Traian Băsescu: Generaţia lui Ponta, Şova şi Ridzi e ratată. Investesc în Eugen Tomac

 

Fostul preşedinte, Traian Băsescu, a declarat că avem o generație tânără ratată, reprezentată de Victor Ponta, Dan Şova sau Monica Iacob-Ridzi.

 

Este timpul unei generaţii. Avem o generaţie ratată, o generaţie de tineri, cea din care fac parte Ponta, Şova, din păcate Ridzi, pe care am susţinut-o enorm ca fiind o tânără cu aptitudini, e o generaţie tânără ratată. Toţi spuneau să vină tinerii, au venit şi sunt o dezamăgire, Ponta - un plagiator, mincinos, ce simbolistică este el pentru generaţia tânără”, a spus Traian Băsescu la TVR.

 

Mă uit la Tomac, încep investiţia în el, am crezut (în el), a fost unul din puţinii care a rămas lângă mine până în ultima zi a mandatului, ca de altfel şi cei 5-6 parlamentari care mai sunt la PMP, alături de Elena Udrea. O să le fiu recunoscător şi cât o să pot o să-i ajut”, a mai spus fostul preşedinte.

 

Monica Iacob-Ridzi a fost condamnată la 5 ani de închisoare și s-a predat luni, 16 februarie, la IPJ Cluj. Fostul ministru al Tineretului și Sportului a fost acuzat de delapidare în dosarul privind organizarea evenimentelor din cadrul Zilei Tineretului. 

 

De acest eveniment ar fi profitat chiar fiica președintelui, Elena Băsescu, care candida atunci pentru a ocupa un loc in Parlamentul European.

 

Fiica lui Traian Băsescu și-a început campania electorală din 2009 imediat după manifestările din 2 mai, în Petroșani, unde a participat alături de Monica Iacob-Ridzi (ministru) și Tiberiu Iacob-Ridzi (primar) la spectacolul organizat de Primăria Petroșani cu ocazia Zilei Europei pentru care municipalitatea a locat aproape 100 de mii de lei.

Comentarii Facebook