UBB poate cumpăra Hotel Opera Plaza. A primit undă verde de la Guvern și mută acolo Facultatea de Drept
Achiziționarea de către Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), din fonduri proprii, a imobilului „Hotel Opera Plaza” ca sediu al Facultății de Drept din UBB a fost aprobată miercuri, 30 iunie 2021, prin Hotărâre a Guvernului României.
Senatul UBB Cluj a decis în ședința de luni, 15 martie, alocarea sumei de 44 de milioane de lei pentru a fi cumpărat Hotelul Opera Plaza, a declarat președintele Senatului UBB Cluj, Florin Streteanu. Cu toate acesrea, era nevoie de o Hotărâre de Guvern, care a venit acum.
”La UBB avem un deficit major de spații academice, atât pentru educație, cât și pentru cercetare. Spre exemplu, numai anul trecut (2020) numărul de studenți a crescut față de 2019 cu 6% (cu 11% la master). În acest mandat mi-am propus să corectez acest deficit, pentru a începe apoi și un proces de dezvoltare. Studenții au nevoie de medii moderne de învățare (nu mai pot sta ca pe vremuri, inclusiv a mea, înghesuiți în bănci sau, la cursurile de mare interes, chiar pe jos sau pe hol), iar cercetarea are nevoie de laboratoare în spații moderne și adecvate standardelor de astăzi. După ce acoperim nevoile absolut necesare de spațiu fizic, dezvoltările se vor face în principal în logică digitală, acolo unde acest lucru este adecvat. Pornind de la o analiză de nevoi și de la planurile de facultate am gândit ca rector, împreună cu echipa rectoratului, un proiect investițional pe termen lung. Sigur, mă aștept ca guvernul să ne ajute în acest demers, deoarece până acum ne bazăm mai mult pe resursele proprii decât pe fonduri specifice dedicate acestor nevoi care să vină de la stat; de asemenea, sper în continuarea și sporirea în acest sens și a susținerii autorităților locale, foarte bună până acum, deoarece UBB reprezintă cea mai mare comunitate academică din țară, susținând și dinamizând astfel tot orașul. În acest caz concret, proiectul specific inițiat de Rector și Facultatea de Drept a fost discutat și aprobat de Consiliul de Administrație și de Senatul UBB, iar astăzi a fost aprobat și de Guvernul României. Deși l-am inițiat, nu am vrut să vorbesc public despre acest proiect concret până nu aveam aprobarea guvernului. Acum o avem, astfel că pot spune public că Facultatea de Drept a UBB - una dintre cele mai mari ca număr de studenți -, va avea un nou sediu modernizat, iar achiziția acestui spațiu îi va rezolva problemele de infrastructură academică pentru mulți ani de acum încolo!”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
Cu o tradiție academică de 440 de ani (începută în 1581), UBB are 22 de facultăți, grupate în șase școli academice/de știință, și o comunitate de peste 50.000 de membri, cea mai mare și una dintre cele mai prestigioase din țară, distribuită în 8 județe și 11 orașe.
4 Comentarii
Daca aceste cadre universitare invata alte viitoare cadre universitare am o reticenta privind capacitatea lor intelectuala. Cum sa dai 10 milioane de euro pe o cladire in centru care nu ofera nimic decat aglomeratie. Cu o simpla cerere la CJ se obtinea un teren pe 100 de ani si se construia cu acesti bani un campus universitar afara din Cluj cu toate… Citeste mai departe
combinatii intre stat si mafiotii Clujului.
Fix în centru, ca e loc de studenți FIX ÎN CENTRU.
Sper ca examenele se vor da in piscina.