Veniturile românilor au crescut cu aproximativ 14% în 2022 faţă de anul 2021, însă în mod deloc surprinzător şi cheltuielile au crescut. Din bugetul total, o familie din România a cheltuit, aproximativ 80%, în fiecare lună.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, spune că va vinde unele active din patrimoniul județului Cluj dacă Ministerul Sănătății va refuza în continuare să finanțeze construcția Centrului Integrat de Transplant din Cluj-Napoca.
Președintele PSD Câmpia Turzii, Avram Gal, proprietarul restaurantului unde se vinde un platou cu carne de vită cu 6000 de lei, a intrat în vizorul vloggerilor de pe TikTok, platformă pe care a ”inundat-o” cu clipuri de promovare.
Băiatul a fost victimă a unui eveniment extrem de tragic, însă soarta pare să îi se schimbe spre mai bine, pe zi ce trece. După doi ani de comă, tânărul a reușit în mod miraculos să se trezească, iar recent a reușit și primii pași cu ajutorul unui cadru.
Star Taxi, cea mai mare aplicație de e-hailing din România dezvoltată de o companie 100% românească, își extinde serviciile pe piața din Cluj, peste 80% dintre șoferi acceptând plata cu cardul.
O anchetă demarată acum opt ani a scos la iveală modul prin care 15 persoane furau bulgări de aur, chiar și de un kilogram fiecare, din galeriile de la Roșia Montană.
Un șofer care face Bolt în Cluj-Napoca a dezvăluit cât a câștigat în luna mai, făcând 650 de curse. Bărbatul a spus că după plata taxelor și a chiriei la mașină rămâne în mână cu 6.600 de lei.
Luna iulie vine cu vești fabuloase pentru unii nativi ai zodiacului. Cea de-a doua lună de vară va aduce noroc triplu în viața unor norocoși, aceste zodii se vor bucura de succesul mult așteptat în carieră, dragoste și bani.
Astrologii le recomandă nativilor să fie mai blânzi și înțelegători față de persoanele dragi. Lucrurile trebuie lăsate să decurgă natural, iar conflictele trebuie evitate.
Un incendiu a cuprins o casă din localitatea Cetan, județul Cluj, iar localnicii au dat peste teancuri de bani în timp ce ajutau la stingerea focului.
Un bărbat din județul Cluj, care are o fermă cu 34 de găini, se laudă cu un lucru inedit. Una dintre găini a făcut un ou minuscul, de numai 5,1 grame, adică un ou de zece ori mai ușor decât unul normal.
Bianca Drăgușanu își continuă eforturile de a face orice ca să-și mențină înfățișarea fizică, deoarece vedeta a declarat în nenumărate rânduri că aspectul fizic este foarte important pentru ea, mai ales că o ajută să câștige și bani.
O bloggeriță din România a mers în vacanță în Bulgaria, profitând de zilele libere, și pe drum a fost ”lovită” de veșnica întrebare: ”De ce toți acești români au preferat să-și ducă banii în altă țară?”.
Carmen Iohannis este profesoară de engleză la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu și câștigă lunar peste 3.400 de lei.
Fostul preot devenit influencer pe internet, Daniel Balaş, îl atacă vehement pe fostul stareț al Mănăstirii Muntele Rece. „Renegatul BOR” îl acuză de ipocrizie pe fostul stareț de la Muntele Rece, deoarece în urmă cu câteva luni era criticat chiar de star
Fiica unei clujence care a ajuns la UPU Cluj, în 31 mai, cu o fisură la cot, a relatat modul în care a fost tratată mama ei.
Iubitul actor Florin Piersic a urcat pe scenă la Zilele Clujului, în fața a sute de oameni, și a ținut un spectacol caracteristic lui, în care a vorbit cu publicul și a depănat amintiri.
Vlăduța Lupău a lăsat acasă Mercedesul roșu de teren primit în 2021, de la soțul ei, Adi Rus, fost portar la CFR Cluj, dar retras mult prea repede din carieră. Se pare că bolidul de 150.000 de euro a fost înlocuit cu alt altul mai spectaculos.
Un grup politic a depus un proiect de lege conform căruia părinții care au mai mult de un copil ar urma să primească 2000 de lei, bani gratis de la stat.
Mai mulți clujeni au reclamat faptul că atât stațiile de autobuz, cât și autobuzele au fost extrem de aglomerate pe tot parcursul zilei de joi, 1 iunie. Cetățenii s-au decis să-și reverse frustrările la adresa deciziei administrației de a reduce cursele î
Sorin Gadola Jr. și soția lui Diana Gadola promovează deja de o vreme bună stilul de viață sănătos, care presupune mai multă atenție la ce mâncați, cum dormiți și cum vă respectați corpul.
Cea de-a patra ediție SPORTS FESTIVAL aduce la Cluj-Napoca, în 1 - 4 iunie, inițiere în peste 25 de sporturi, provocare pe traseul Survivor România, super campioni față în față cu fanii, la Sports Talks, un masterclassdedicat profesioniștilor, crosul Supe
Pe grupurile de șoferi apar uneori anunțuri prin care conducătorii auto sunt avertizați în timp real despre diverse controale din trafic. Trecând peste faptul că ar fi cam ilegal să stea pe telefon la volan, discuția s-a aprins pe marginea obligativității
Doar două zodii vor avea noroc uriaș în luna iunie, în carieră, la bani, dar și pe alte planuri.
O profesoară de la o școală din Huedin a postat public imaginile de coşmar cu unitatea de învățământ la care lucrează și unde a trebuit să zugrăvească singură, pentru că autoritățile județene ridică din umeri.
Cântărețul de muzică religioasă, Ovidiu Vreme, student în Cluj-Napoca, a lansat o campanie de prin care va cumpăra jucării pentru copiii orfani.
Actorul Codin Maticiuc, președintele Asociației care a făcut pariu că va moderniza Clinica Stanca, îi provoacă pe clujeni să alerge la Sport Festival.
Dragoș Damian, director general Terapia Cluj, cel mai mare producător de medicamente din România, a venit cu un punct de vedere referitor la greva profesorilor.
Luna iunie este prima lună adevărată de vară și astrologii anunță lucruri pozitive pentru toți nativii. Sunt unii, însă, care trebuie să fie atenți la anumite lucruri.
Cei de la guvernare au anunțat o nouă ofertă pentru profesori. Este vorba de 1.500 de lei, peste cei 2.500 deja promiși. Guvernul încearcă găsească o soluție pentru a pune capăt grevei profesorilor, care începând de luni a intrat în a doua săptămână.