Un șofer în comă alcoolică a fost reținut sâmbătă seara de polițiști pe Calea Moților din Cluj-Napoca.
Noul șef al Poliției Cluj, comisarul șef de poliție Mihai Rus, a studiat la Facultatea de Educație Fizică și Sport, iar apoi a suplimentat cu cea de Drept, la privat.
Un accident rutier a avut loc duminică după-amiază, pe DN16, în afara localității Apahida. Din primele informații, o șoferiță a pierdut controlul volanului în curbă și s-a răsturnat cu autoturismul.
Soleda Cozac, o adolescentă în vârstă de 16 ani, din localitatea Cămărașu, județul Cluj, a dispărut. Sâmbătă, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că minora a plecat de acasă, în jurul orei 17.00 și nu a mai revenit.
După doi ani de pandemie, în care majoritatea studenților au făcut cursurile online, Clujul a revenit la vechiul său titlu de „oraș studențesc”.
Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Gilău au intervenit în această seară la un accident rutier petrecut pe strada principala (DN1E60) din localitatea Gilău.
Trei clujene inimoase, Rocsana Contraș, Ana Racolța şi Hajni Kun, au reușit să încalțe copiii din trei sate.
Un accident de circulație s-a produs sâmbătă după-amiază, în jurul orei 15:30, pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 din Cluj-Napoca.
România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora de iarnă. Astfel, ora 4 devine ora 3, iar ziua de duminică va fi cea mai lungă zi a anului şi va avea 25 de ore în loc de 24.
Clujenii care vor să susțină producătorii locali au oportunitatea în acest weekend să găsească la Piața Avram Iancu, Piața Unirii și zona Parcului Stadion roadele muncii producătorilor și meșterilor din Ardeal.
Noi informații apar în cazul accidentului rutier tragic, care a avut loc pe DN1E60, la ieșire din localitatea Huedin spre Bologa, în această dimineață.
Un accident grav s-a produs pe drumul national Cluj - Oradea, la ieșire din Huedin, in dimineața zilei de sâmbata. Doi bărbați încarcerați au fost salvați de echipajele de prim ajutor.
Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Gilău, a Punctului de Lucru Florești și a Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit, în noaptea de vineri spre sambata, pentru stingerea flăcărilor care au cuprins acoperișul unei case și o copertină alipită de
Taximetriștii își fac în continuare de cap la Aeroportul Cluj și ”legea” nu le poate face nimic.
O intervenție salvatoare pentru un bărbat din comuna Sânmartin a avut loc vineri dupa-amiaza.
Un accident de circulație s-a produs în Iclod vineri, 28 octombrie, în jurul orei 18.20
O familie din Cluj s-a trezit zilele trecute cu un turist străin dormind pe canapeaua lor, aflată la parterul casei lor. Musafirul nepoftit și-a cerut scuze și a plecat.
Sute de cartușe deținute ilegal au fost găsite în casa unui clujean la percheziții, joi. E vorba despre un bărbat de 70 de ani, cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Criza demografică, o „bombă cu ceas” pentru România! Populaţia României s-a redus în ultimul an cu circa 100.000 de persoane, în iulie 2022, erau 21,94 milioane locuitori, după domiciliu.
Parcarea de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a devenit o toaletă publică, ne-a relatat un cititor.
În luna august, șoferul unui microbuz a călcat intenționat un câine al străzii, chiar în timp ce un clujean îl hrănea. Fără nici cea mai mică remușcare, bărbatul a trecut peste patruped cu ambele roți, râzând de fapta sa, după care a plecat.
Două persoane au fost accidentate aseară, pe o trecere de pietoni din Dej, de o mașină la volanul căreia se afla o tânără de 34 de ani. Momentul incidentului a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă.
Un bărbat și o femeie de 41 de ani au fost loviți de o mașină aseară, pe trecerea de pietoni, pe o stradă din Dej. Victimile au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la spital.
Proiectul de reabilitare termică a 9 blocuri de locuințe din Florești a fost aprobat spre finanțare prin PNRR. Suma alocată va fi de aproape 3,9 milioane de Euro.
Concertul de Luminație de la Cluj revine în Cimitirul Central (intrarea dinspre strada Avram Iancu), pe 1 noiembrie, începând cu ora 18,30.
Protecția Consumatorilor Cluj a descins la mai multe magazine din comuna Cămărașu, județul Cluj, unde s-au găsit probleme.
Un clujean a cumpărat o monedă veche de pe OLX și s-a trezit acasă una comunistă de 100 de lei.
Un accident rutier a avut loc în această după-amiază în zona Aeroportului Cluj. Din primele informații, un șofer ar fi pierdut controlul volanului, rezultând răsturnarea mașinii pe care o conducea.
Ministerul Educaţiei a precizat miercuri că există întârzieri legate de plata burselor şcolare, deşi, conform datelor de la Ministerul Finanţelor, banii necesari au fost alocaţi în conturile trezoreriilor locale.
Un bărbat din municipiul Câmpia Turzii a fost găsit mort în propria locuință. Bărbatul în vârstă de 57 de ani nu prezenta urme de violență.