Oficialii DNA au anunțat, marți seara, că au demarat verificări administrative privind respectarea procedurilor de predare în cazul Elenei Udrea, reținută în dosarul Microsoft.
Fostul ministru Elena Udrea a fost reținută de DNA în dosarul Microsoft.
Elena Udrea a fost citată să se prezinte, marți, la DNA, după ce Camera Deputaților a dat aviz favorabil pentru urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a acesteia, în dosarele "Gala Bute" şi "Microsoft".
Elena Udrea a făcut un gest atipic la finalul discursului sau din Parlament.
Traian Băsescu a atacat, duminică, postul de televiziune Antena 3, spunând că acesta practică ”jurnalism de prostituție”.
Premierul Victor Ponta a spus despre Traian Băsescu și Elena Udrea că sunt vârfurile unor ilegalităţi, comparându-i cu Nicolae şi Elena Ceauşescu înainte de 1989.
Sorin Ovidiu Vântu este foarte activ pe blogul său, unde a dezvăluit încurcata relație dintre Traian Băsescu și Udrea.
DNA cere Camerei Deputaților acordul pentru cercetarea Elenei Udrea sub acuzația de luare de mită.
Comisia Juridică a dat aviz favorabil pentru ridicarea imunității Elenei Udrea, aceasta anunțând că ea le-a cerut colegilor săi să dea acordul pentru începerea urmăririi penale, în dosarul ”Gala Bute”.
DNA a solicitat avizul Camerei Deputaților, pentru începerea urmării penale a Elenei Udrea, în dosarul Gala Bute.
După ce s-a scris în presă că Traian Băsescu a fost interceptat telefonic în timp ce discuta cu Elena Udrea, fostul lider PMP a reacționat prin intermediul rețelelor sociale.
Elena Udrea a spus că a depus un denunț la DNA împotriva lui Florian Coldea (director interimar SRI).
Elena Udrea a fost pusă sub cercetare de către procurorii DNA, aceasta fiind acuzată de spălare de bani și fals în declarații.
DNA o acuză pe Elena Udrea că era la curent cu ingineriile financiare pe care le făcea fostul ei soț, Dorin Cocoș.
Victor Ciutacu a surprins plastic fenomenul audierii Elenei Udrea la DNA, iar premierul Victor Ponta s-a declarat total de acord cu el.
Preşedintele PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a fost citat la DNA după ce numele lui ar fi fost menţionat de fostul ministru Gabriel Sandu în declaraţiile date de acesta în dosarul Microsoft.
Mircea Badea este circumspect în privința rezultatului audierii Elenei Udrea la DNA.
Elena Udrea este acuzată de spălare de bani şi fals în declaraţii de avere în dosarul Microsoft
Elena Udrea a fost chemată cu mandat la DNA, pentru a da explicații, dar nu se știe în ce dosar.
Liderul PMP, Elena Udrea, este de pîrere că Traian Băsescu "nu încape în niciun partid politic", însă dacă are nevoie de un instrument politic pentru a-și pune în aplicare proiectele, PMP i se va alătura.
Elena Udrea a revenit din Maldive și a lansat un atac virulent la adresa lui Klaus Iohannis.
O femeie care seamănă cu Elena Udrea a fost fotografiată în Dubai.
Președintele ales al României, Klaus Iohannis, este personalitatea în care au cea mai multă încredere românii, conform unui barometru realizat de Inscop Research la comanda cotidianului 'Adevărul'.
Adrian Papahagi fostul PDL -ist și apoi PMP -ist îi cere demisia lui Kelemen Hunor și le face reproșuri multor personalități din România.
Iohannis a comentat de la Cluj anunțul că Monica Macovei și Elena Udrea vor să îl susțină.
Rezultatele finale la alegerile prin primul tur pentru funcția de președinte arată că au fost comune în care Victor Ponta sau Kelemen Hunor au fost votați masiv.
Elena Udrea a scos cel mai bun scor electoral din județ în comunele de munte, inclusiv în comuna primarului Emil Boc.
Sondajul facut de Stiri de Cluj printre cititori, fara a fi unul sociologic, a stabilit cu exactitate ierarhia primilor trei candidati la alegerile prezidentiale din 2 noiembrie.
Klaus Iohannis a câștigat alegerile de la Cluj, obținând 42,53% din voturi, iar Victor Ponta a fost pe doi.
Potrivit rezultatelor parțiale emise de către Biroul Electoral Central, Victor Ponta, candidatul alianței electorale PSD-UNPR-PC, este în fruntea competiției. foond urmat de Klaus Iohannis.