UBB Cluj scoate la concurs pentru admiterea de toamnă 418 locuri bugetate şi peste 5.500 de locuri cu taxă, pentru programele de nivel licenţă.
Peste 9.400 de absolvenţi de liceu vor fi studenţi ai UBB în anul universitar 2015-2016.
Fiica cea mare a primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a reușit să intre la Facultatea de Drept, din cadrul Universității Babeș-Bolyai.
Fetele frumoase din Cluj-Napoca se folosesc de Facebook pentru a-și promova imaginea. Pe diverse conturi, aceste domnișoare postează fotografii extrem de apetisante, fiind în căutarea marii iubiri.
Klaus Iohannis a declarat că refuză să se ducă la dezbaterile făcute la televiziunile lui Victor Ponta.
După ce a anunțat, înaintea începerii campaniei electorale, că unul dintre candidații la alegerile prezidențiale a fost ofițer acoperit, Traian Băsescu a decis să facă public și numele acestuia.
Fostul căpitan al CFR Cluj, Ricardo Cadu, este implicat într-o relație cu o frumoasă clujeancă.
Jurnalistul Grigore Cartianu a relatat pe contul său de Facebook o povestire relatată de un prieten, care îl are ca erou pe Mircea Badea, cunoscut pentru apetența lui pentru artele marțiale.
Guvernul l-a numit în funcția de suprefect al Clujului pe avocatul Dan Cristian Codrean.
Un număr de peste 16.000 de candidați și-au depus dosarele de admitere la Universitatea Babeș-Bolyai.
ADMITERE FACULTATEA DE DREPT CLUJ 2014. Candidații care au susținut examenul la Facultatea de Drept din cadrul UBB Cluj-Napoca vor afla REZULTATELE în cursul zilei de miercuri, 23 iulie.
Trei facultăți de la UBB Cluj au reușit în două zile să atragă mai mulți candidați decât locurile bugetate.
Doriana Șandru, absolventa Liceului Tehnologic din Huedin, singurul elev din țară de la un liceu tehnologic care a luat BAC -ul cu zece va studia la Facultatea de Drept din Cluj.
Elevii sunt invitați, în perioada 21 - 23 mai, de trei studenți de la UBB Cluj să vadă cum e viața la facultate.
GABRIEL GARCIA MARQUEZ A MURIT. Scriitorul a murit joi seara, la vârsta de 87 de ani relatează presa internațională.
Mihaela Tucă, cunoscută ca drept Micky Bellydance, este una dintre dansatoarele care și-a pierdut viața în incendiul izbucnit sâmbătă noaptea.
Echipa Transilvania 4 Africa, formată din mai mulți membri ai galeriei CFR Cluj, au plecat pe continentul african pentru a-i ajuta pe copii nevoiași.
Cazul unui dintre torționarii de la Penitenciarul Gherla a fost prezentat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Lt.-maj. (r) Iuliu Sebestyen nu a mai apucat să fie judecat.
Google a realizat topul anual al celor mai căutați termeni de către utilizatori în 2013.
Universitatea Babeş-Bolyai, în parteneriat cu Baroul Cluj, a finalizat Programul de Practică Profesională Ab ACADEMIA ad ADVOCATUM,
Probabil cel mai bătrân român, clujeanul Ioan Moldovan, 105 ani, a trăit Marea Unire din 1918, războaiele Mondiale, comunismul și acum democrația.
Emil Racoviță, speologul şi biologul român, este celebrat de Google cu un logo special la împlinirea a 145 de ani de la nașterea sa.
Peste 3.000 de candidaţi şi-au depus, în perioada 9-17 septembrie 2013, dosarele de înscriere pentru cele 1200 de locuri bugetate, la nivel licenţă şi master, scoase la concurs de UBB Cluj.
Șefa Achizițiilor Publice din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, Lucia Lupea, a picat examenul de accedere în magistratură. Lucrarea ei a primit 45 de puncte din 100 necesare.
Peste 7000 de absolvenţi de liceu vor fi studenţi ai UBB în anul universitar 2013-2014.
Conducerea Universității Babeș-Bolyai a prezentat care sunt tarifele pentru locurile cu plată de la facultăți în anul universitar 2013 - 2014.
Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB) în parteneriat cu Consiliul Județean al Elevilor Cluj (CJE), organizează ”Târgul Facultăților din UBB 2013”, în perioada 2-3 aprilie 2013.
După topul prinţişorilor Clujului, care vor conduce peste ani imperiile financiare ale părinţilor lor, Ştiri de Cluj vă prezintă un top al celor mai frumoase tinere care fac parte din highlife-ul clujean.
Sora mai mică a Andreei Marin ar fi putut să urmeze o carieră în televiziune. Cristina Marin-Chiser a mers să dea o probă pentru a fi prezentatoare de ştiri, dar a refuzat să o imite pe Andreea Esca.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Florin Magyar, are un secret bine ascuns în trecutul lui.