Preşedintele Traian Băsescu a anunțat că nu se gândește să îi nominalizeze ca premieri pe Ioan Rus sau Călin Popescu Tăriceanu. Șeful statului a spus ironic că se gândeşte la Adrian Năstase şi Dan Voiculescu.
Fostul premier va beneficia de o reducere a pedepsei cu închisoarea cu 7 zile, perioada petrecută în spital după ce a a încercat să se sinucidă.
Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru că a dispreţuit instituţiile statului. Aceasta este motivarea judecătorilor care l-au condamnat.
Năstase a fost adus, miercuri dimineaţă, 21 noiembrie, la Curtea de Apel Bucureşti pentru judecarea recursului la hotărârea dată de tribunal, de a nu i se reduce din pedeapsă zilele petrecute în spital.
Năstase cere Curţii de Apel Bucureşti reducerea pedepsei cu perioada în care a fost în spital.
Adrian Năstase a comentat din închisoare afirmaţiile lui Traian Băsescu din 12 noimebrie, în care preşedintele şi exprimat compasiunea faţă de români.
Adrian Năstase a scris pe blogul său că se consideră deținut politic și a postat o rezoluție APCE în favoarea lui.
Condamndat la doi ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii", Adrian Năstase e foarte nemulţumit de amânarea motivării deciziei de condamnare şi decide să facă plangere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Gigi Becali a povestit în cadrul unei emisiuni că, în 2004, a făcut o înţelegere cu Adrian Năstase, care candida la preşedinţie la vremea respectivă: "Am avut o înţelegere cu el. După 2 săptămâni merge la Cluj şi zice ceva împotriva mea"
Politicianul Cozmin Gușă ar putea să preia Universitatea Cluj, a dezvăluit, în emisiunea Știri de Cluj LIVE de joi seara, jurnalistul Mihai Șoica.
Adrian Năstase a scris pe blog că a fost condamnat la închisoare pentru a nu candida.
Adrian Năstase a scris din nou pe blog un comentariu la adresa lui Traian Băsescu, dar și despre trădarea foștilor colegi și federalizarea Europei.
Rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, a declarat că Victor Ponta a plagiat, dar numai Ministerul Educaţiei îi poate retrage titlului de doctor.
Adrian Năstase a relatat pe larg scena tentativei sale de sinucidere în audirile de la Parchetul General. Dosarul a fost închis, iar Parchetul General a făcut publice declarațiile date de Năstase și cei doi polițiști.
Adrian Năstase a scris pe blog că a urmărit ”cu o oarecare surprindere” mitingul maghiarilor de la Sf.Gheorghe împotriva unei decizii judecătoreşti.
Guvernul va investiga modul în care s-a făcut privatizarea combinatului Mechel Câmpia Turzii, deoarece există suspiciuni că înțelegerea nu a fost respectată.
Adrian Năstase a scris un editorial din închisoare în care a lansat un atac dur la adresa Monicăi Macovei şi a lui Traian Băsescu.
Administraţia Penitenciarelor a explicat ”misterul” mesajelor pe care Adrian Năstase le postează pe blog de câteva zile.
Ministrul propus la Justiţie, Mona Pivniceru, s-a ȋntâlnit cu Mariana Alexandrescu, fost consilier de stat al lui Adrian Năstase, pentru a primi o "nota de fundamentare" necesară graţierii fostului premier.
Adrian Năstase se consideră într-un cantonament în închisoare și s-a apucat să scrie.
Adrian Năstase a publicat marţi prin intermediul familiei un text pe blogul său, dar şi un editorial, în "Jurnalul Naţional".
Năstase a fost mutat marţi de la penitenciarul Rahova la Jilava.
Fostul premier al României Adrian Năstase, condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu executare a ajuns, miercuri dimineaţă, la Curtea de Apel Bucureşti.
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat că nu se consideră responsabil de drama prin care a trecut Adrian Năstase.
Un top al celor mai râvniți burlaci din România a fost realizat de site-ul pentru femei eva.ro.
Fostul prim ministru Adrian Năstase a fost transferat de la Penitenciarul Spital Rahova la Penitenciarul Spital Jilava, din cauza afecţiunilor medicale cronice de care suferă.
Fostul prim-ministru Adrian Năstase a fost coordonatorul tezei de doctorat pe care a scris-o Victor Ponta în 2003, iar în prefață acesta a sesizat greșelile existente în lucrare.
Comisia Europeană a prezentat rapoartele privind reforma justiţiei şi lupta contra corupţiei în România şi Bulgaria, care nu sunt pozitive.
Președintele suspendat, Traian Băsescu, a atacat dur USL de la Cluj, spunând că are încrederea că românii nu-și vor da președintele ”pentru puscăriabilii din USL”.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat că nu se pune problema graţierii lui Adrian Năstase de către preşedintele interimar Crin Antonescu.