Fotograful clujean fără degete la mâini, crescut la casa de copii, care i-a fotografiat pe Obama, Biden, Trump și Putin


Un clujean este printre cei mai apreciați fotografi români peste hotare, având la activ sute de evenimente de răsunet la care a participat. 

Iulian Ovidiu Bohan s-a născut fără degete și a crescut la o casă de copii, dar s-a ridicat prin propriile puteri. 

A fost la marile festivaluri europene, la summiturile G20 și are povești de spus pentru câteva cărți. 

A fost un eveniment cu George Clooney când, în loc să se însoare în America, s-a însurat în Italia. Am fost peste 2000 de jurnaliști cu bărci. Dacă mă crezi ca fotograf, eu nu am mâini. Dar atât de stabil am fost, că un fotograf de lângă mine, nu știu de unde era, a picat în apă. 

Am văzut că Obama se plimbă prin Europa și vine și ne vizitează Germania și am zis de ce să nu. Am strigat la el să se uite la mine. Și s-a uitat la mine. Cu Putin, cu Trump, în 2017, la G20. Și acolo m-am simțit destul de onorat când din aia 20 de jurnaliști, să mă bage și pe mine la acea mică sală. În Hamburg”, a relatat Bohan.

Iulian trăiește la Munchen și o preferă pe Angela Merkel. ”Foarte simplă, e o femeie foarte simplă care nu mi-a venit să cred. S-a dus să facă cumpărături și am prins-o și i-am făcut poze”, a spus acesta, potrivit Digi 24.

El lucrează ca fotograf, redactor la o agenție de presă în Germania. ”Chit că am funcția pe care o am, aș putea să las aparatul jos și să stau numai în birou. Dar nu pot, m-am îndrăgostit de aparatele astea. Organizatorii multor evenimente au refuzat să-mi dea acreditări, din cauza dizabilității. Mi s-a întâmplat chiar la cel mai tare eveniment din Europa, Belinera, mi-a luat-o pe loc acolo, au zis că nu-i place de mine, pur și simplu”, a mai spus acesta. 

Eu am venit de undeva, de la casa de copii. Au început după revoluție să vina foarte mulți străini și erau și jurnaliști. Acolo am văzut niște străini cum aruncau jucării și bomboane. Eu ca și copil trebuia să merg, nu eu m-am uitat la cameraman, la fotograf. Și am zis gata, vreau să fiu ca ei”, a mai povestit Iulian, care a terminat facultatea de jurnalism, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. 

În luna septembrie a fost la UNTOLD.

Comentarii Facebook