi nu vor să vină fizic la facultate, iar alții așteaptă cu nerăbdare întoarcerea în Cluj-Napoca
Locul al III-lea, Patrice Podină, Transilvania Reporter
Reacții ale studenților de la UBB după ultimele decizii ale Senatului: „Nu se raportează la dorințele tuturor, ci la motivații proprii”
Premiul special pentru jurnalism narativ/storytelling
Valentin Șchiopu, PressOne
Domnu' șchiop de la 36
Premiile pentru jurnalism de Mediu
Locul I, Răzvan Robu, Gazeta de Cluj
Tun de milioane de euro cu deșeurile toxice de la Turda
Locul al II-lea, Ovidiu Cornea, EBS Radio
Plămânul verde al Clujului riscă să devină gri. Proiecte imobiliare noi lângă pădurea Hoia stârnesc îngrijorare
Locul al III-lea, Mihai Șoica, Foaia Transilvană
322.560 de tone de ape din canalizarea Clujului au ajuns în Someș. Neepurate. ABA Cluj se chinuie să mușamalizeze poluarea gigant.
Premiul special pentru jurnalism sportiv
Valentin Șchiopu, PressOne
Joan, fata care alerga pe ascuns. Povestea atletei din Kenya care a dobândit cetățenia română
Cea de-a sasea ediție a Galei Premiilor Presei Clujene, organizata de Asociatia Profesionistilor din Presa Cluj (APPC) s-a transmis online. Acest eveniment de excelență pentru mass-media locală este singurul de profil din afara Bucurestiului.
Gala s-a desfășurat sub înaltul patronaj al Ambasadei Germaniei la București.
Totodată, APPC Cluj a lansat o noua editie, a 14-a, a Anuarului APPC, volum care reunește cele mai valoroase articole publicate de gazetarii clujeni în ultimii doi ani și care face parte dintr-o colecție publicată anual, începând din 2006. Anuarul este practic o mini-istorie a mass-mediei clujene si implicit a Clujului contemporan.
Jurnaliștii clujeni au înscris un număr de 76 articole la „Oscarurile” Presei Clujene.
Valoarea totala a premiilor oferite de sponsori si asociație e de peste 8000 euro.
APPC mulțumește partenerilor tradiționali care, în ciuda dificultăților prin care trece economia, au rămas alături de asociatie, dar și partenerilor noi: MOL România, E.ON Romania, NTT DATA România, AROBS Transilvania Software, Envipco, Spark School, Electric Castle, UNTOLD, XPN-Interglobalis, WINGS, Vitrina Advertising, Trend Communication, Editura Școala Ardeleană si Typro.
22 Comentarii