Președintele Academiei Române, fost rector al UBB, Ioan Aurel Pop a vorbit în cadrul unui interviu despre posibilitatea ca românii să-și apere țara în cazul invaziei ruse. Ioan Aurel Pop este convins că în pofida caracterului pașnic al națiunii române, ur
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) va fi gazda unuia dintre cele mai mari evenimente academice ale anului: reuniunea reprezentanților celor opt universități partenere în alianța europeană European University of Technology(Universitatea Europeană
Decizia Ministerului Educației ca universitățile să reia cât mai rapid predarea cu prezență fizică, după încetarea stării de alertă, a adus în discuția publică o chestiune evitată, în bună măsură, în dezbaterile privind învățământul superior: măsura în ca
Rectorul UBB, Daniel David, a explicat motivul pentru care a cerut Ministerului Educației ca universitățile să poată organiza în continuare cursuri hibrid și în semestrul II, după ce starea de alertă impusă de pandemie a fost ridicată, pentru Edupedu.ro.
Circa 100 de studenți din cadrul UBB Cluj au cerut sa se continue cursurile in sistem hibrid: fizic si online.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin Senatul UBB, a adoptat luni, 14 martie 2022, propunerea Consiliului de Administrație al Universității, de revenire la formatul clasic printr-o perioadă de tranziție.
UBB a decis revenirea completă la cursurile cu prezență fizică după o perioadă de tranziție care se va încheia la finalul lunii martie, cu posibilitatea excepțională de prelungire până în data de 4 aprilie 2022, la solicitarea specifică a facultăților. Ca
Conducerea Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a venit cu o reacție în urma ridicării a tuturor restricțiilor COVID de către autorități. Rectorul UMF recomandă și susține în continuare purtarea măștii medicale de protec
UBB Cluj a fost prinsă nepregătită de ridicarea stării de alertă, universitatea mizând foarte mult pe cursurile online. Din 9 martie, aceste cursuri online nu mai sunt prevăzute în lege, dar va urma o perioadă de tranziție.
Studenții de la Universitatea Tehnică Cluj vor avea toată activitatea față în față cu profesorii, cel mai probabil din 14 martie.
Fără stare de alertă nu se mai fac cursuri online în școli și universități. Ministrul Educației a spus luni seara că facultățile nu vor mai putea organiza cursuri online, acest lucru înseamnă că studenții vor trebui să revină în marile orașe, la facultate
Cursurile online de la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” au fost suspendate încă din 1 octombrie 2021, astfel că universitatea este scutită de problemele care pot apărea în momentul anulării stării de alertă.
Un senator USR a lansat un atac dur asupra ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, după ce acesta a declarat luni seara tranșant că fără stare de alertă nu se mai fac cursuri online în școli și universități.
Pandemia a provocat cea mai mare perturbare a educației din istorie. Într-o singură săptămână, sistemul educațional românesc a fost nevoit să se conecteze cu elevii și studenții, prin intermediul platformelor online. Am vorbit cu Daniel David, psiholog și
Pandemia a provocat cea mai mare perturbare a educației din istorie. Într-o singură săptămână, sistemul educațional românesc a fost nevoit să se conecteze cu elevii și studenții, prin intermediul platformelor online. Am vorbit cu Daniel David, psiholog și
Universitatea Babeș-Bolyai dorește să vină în ajutorul persoanelor care sunt direct afectate de război și au nevoie de suport în gestionarea emoțiilor, cu ajutorul centrelor de consiliere psihologică.
Daniel David, psiholog și rector UBB, a vorbit în cadrul unui interviu, despre cum ar trebui să gestionăm criza actuală, în contextul izbucnirii unui conflict militar major, în apropierea României.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, a inaugurat astăzi, 24 februarie, căminul studențesc numărul VII, din campusul Hașdeu. Căminul a fost reabilitat și modernizat, investiția ridicându-se la peste 9,6 milioane de lei,
Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca dorește achiziționarea hotelului Onix. Investiția ajunge la suma de 4,6 milioane de euro.
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca organizează, și în acest an, cursuri de pregătire şi examen de simulare a admiterii pentru toate programele de studiu, nivel licență.
Universitatea Politehnica din Cartagena a găzduit în perioada 31 ianuarie – 5 februarie, întâlnirea de lucru lunară, devenită deja tradițională ca dinamică în cadrul consorțiului Universitatea Europeană de Tehnologie, EUt+.
Premierul Nicolae Ciucă va participa marți, 8 februarie, la o întțlnire cu federațiile reprezentative din învățământ pentru a discuta despre implementarea programului România Educată.
Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca susține decizia Facultății de Filosofie a Universității din București de a-și anunța propriii studenți că SRI recrutează „ofițeri operativi și analiști”.
Stația de autobuz de lângă Liceul Unitarian ”Janos Szigmond” se mută câțiva metri mai sus, spre centru, până în dreptul centrului comercial Sora.
Generalul Teodor Frunzeti, din a cărui carte ar fi plagiat premierul Nicolae Ciucă, susține că nu cere demisia acestuia.
În urma analizării datelor privind rezultatele obținute de candidații la examenul național de intrare în rezidențiat din 21 noiembrie 2021, Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se află pe locul întâi în topul universităț
Parcarea publică de pe strada Universității va dispărea, anunță primarul Emil Boc.
O echipă de cercetători din cadrul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a realizat o analiză privind evoluția economiei românești pe parcursul anului 2021, oferind în același timp și previziuni pentru anul 2022, inclusiv cele ma
Miss Universe România, Carmina Olimpia Cotfas, studentă la Cluj a fost victima bullying-ului. Carmina Olimpia Cotfas spune că în școală este lipsă de respect, iar copiii sunt victime.
Ministrul Digitalizării, Florin Roman, și-a dat demisia, după ce a fost implicat într-un scandal uriaș în legătură cu studiile.