O poveste despre explorare, frig extrem, luni de izolare și rezistență umană, dar și despre începuturile unei cariere științifice care avea să marcheze istoria României. Volumul „Expediția Belgica 1897–1899. Prima expediție care a iernat în apele Antarcti
Ioan Aurel Pop a declarat, la UBB, că fără universitățile din București, Iași și Cluj învățământul superior românesc ar fi de neimaginat. Rectorul Daniel David a explicat ce a însemnat anul 1919 pentru Cluj
Comunitatea Universității Babeș-Bolyai este în doliu după moartea academicianului prof. univ. dr. Ionel Haiduc, fost rector al universității și una dintre personalitățile importante ale chimiei românești și internaționale.
Studenții cer schimbări majore în universități! Burse calculate diferit și fără politică la conducerea facultăților
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca l-a comemorat pe profesorul Nicolae Bocșan, fost rector al instituției, la zece ani de la moartea sa. Comunitatea academică s-a reunit marți, 22 septembrie 2026, în cadrul unui eveniment dedicat evocării personal
Rectorul UMF Cluj, Anca Dana Buzoianu, a numit „un moment istoric" deschiderea noului Centru de Neurochirurgie de pe strada Louis Pasteur. Universitatea câștigă o bază de învățământ dotată la standarde mondiale pentru formarea rezidenților, spune ea
Rectorul UBB, Daniel David, afirmă că dezvoltarea Facultății de Științe Medicale și ale Sănătății nu urmărește să concureze UMF Cluj, ci să completeze oferta academică prin programe noi și colaborare între cele două universități.
Rectorul UMF „Iuliu Hațieganu" Cluj-Napoca, prof. dr. Anca Dana Buzoianu, le-a transmis un mesaj de încurajare candidaților care susțin mâine examenul de admitere la Medicină, Medicină Dentară sau Farmacie
Rectorul UMF Cluj a transmis un mesaj emoționant după festivitatea de absolvire a promoției 2026, organizată sâmbătă, 4 iulie. Mesajul vorbește despre bucuria absolvenților, sacrificiile din anii de facultate și sfaturile primite pentru începutul carierei
Până pe 26 iunie 2026, clujenii sunt invitați să descopere „Under Construction”, expoziția găzduită de RIVUS, organizată în parteneriat cu Universitatea de Artă și Design (UAD) Cluj-Napoca
Rectorul UMF Cluj a vizitat Spitalul Județean din Baia Mare. Pe agenda discuțiilor: extinderea extensiei universitare și lansarea, din toamnă, a unui nou program de Radiologie și Imagistică la Baia Mare
Daniel David, fost ministru al Educației și actual rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a vorbit astăzi deschis despre una dintre cele mai tensionate perioade ale mandatului său: protestele studenților generate de măsurile fiscale și de m
Daniel David, fost ministru al Educației și actual rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a vorbit deschis, în cadrul conferinței de presă organizate astăzi la UBB, despre una dintre cele mai controversate schimbări din sistemul educațional
Profesorul universitar doctor Alexandru Salontai, fost rector al Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca și una dintre personalitățile importante ale învățământului agronomic românesc, a încetat din viață sâmbătă, 16 mai 2026,
Lumea academică din Cluj-Napoca este în doliu după dispariția profesorului universitar doctor Alexandru Salontai, fost rector al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, una dintre figurile emblematice ale învățământului a
Universitatea Babeș-Bolyai a marcat pe 12 mai 2026 una dintre cele mai importante date din istoria sa: începutul tradiției universitare clujene, care a pornit oficial în urmă cu 445 de ani. Cu o istorie traversată de imperii, schimbări politice și refondă
Un moment considerat istoric pentru viața eclezială din Cluj a avut loc odată cu alegerea prof. univ. dr. Anca Buzoianu în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopia Vadului Feleacului și Clujului. Este pentru prima dată când o personalitate feminină de un asemen
UBB Cluj salută aderarea României la infrastructura europeană ELIXIR pentru date din științele vieții, subliniind impactul strategic al acestui pas pentru cercetare, bioinformatică și integrarea în Spațiul European al Cercetării.
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) își reconfirmă statutul de instituție academică de referință în România și în Europa Centrală și de Est, consolidându-și poziția în ierarhiile internaționale dedicate excelenței în învățământul superior
Anca Dana Buzoianu, prima femeie rector din istoria Universităților de Medicină și Farmacie din România, ascunde în spatele carierei sale de succes o poveste de viață marcată de alegeri curajoase și o dorință neclintită de a atinge excelența.
A murit prof. univ. dr. ing. Aurel Vlaicu, fost rector al UTCN și personalitate marcantă a ingineriei românești. Descoperă cariera sa, contribuțiile științifice și impactul asupra generațiilor de ingineri.
Comunitatea academică din Cluj-Napoca este în doliu după moartea prof. univ. dr. ing. Aurel Vlaicu, fost rector al Universității Tehnice din Cluj-Napoca în perioada 2012–2016 și una dintre figurile marcante ale învățământului tehnic din România.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a găzduit masa rotundă dedicată apărării și inovației industriale în cadrul Romanian Business Leaders 2026, reunind mediul academic, autorități și business. Dialogul a vizat soluții concrete pentru competitivitatea Ro
Studenții UBB protestează astăzi, 25 februarie, în fața Rectoratului Cluj, nemulțumiți de majorarea taxelor universitare. OSUBB cere reluarea deciziei și suplimentarea burselor, invitând întreaga comunitate studențească să se alăture
UTCN face un nou pas important spre internaționalizare prin parteneriatul strategic cu Istanbul Technical University. Colaborarea vizează schimburi academice, programe cu dublă diplomă și proiecte comune în inteligență artificială
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca se pregătesc să iasă în stradă, nemulțumiți de decizia conducerii universității de a majora taxele de școlarizare. Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB), alături de celelalte or
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a primit vizita oficială a Universității „Aleksandër Moisiu” din Albania. Cele două instituții au semnat un parteneriat pentru proiecte comune de cercetare, schimburi academice și colaborări în domenii emergente ale i
UMF Cluj preia conducerea Uniunii Universităților Clujene pentru următoarele 6 luni. Anca Buzoianu: „Privesc acest rol ca pe o șansă”
Rectorul UMF Cluj explică de ce obligativitatea de a profesa în România pentru medicii formați din bani publici poate funcționa doar cu reguli clare și sprijin real. Modele similare există deja în alte state, însă aplicarea lor depinde de condiții corecte
Fostul ministru Daniel David avertizează: România riscă să rămână în urmă dacă educația nu se schimbă