Boc se joacă cu nervii UDMR. E de acord să le dea un viceprimar, dar spune că nu depinde de el
Marinela Marc, șefa Inspectoratului Școlar Cluj: Dacă un director cere bani de la părinți pentru dezinfectanți, să își dea demisia
Boc vrea să vadă câte trotinete electrice suportă Clujul, pentru a acționa. Acum 8 luni spunea că îți pun viața în pericol
Cristi Puiu oferă explicații după ce a refuzat să poarte mască de la TIFF. L-a IRITAT că au insistat să își pună mască
Peste 100.000 de mii de fani au urmărit, în cele 4 zile dedicate festivalului UNTOLD, transmisiunile show-urilor în premieră ale unor artiști care au urcat în cei 5 ani pe mainstage-ul festivalului.
Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Sănătății, Horațiu Moldovan, a declarat, într-o emisiune TV, că autoritățile se străduiesc să evite repetarea scenariului din Italia și la noi în țară.
Boc ține legătura cu Dan Petrescu aflat în spital cu COVID. Ce a dezvăluit primarul și ce spune despre titlu
Zilele dedicate UNTOLD 2020 se vor încheia cu un show de televiziune marca UNTOLD - SPARKS OF MAGIC, care va fi transmis la PRO TV, duminică, 2 august, după miezul nopții.
Vulpița și Viorel au COVID 19 și dispar din grila Antena 1
Preotul clujean Bogdan Chiorean, care este și medic, a declarat într-o emisiune TV că este uimit de faptul că încă mai există oameni care nu cred în existența COVID și care, în loc să se informeze, preferă să plece urechea la teoriile conspiraționiste.
Boc acuză PSD de iresponsabilitate în lupta cu COVID 19: Redevenim oaia neagră a Europei. Nu ne mai primește nimeni!
”Daddy” Liviu Dragnea pune tunurile din închisoare pe Vasile Dâncu: El mi-a spus despre statul paralel
Boc, despre tăierea salariilor din 2009: Nu credeam că mai rămân în politică
Opriți uscătoarele de mâini. Transportă coronavirusul
Boc spune că la Cluj cresc cazurile de coronavirus: Măștile trebuie purtate și în public, când sunt grupuri mai mari
Marcel Pavel, diagnosticat cu coronavirus. Se suspendă o emisiune cunoscută, unde filma deja
Actorul Claudiu Bleonț vrea să fie primar într-o comună din Cluj
Novak Djokovic ține post zilnic de 16 ore și face acest lucru de 18 luni. Ce efecte au apărut
Ministrul Sănătății e neliniștit pentru data de 15 mai: Mă îngrijorează momentul relaxării
Șeful DSU, Raed Arafat, a vorbit, diminică seară, despre cum va arăta viața românilor după 15 mai, când se vor mai relaxa restricțiile de circulație. Acesta a precizat că măsurile sunt încă în analiză, unele putând fi modificate, dar că la început vor f
Medicii de la secția ATI și-au dat demisia în bloc și au abandonat pacienții, spunând că le e frică
Streinu Cercel a spus cât trebuie să stea vârstnicii izolați
Emil Boc cere călătorilor din autobuze să urce numai cu măști
La Cluj se pot face studiile de prefezabilitate pentru metrou
Raed Arafat a spus ce geluri dezinfectante omoară coronavirusul
Cele trei noi linii de troleibuze din oraș, anunțate în urmă cu puțină vreme, vor fi puse în funcțiune până la 1 iunie, a anunțat primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.
Cu cât este plătită Vulpița pentru a fi umilită la Acces Direct
Oradea construiește 3 PASAJE, la Cluj-Napoca sunt promise pasaje de ani de zile. De o vreme, subiectul e UITAT
Preotul clujean Dinu Criste face ciocolată cu cannabis. A obținut o finanțare URIAȘĂ de la juriul unei emisiuni
Ce va face Clujul dacă centura Metropolitană va costa 500 de milioane de euro? ”E treaba Guvernului! Întrebați mai sus!”