Doi străini au intrat în casă peste o familie de clujeni! Au dat nas în nas cu fiul minor al proprietarilor și au fugit
Doi tineri, în vârstă de 26 și 27 de ani, ambii cetățeni străini, au fost arestați preventiv după ce au încercat să dea o spargere într-o locuință din Cluj-Napoca. Planul celor doi a fost dat peste cap chiar de fiul minor al proprietarilor, care i-a surprins în interiorul casei. Suspecții au fugit fără să reușească să fure nimic, însă au fost identificați ulterior de polițiști.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, cei doi tineri ar fi pătruns în locuință, pe data de 26 octombrie în jurul orei 11:00, după ce au escaladat și au forțat un geam aflat la nivelul parterului.
Odată ajunși în interior, aceștia ar fi fost surprinși de fiul minor al proprietarilor. Prezența copilului le-ar fi dat planurile peste cap, astfel că au părăsit imediat imobilul, fără să sustragă bunuri.
Chiar dacă tentativa de furt nu s-a concretizat, cei doi ar fi provocat pagube materiale estimate la aproximativ 1.000 de lei, prin forțarea geamului și pătrunderea în locuință.
Cei doi suspecți au fost prinși de polițiștii clujeni. Judecătorii i-au trimis în arest pentru 30 de zile
După incident, polițiștii Secției 3 Poliție Cluj-Napoca au demarat o serie de activități investigativ-operative pentru identificarea persoanelor bănuite.
Patru zile mai târziu, pe 30 octombrie, cei doi tineri au fost depistați pe raza municipiului Cluj-Napoca. Potrivit anchetatorilor, aceștia aveau asupra lor bunuri utilizate în activitatea infracțională.
Suspecții au fost conduși la sediul Secției 3 Poliție, unde, în baza probelor administrate, oamenii legii au dispus reținerea lor pentru 24 de ore.
Ulterior, pe 31 octombrie, cei doi au fost prezentați în fața magistraților, care au decis arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările continuă într-un dosar penal pentru tentativă la furt calificat, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs incidentul.
0 Comentarii