Camera Deputaților a decis, marți, să aprobe cererea procurorilor DNA pentru urmărirea penală a Elenei Udrea.
Deputatul Elena Udrea a venit la Cluj-Napoca pentru a merge la cursurile de master de la Facultatea de Teologie Ortodoxă.
Elena Udrea se află la Cluj-Napoca, iar vineri dimineața, a asistat la primele cursuri de master de la Facultatea de Teologie a Universităţii Babeş-Bolyai.
Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit, joi, în cadrul unei emisiuni TV, că a sfătuit-o pe Elena Udrea, în calitate de ”bun prieten”, să nu candideze la parlamentare, însă aceasta nu l-a ascultat.
Deputatul Elena Udrea a anunțat ce decizie a luat în privința carierei sale politice și a lui Traian Băsescu.
Elena Udrea a dezvăluit să și-a luat deja în serios rolul de consiliere pastorală și deja i-a dat lui Traian Băsescu o carte bisericească.
Elena Udrea a anunțat că își caută un loc la cămin, după ce a intrat la masterul de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Deputatul clujean Adrian Gurzău, acum președinte al Partidului Mișcarea Populară Cluj, a fost dus cu mandat la DNA București, într-o dubă a jandarmeriei.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, considerat mentorul Elenei Udrea, a spus că înțelege decizia acesteia de a se înscrie la un masterat în teologie.
Deputatul Elena Udrea este cercetată sub control judiciar, a precizat avocatul acesteia, Alexandru Chiciu, coform Agerpres.
Elena Udrea s-a prezentat, joi, la Direcția Națională Anticorupție pentru a fi audiată într-un dosar de corupție.
Elena Udrea a fost admisă la Facultatea de Teologie de la Cluj.
Elena Udrea este studentă la Cluj, pregătindu-se în specializarea ”Asistenţă pastorală”.
Asocierea Kranz Eurocenter SRL şi ISPE SA a câștigat licitația pentru terminarea lucrărilor de la Centrul ecologic de deșeuri de la Pata Rât.
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a spus că în dosarul Victor Ponta ar trebui pus sub acuzare și Tony Blair.
Președintele României, Klaus Iohannis, este cel mai popular politician din țară pe Facebook, având peste 1.7 milioane de fani, conform statisticilor ocul doipublicate de către FaceBrands.ro.
Elena Udrea a fost surprinsă în timp ce se bronza pe litoral, iar fotografiile sunt incendiare.
Elena Udrea a comentat atentatele de la Bruxelles și a spus că reprezintă o palmă dată liderilor Uniunii Europene.
Simona Halep, Daniel Cioloș și tragedia de la Colectiv se numără printre cele mai des întâlnite căutări ale românior pe Google.
Sala de sport din Fizesu Gherlii a fost transformată ad-hoc în depozit de cereale.
Primarul Emil Boc a ieșit la ora 13.00 de la DNA București.
Emil Boc va merge joi dimineața la DNA Bucureşti, unde a fost citat ca martor în dosarul în care Elena Udrea este cercetată pentru fapte de corupţie.
O jurnalistă de la Antena 3, Ana-Maria Roman, a scris pe Facebook, după ce a transmis în direct de la Clubul Colectiv din Bucureşti, că este fericită pentru că are cea mai mișto meserie din lume.
Elena Udrea a fost eliberată sub control judiciar pe cauțiune, dar trebuie să plătească o sumă record în termen de cinci zile.
Interlopul clujean Nelson Mondialu a fost chemat de FISC la o discuție, probabil pentru a explica de unde are bani.
Elena Udrea le-a transmis, miercuri, înainte de votul pentru cererea de urmărie penală și reținere a acesteia, colegilor din Parlament că va veni și rândul lor, precizând că âor "exploda" acuzații la adresa lor, indiferent cât "de parteneri
Elena Udrea nu poate fi arestată pentru că deputații s-au opus.
Elena Udrea este cercetată de DNA într-un nou dosar de corupție, procurorii acuzând-o de infracțiuni de luare de mită, trafic de influență și spălare de bani.
Deputatul Elena Udrea a inițiat, miercuri, o dezbatere pe tema supraaglomerării închisorilor și propune executarea pedepsei la domiciliu sau executarea pedespei la sfârşit de săptămână.