Postul Realitate Plus a fost sancționat, marți, de CNA cu o amendă de 10.000 de lei din cauza unor declarații făcute de moderatoarea Alexandra Păcuraru care a cerut trimiterea romilor în India.
România se confruntă cu o criză a forței de muncă destul de mare, criză ce va fi rezolvată cu angajarea străinilor. Guvernul a stabilit o strategie prin care pot intra în țară până la 100 de mii de muncitori din afara Uniunii Europene.
Ştiaţi că Venezuela, o ţară cu o economie pe butuci, are cea mai importantă rezervă de petrol - 300.9 miliarde barili? În acelaşi timp, Statele Unite, care deţine 36.5 miliarde barili, este doar a 11 ţară la capitolul rezerve, însă prima la producţia de p
Un bărbat de 65 de ani a fost vaccinat de cel puțin opt ori împotriva noului coronavirus. O anchetă aflată în desfășurare susține că pacientului i s-a administrat o serie de doze de vaccin, iar oamenii legii vor să afle cum de s-a putut întâmpla asta. De-
Polițiștii de frontieră din județul Timiș au găsit 32 de migranți indieni în interiorul unui microbuz condus de un bărbat din Cluj. Migranții au pătruns ilegal pe teritoriul României, iar șoferul român este acum cercetat pentru trafic de migranți, informe
Profețiile lui Nostradamus și Baba Vanga nu sunt favorabile pentru anul viitor.
Pe măsură ce valurile de infectare cu varianta Delta a SARS-CoV-2 încetinesc în multe regiuni de pe glob, oamenii de știință analizează când și unde va face Covid-19 tranziția la categoria de boală epidemică în 2022 și după anul viitor, potrivit interviur
În timp ce lumea continuă lupta împotriva COVID-19, un alt virus ar putea provoca o nouă pandemie, avertizează unul dintre inventatorii vaccinului AstraZeneca.
Clujeanul Dorin Marchiș a fost ales Secretar General al Federației Internaționale de Aikido.
Guvernul a aprobat posibilitatea administrării în regim ambulatoriu a medicamentului Favipiravir pentru bolnavii COVID cu forme uşoare, a anunţat ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila.
Epidemiologul clujean, Geza Molnar, a făcut declarații incendiare despre pandemia COVID și vaccinare.
Climatologul Roxana Bojariu a explicat că fenomenele extreme din ultimele săptămâni sunt din cauza unui ”blocaj” al maselor de aer din emisfera nordică.
Poliţiştii de imigrări din Cluj au depistat 10 cetăţeni străini, din India, care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale, pe raza județului. Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României prin care sunt obligați
Primarul Clujului, Emil Boc, o ia pe urmele lui Gheorghe Funar (acesta pretinde că Dacii au făcut piramidele şi au descoperit America) și spune că românii sunt singurii continuatori ai imperiului roman.
Reprezentanții companiei Moderna au anunțat că vaccinul protejează populația și împotriva variantei Delta, anunțată a fi mult mai contagioasă decât variantele din debutul pandemiei.
Noua listă a țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Cei care se întorc în România din aceste state trebuie să stea 14 zile în carantină.
Guvernul a actualizat, vineri, lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat.
Un bărbat nu a stat pe gânduri după ce aleasa a murit în fața altarului și s-a căsătorit, în aceeași zi, cu sora acesteia. După nuntă, prima mireasă a fost incinerată.
Situaţia se îmbunătăţeşte în Europa, dar Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recomandat joi evitarea călătoriilor internaţionale, din cauza riscului asociat cu noile variante ale coronavirusului.
Dr. Rajendra Kapila a murit într-un spital din Delhi după câteva săptămâni în care colegii medici au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-l trata în urma unor complicații legate de COVID.
O fabrică de medicamente din Cluj Napoca va produce un medicament ce va fi folosit în tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus. Acesta va fi utilizat în tratarea simptomelor medii şi uşoare de COVID-19.
O femeie din Mali a născut nouă copii, cu toate că medicii i-au spus că va naște numai șapte. Recordul mondial este deținut de Halima Cisse, care a născut 11 copii, în 2012.
Oamenii din India sunt incinerați în parcările crematoriilor, pentru că nu mai este timp și spațiu. India trece printr-o criză umanitară, după ce pandemia COVID-19 face ravagii, peste care oamenii nu mai au credință că vor trece fără ajutor internațional.
Damian Dragoș, CEO -ul Terapia, crede că România ar putea realiza o fabrică de vaccinuri, pentru a nu fi dependentă de vaccinurile din Occident.
6.651 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate de GCS în ultimele 24 de ore, din peste 40.000 de teste efectuate, PCR și rapide.
China va relua procesarea de vize pentru străini din zeci de țări, dar numai dacă aceștia au fost vaccinați împotriva COVID-19 cu un vaccin fabricat în China.
2.972 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate de GCS în ultimele 24 de ore, din 12.217 de teste efectuate, PCR și rapide.
Unele zodii sunt de-a dreptul ”bolnave” și caudă în permanență vacanțe și noi destinații. Ce zodii caută marea, muntele sau agitația orașului.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.342 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).
George Maior a fost propus ambasador în Austria, după ce a fost retras din SUA, post pe care îl ocupa din septembrie 2015.