Prețul apartamentelor este în creștere la Cluj-Napoca, față de aceeași perioadă a anului trecut.
Una dintre cele mai cunoscute poete din România, Nina Casian, a murit în această săptămână în Statele Unite ale Americii, în urma unui atac de cord.
Copiii cu ochii negri, extrem de mari și care nu au deloc iris sau alb în ochi incită și creează controversă.
Actorul britanic Rowan Atkinson, care a dat viață celebrului personaj Mr. Bean, a divorțat recent de soția sa cu care a fost căsătorit timp ce 23 de ani, iar acum are o nouă iubită, mult mai tânără decât el.
Scăderea puterii de cumpărare a românilor, pe fondul crizei, a afectat și segmentul închirierilor de apartamente.
Senatorul Alin Tișe a recunoscut că familia lui construieste blocul de 12 etaje de pe strada Ploiești, nr.9 și susține vehement proiectul. Comisia de Urbanism a Primăriei a respins proiectul.
Agentul șef de poliție Nicolae Dinea, fostul șef de post din Florești, și soția acestuia, Ioana Dinea, fost consiler local în Florești, au fost trimiși în judecată pentru fals in declaratii si evaziune fiscala.
Familia senatorului Alin Tișe construiește un bloc TURN pe strada Ploiești, în inima Clujului, aproape de Piața Mihai Viteazu.
Compania de deratizare Coral Impex transmite un avertisment în legătură cu mai multe persoane care pretind a fi angajați ai respectivei firme și înșeală clujenii.
Procurorii DNA au făcut marți percheziții la Primăria Constanţa şi la locuinţa primarului Radu Mazăre, într-un dosar pentru fapte de corupţie.
Corneliu Vadim Tudor are un apartament în Mărăști, în culorile roșu, galben și albastru, de care poate fi mândru.
Prețul mediu al apartamentelor din Cluj-Napoca a crescut ușor în primele trei luni ale acestui an, ajungând la valoarea medie de 983 euro/mp.
Prețul apartamentelor din România a crescut în ultimele 12 luni cu aproximativ 2,3% față de anul trecut, însă în orașele Bucureşti, Constanţa, Braşov sau Cluj-Napoca acestea sunt încă în declin.
O clujeancă susține că a fost înșelată în ultimul hal de un dezvoltator imobiliar din Florești. ”Am plătit 240.000 de euro pe 6 apartamente, dar instanța de judecată a spus că eu sunt asociată cu el, nu cumpărătoare”.
Peste 100 de familii din Florești s-ar putea trezi evacuați din locuințe ca urmare a unui tun imobiliar dat de Sorin Seleșiu, patronul carmanegeriei Michelangelo, arestat acum în dosarul cărnii alterate.
Un incendiu a izbucnit pe strada Migdalului, din Cluj-Napoca, miercuri seara, în jurul orei 23.30.
Grupul de inițiativă civică Societate Organizată Sustenabil (S.O.S) susține și facilitează cererile asociațiilor de proprietari de pe Calea Florești de mediere a conflictului legat de construcția blocului de 25 de etaje.
Prețul apartamentelor este în creștere în Cluj-Napoca, în luna februarie, avansul fiind unul considerabil.
Clujul are un nou ministru în cabinetul Ponta 3 în persoana deputatului PSD Cluj, Aurelia Cristea.
Doi tineri din Cluj-Napoca, de 22 și 23 de ani, au fost arestați, după ce l-au ucis în bătaie un bărbat de 50 de ani.
Primarul Emil Boc a declarat că au fost eliberate autorizații de construcție pentru două din cele nouă blocuri de pe strada Măceșului
Numele lui Andrei Marga apare într-un dosar de contraspionaj, pe care l-a demarat Securitatea în 1977.
Cei care vor să locuiască singuri în chirie, dar au un buget limitat au mari probleme să găsească o chirie de 150 de euro.
Prețul apartamentelor din Cluj-Napoca a ”intrat la apă” în ultimii șase ani de criză. O garsonieră în 2008 valorează cât un apartament cu 3 - 4 camere în 2014.
Un scenariu demn de filmele de Hollywood a avut loc, duminică, la Cluj. Un bărbat în vârstă de 56 de ani a intrat, fără drept, în casă peste soția sa și i-a luat copilul în vârstă de doi ani.
Cel mai scump apartament din Cluj-Napoca este un pethouse de 250 de metri pătrați, care valorează 300.000 de euro.
PDL îl somează pe prefectul Gheorghe Vușcan să își justifice partea din avere pe care nu a declarat-o, un bloc pe care l-ar fi mansardat fără a avea autorizație.
ANDREEA DIACONU este considerată de jurnaliştii americani drept cel mai sexy manechin din lume.
Darryl Robinson, fost prezentator al unei cunoscute emisiuni TV cu specific culinar, produsă şi difuzată de Cooking Channel, a murit la vârsta de 50 de ani.
Actorul american Philip Seymour Hoffman a fost găsit mort, duminică, în apartamentul său din New York, scrie variety.com.