Mircea Bravo a spus ce moment i-a definit evoluția în carieră


Mircea Bravo a terminat Facultatea de Drept din Cluj, dar nu a profesat pentru că nu a intrat în Barou. Așa a fost să fie, spune acum comediantul la podcastul lui Mihai Morar.

După ce am terminat facultatea, cumva am renunțat la ea pentru că nu-mi plăcea... am și căzut examenul de Barou... Eu am dat examenul, nu am reușit să intru. Trebuia să fac 70 de grile și am făcut 69. Cel mai fain 69 din viața mea, îmi place să zic”, a povestit Mircea Bravo.

El și-a luat apoi un an de pauză pentru a vedea ce va putea face cu viața lui. ”A fost un moment de decize în care am preferat să am un an din ăsta sabatic, stând în Cluj, mâncând zacuscă. Și am stat în Cluj pe banii pe care îi mai aveam puși deoparte din trecut și pur și simplu îmi puneam întrebări. După un an am hotărât să mă duc într-o altă direcție.

Cred că toți tinerii trebuie să treacă prin etapa aia în care li se taie finanțarea de la părinți, să doarmă un pic, să taie cadrele ajutătoare de la bicicletă și să vadă dacă după aia pot să-și găsească ei echilibrul”, a precizat Mircea Bravo în podcast-ul „Fain și Simplu”.

Mircea Bravo a început să facă mici farse pe străzile Clujului și apoi a ”îmbrățișat” trendul sketchurilor, lucru care l-a făcut celebru. 

Anul 2022 a fost cel mai bun de până acum. Mircea Bravo s-a însurat și a terminat primul film de lungmetraj, în care a investit 300.000 de euro.

Îmi place viață de căsnicie. Am observat cum prioritățile se schimbă, perspectivele se schimbă, dar într-un mod constructiv. Căsătoria nu mi-a adus schimbări majore în viața profesională. Mă simt, per total, un om mai împlinit”, a declarat celebrul influencer.  

Mircea Bravo (35 de ani), pe numele său adevărat Mircea Popa, este unul dintre cei mai populari influenceri și comedianți din România.

Comentarii Facebook