Apartamentele continuă să se ieftinească de la o lună la alta, căci achiziţiile sunt în continuare pe minus. Şi chiriile mai dau înapoi, chiar dacă tot mai încet. Sau, cel puţin, stagnează. În schimb, un alt segment de pe această piaţă ia
Prețul apartamentelor a crescut în Cluj-Napoca, în ultimele 12 luni, spre deosebire de restul orașelor importante din România.
Potrivit oamenilor de știință, culoarea roșie are o mare influență asupra subconștientului uman. Aceasta poate crește nivelul de atractivitate al unei persoane, îi poate determina pe profesori să corecteze o lucrare cât mi dur și chiar îi poa
Mihaela Rădulescu trăieşte la Monaco, alături de Ayan, fiul său, și duce o viață liniștită, într-un apartament de lux.
Cei care au bagajele pregătite pot profita de o ofertă last minute de vacanță în Rodos sau în Zakynthos, la jumătate de preț.
Intr-un top al lucrurilor care erodeaza dragostea, egoismul ar fi pe unul din primele locuri. Cu toate acestea, uneori ai mare nevoie de o doza de iubire de sine, ca sa te rasfeti sau sa-ti impui un anume punct de vedere.
Mafia pădurilor, ”tulburată” de DNA Cluj prin arestarea directorului Direcţiei Silvice Cluj, Traian Maris, este susținută politic de PNL.
Un clujean ne-a trimis la redacţie o scrisoare în care ne-a descris ”calvarul” prin care trebuie să treacă pentru ca Electrica să-i monteze un banal contor.
La câteva zile după ce trei pădurari din cadrul Ocolului Silvic Someşul Rece au avut curaj să denunţe mafia lemnului, mai multe instituţii ale statului au pornit o prigoană fără margini împotriva celor trei.
Un pădurar din Cluj a construit nu mai puțin de 135 de apartamente, din pădurile tăiate ilegal de la Someșul Rece.
Un cititor Stiri de Cluj ne-a semnalat o modificare neautorizată a unui apartament dintr-un complex de blocuri noi din apropierea Iulius Mall, astfel alterând fațada blocului.
Cel mai popular cartier al Clujului din punct de vedere al preţurilor apartamentelor este cartierul Mărăşti.
Un grup de specialiști de la Environmental Working Group a declarat că în majoritatea alimentelor cumpărate din marile magazine există un nivel ridicat de super-bacterii foarte periculoase. Deși avem impresia că bucătăria este cel mai curat loc
Locuinta fiecarei persoane spune multe despre ea insasi, dar ce putem afla despre un barbat in functie de cum arata locul unde traieste?!
O femeie a murit azi-noapte, după ce un apartament de pe strada Horea a explodat ca urmare a unei acumulări de gaze.
În Cluj-Napoca prețurile locuințelor vechi au început să crească în primele trei luni ale anului față de sfârșitul anului 2012.
Ştiri de Cluj continuă ciclul dezvăluirilor legate de abuzurile grosolane ale liderilor de sindicat din Primăria Cluj-Napoca.
Nuno Claro, fostul portar al CFR Cluj trimis la echipa de juniori, cere insolvența echipei pentru a-și putea recupera salariile restante, pe care Arpad Paszkany refuză să le achite.
Un apartament de pe strada Alexandru Roșca a luat foc, vineri, 29 martie, în jurul orei 16.20.
Agenția Națională de Integritate o cercetează Steluța Cătăniciu, deputat din partea PNL Cluj, acuzată de conflict de interese.
Noile vedete ale internetului sunt un cățel și o pisică din Israel, protagoniștii unui videoclip care face furori pe internet.
Poliția Română a publicat pe site-ul lor o listă cu câini periculoși și regulile care trebuie respectate de deținătorii acestor rase de animale.
Un apartament dintr-un bloc de 10 etaje de pe strada Nicolae Titulescu a luat foc, luni, 25 martie, în jurul orei 15.00.
Consiliul de Judecată de la IPJ Cluj a propus excluderea agentului de poliție G.T., iar măsura urmează să fie aprobată de șefii IPJ Cluj.
Un bărbat de 34 de ani a fost găsit spânzurat, marți, 19 martie, într-un apartament din zona Gării Cluj.
O femeie din SUA a făcut o descoperire care a șocat-o, când s-a uitat în cutia poștală a soțului ei.
O imagine în care apare noul papă în timp ce mergea cu metroul în Buenos Aires circulă pe internet după alegerea lui.
Preţul mediu al apartamentelor noi şi vechi din Cluj-Napoca a crescut în luna februarie faţă de ianuarie, cu câteva procente.
Tinerii din Tokyo trăiesc în "apartamente - sicriu", inventate de constructori pentru a suplini lipsa locuinţelor.
O absolventă a Facultăţii de Teologie din Bucureşti face parte din rândul ofiţerilor de credite de la Bancpost care le-au terorizat, vreme de mai multe luni, pe Maria Meşter şi fiica acesteia de zece de ani, Teodora.