În această vară crește nu doar prețul biletelor de tren, cea mai mare companie aeriană din Europa anunță un nou val de scumpiri al curselor aeriene. Tarifele urcă cu aproape 10%.
FC Universitatea Cluj s-a reunit marți seară pentru pregătirea noului sezon. Tehnicianul formației clujene, Erik Lincar, promite noi achiziții și a dezvăluit că Universitatea urmează să facă nu mai puțin de șapte transferuri în următoarea perioadă.
În ședința extraordinară convocată astăzi, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, i-a spus consilierului județean USR, Ionuț Florea, că este ”autist”. Tișe a zis că îl va da în judecată pentru că alesul USR PLUS a spus că ar fi declarat că sun
Conform unor date oficiale prezentate de Prefectura Hunedoara, 8,2 % din elevii înscriși în învățământul liceal și profesional din județ au consumat droguri cel puțin o dată în ultimul an.
La Evaluarea Națională 2022 - subiectele de la Limba și Literatura Română au fost medii spre ușoare, elevii fiind în stare să ia cu ușurință note mari, potrivit opiniei mai multor profesori. Nu a rămas indiferent nici artistul Tudor Chirilă, care pare ind
Doi nativi din zodiac vor avea parte de o lună iulie plină de noroc. Aceștia vor reuși să-și deblocheze sporul financiar, lăsând deschisă calea către noi câștiguri pe toate planurile.
CFR Cluj va juca cu campioana Armeniei, Pyunik Erevan, în primul tur preliminar al UEFA Champions League.
Absolvenții claselor a VIII-a din județul Cluj au susținut azi, 14 iunie 2022, proba scrisă la Limba și literatura română, în cadrul examenului de Evaluare Națională, 2022.
Creșterea galopantă a prețurilor de consum din ultima vreme este cauzată în foarte mare măsură de intervenția Guvernului prin impozite, subvenții și reglementări.
SC Cluj Arena SA, firma înființată în 2011 pentru a administra stadionul Cluj Arena, a dat faliment, după ce nu a mai putut să achite o datorie de 15 milioane de lei.
Un înțelept spunea că „o viață fără vacanțe este precum un drum lung fără hanuri” și cât de potrivită este această comparație în zilele noastre, când toată lumea se gândește să evadeze din cotidian pentru a se relaxa și simți bine.
În România a fost confirmat primul caz de variola maimuței. Bărbatul a mers la spital după patru zile de la apariţia simptomelor.
Hotelierii de pe litoralul românesc refuză să închirieze camerele doar pentru două nopți și acelea în weekend, pentru a-i forța pe turiști să stea mai mult la mare.
O româncă de 47 de ani și fiica ei, în vârstă de 22 de ani, au fost ucise cu sânge rece de către un bărbat de 69, soțul femeii. Totul a pornit de la un proces de divorț, iar dubla crimă înfiorătoare a avut loc în Cavazzona di Castelfranco Emilia, Italia.
Valabilitatea Certificatului Covid-19 al UE a fost prelungită cu un an. Statele membre au convenit luni să prelungească cu un an, până în iunie 2023, regulamentul privind certificatul digital COVID-19 al UE pentru călătoriile în interiorul Uniunii, au anu
Cinci persoane au fost rănite, luni, în urma unui accident care s-a produs pe DN 17D, în judeţul Bistriţa-Năsăud. Potrivit primelor date rezultate din cercetarea poliţiştilor rutieri, o tânără de 26 de ani, din Sebeş, judeţul Alba, în timp ce conducea maş
Vești bune pentru cei care vor să devină şoferi. Se simplifică regulile pentru susţinerea examenului auto. Codul Rutier s-ar putea schimba în favoarea noilor conducători auto.
Unii nativi ai zodiacului nu au de ce să se plângă în următoarea perioadă. Astrele le deschid noi căi către câștiguri financiare. Acești nativi vor învăța în sfârșit să gestioneze energia banilor.
O crimă macabră a șocat lumea. Un bărbat şi-a omorât iubita şi fiica de doar un anișor, înainte de a se sinucide în curtea unei biserici din Georgia, SUA. Bunica fetiţei este în stare critică.
Un inginer programator al Google a declarat pentru Washington Post că programul de inteligenţă artificială al companiei a dezvoltat propria sa conştiinţă. Google l-a suspendat pe Blake Lemoyne şi l-a trimis acasă, în concediu plătit.
Guvernul pregătește o Ordonanță de Urgență pentru a înființa poliția prețurilor. Potrivit proiectului aceasta va da amenzi uriașe pentru concurență neloială, prețuri „nejustificat de mari", reducerea producției sau vânzărilor ori acumularea de mărfuri.
Decizia de a limita numărul de coroane pentru înmormântare a isterizat lumea.
Un accident grav de circulație s-a produs duminică dimineața, pe raza localității Șomcutu Mic, din cadrul municipiului Dej.
Zeci de membri ai comunității LGBT din Cluj sau simpatizanți ai mișcării s-au adunat sâmbătă, 11 iunie, în Piața Unirii, din Cluj-Napoca, la parada Pride 2022.
Procurorii DNA au demarat o anchetă în cazul podului rutier prăbușit în Neamț, modernizat recent.
Cei mai mulți dintre români cred că prețurile vor mai urca, în medie, cu 25% în perioada următoare. Pentru a încerca să țină pasul cu scumpirile, și-au schimbat și comportamentul de consum , cumpără mai puțin sau vânează reduerile și promoțiile în cumpă
Sănătatea este mai importantă ca toate, iar astrele oferă unele linii generale pe care vă puteți ghida pentru a evita problemele mari de sănătate ce pot urma.
Un bărbat de 35 de ani, cunoscut cu preocupări infracţionale, a fost arestat preventiv după ce ar fi abordat pe stradă un bătrân din Bucureşti şi, pretinzând că este medic şi trebuie să cumpere urgent medicamente, l-ar fi convins să îi dea 2.900 de lei.
O dată cu începerea vacanței de vară, din data de 14.06.2022, Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA adaptează programele de circulație pe liniile de transport urbane și metropolitane la fluxurile de călători din perioada de vacanta.
Din cauza stocului redus de seruri, Spania va vaccina doar contactele apropiate ale celor peste 240 de cazuri confirmate cu variola maimuței.