Un fost angajat într-o importantă firmă IT din Cluj a fost condamnat pentru șantajarea fondatorului companiei. Angajatul i-a spus fondatorului că soția acestuia îi va face plângere pentru hărțuire sexuală dacă îi reziliază contractul.
Polițiștii clujeni au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut pe strada 1 decembrie 1918 din Câmpia Turzii. Din primele informații, un băiat de 16 ani a fost lovit în timp ce traversa trecerea de pietoni.
În urma unei reclamații, comisarii de la Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj au descins la un operator economic de pe strada Plopilor din Cluj-Napoca.
Clujenii care s-au dus la LIDL Bună Ziua, joi dimineața, s-au trezit în semiîntuneric.
Doi tineri, de 20 și 21 de ani, din Cluj-Napoca, au fost arestați preventiv în 12 octombrie, pentru 30 de zile, aceștia fiind bănuiți pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, deținere de droguri de risc și de mare ris
Principesa Margareta a primit miercuri titlul de Doctor Honoris Causa la USAMV Cluj-Napoca, într-o ceremonie a universității. Principesa a fost întâmpinată de cadre universitare și studenți.
Potrivit meteorologilor, clujenii vor avea parte de un weekend plăcut, însorit și destul de cald.
Pompierii clujeni au intervenit ieri după amiază la un incendiu care a cuprins o casă de locuit de pe strada I.B. Deleanu din municipiul Turda.
Un șofer a derapat pe Centura de Nord din Florești, în zona barajului, și a ieșit de pe drum.
Un TIR a ieșit de pe drum la Morlaca, traficul fiind afectat.
Un elev s-a plâns că a fost lovit de un polițist în sala profesorală dintr-o școală din comuna Bonțida. IPJ Cluj a demarat cercetări.
Un bărbat urmărit internațional a fost depistat de polițiștii clujeni în municipiul Dej. Pe numele individului de 36 de ani era emis un mandat european de arestare.
Consiliul Județean Cluj anunță reconstruirea a trei poduri din județ la care au fost semnalate degradări majore. Acestea vor fi pe raza localităților Mănăstireni, Ciurila și Chiuiești.
Un bătrân a fost jefuit de un grup de falși angajați ai unei firme de gaz. Doi l-au ținut ocupat, iar a trebuia persoană căuta banii prin camere.
După Dezmir, Câmpenești, cartierul Voroneț, hoții vizează acum și casele din Dâmbu Rotund. Un clujean a surprins un individ în curte în timp ce căuta lucruri pe care să le fure.
Un coș de gunoi a fost instalat de un floreștean pe un copac din pădurea comunei.
Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se situează pe locul al doilea în topul universităților din România și este singura universitate de medicină și farmacie din țară listată printre cele mai performante 1.000 de univers
Un clujean cu spirit civic a filmat un hoț care fura o bicicletă din Piața Gării. Surpriza a fost că stația de autobuz era plină de oameni și nimeni nu a zis nimic. În cele din urmă poliția a fost chemată.
Un tânăr de 26 de ani din Zalău a fost arestat preventiv, după ce polițiștii au descoperit că în ultimii doi ani a consumat și comercializat droguri către mai multe persoane din Sălaj. Tânărul a spus că își procura „marfa” din Cluj.
Refugiații ucraineni din Cluj-Napoca au participat la un miting in Piața Unirii.
Un bărbat care pretinde că este student la USAMV Cluj este acuzat de patroana cafenele din Borhanci că harțuiește angajatele.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) avertizează cu privire la revenirea specualțiilor cu privire la așa-zise pregătiri pentru mobilizarea rezerviștilor.
Un autor sau autori necunoscuți nu s-au putut bucura de ghivecele de flori amplasate gratuit pe balustrada de pe Canalul Morii din centrul Clujului
ISJ Cluj și Agenția Națională Antidrog vor instrui profesorii pe tema prevenirii consumului de droguri și a substanțelor cu efecte halucinogene în școli.
După ani de tergiversări, lucrările de renovare a Turnului Pompierilor par a fi la un singur pas de finalizare.
La fel ca în fiecare an, România va trece la ora de iarnă. Ora de iarnă este momentul în care ceasurile se dau înapoi și se revine la ora oficială. Odată cu această schimbare, noaptea va deveni mai lungă.
Un copil de șapte ai a fost lovit de o mașină în localitatea Frata, județul Cluj. Minorul a fost transportat de urgență la spital.
Un minor a fost rănit în urma unui accident rutier, care a avut loc luni, 10 octombrie, în localitatea Frata, pe DJ 150. În urma impactului, băiatul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Copilul de 12 ani care a căzut duminică, 9 octombrie, într-o prăpastie din Munții Gutăi în timp ce participa la un concurs de motocros se află în stare gravă la Terapie Intensivă.
Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca nu va fi afectat de criza din domeniul energiei, ci dimpotrivă, târgul va fi chiar mai mare decât în alți ani, potrivit directorului târgului de Crăciun.