Duminica 5 Februarie

Cluj: Cât câștigă în medie un clujean la final de 2022 și cât câștigă un It-ist. Meșterii câștigă la Cluj mai bine ca medicii


Salariul mediu în Cluj este de 4.100 de lei, mai mic decât în București, dar mai mare decât în alte orașe.  

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, județele cu cele mai mari salarii în 2022 au fost București, cu o medie salarială netă de 4.500 de lei; Cluj, cu 4.100 de lei, Timiș (4.000 de lei), Sibiu, Brașov, Iași și Ilfov - fiecare cu câte 3.500 de lei net. Aproape identic arată și topul județelor care au angajat cel mai mult anul acesta. Pe primul loc se află Capitala, urmată de Cluj și Timiș, următoarele două locuri fiind disputate de Iași și Ilfov. Alte județe în care salariul mediu net depășește pragul de 3.000 de lei sunt Bihor (3.500 de lei), Constanța (3.200 de lei) și Dolj (3.200 de lei).

De cealaltă parte a clasamentului, se află județe precum Gorj, Vaslui, Mehedinți, Bacău sau Ialomița, unde mediile salariale oscilează între 2.700 și 3.000 de lei net.

Cel mai bine plătiți în 2022 au fost angajații din IT, care, cu un salariu mediu net de 6.000 de lei pe lună, domină detașat ierarhia. Cei care lucrează în project management ocupă cea de-a doua poziție, cu o medie salarială de 5.000 de lei, după cum arată datele Salario. Angajații din banking câștigă, în medie, 4.300 de lei lunar, iar cei din telecomunicații și construcții 4.200 de lei. Salarii medii de 4.000 de lei au mai fost înregistrate în inginerie, auto / echipamente, medicină, e-commerce, audit / consultanță ori asigurări.

Astfel, după cum arată datele Salario, pentru retail a fost înregistrat un salariu mediu de 3.200 de lei anul acesta, pentru industria alimentară și turism de 3.000 de lei, iar pentru call center de 2.800 de lei. 

Meșterii câștigă la Cluj mai bine ca medicii

Meșterii, fie că vorbim de electricieni, instalatori sau cei care fac interioare, câștigă de câteva ori mai bine ca un It-ist și de 2 ori mai bine ca un medic. 

Piața clujeană de amenajări interioare este o mare afacere, dar totul se face la negru, de aceea nimic nu apare în comunicările oficiale.

Spre exemplu, un meșter care face finisaje poate câștiga pentru o săptămână de lucru 18.000 de lei (pentru o suprafață de 600 de mp, tariful este de 30 de lei / mp pentru cele trei operațiuni), pentru aplicarea a două mâini de glet, amorsă și zugrăvirea pereților. 

Montarea gresiei este la fel de profitabilă. Prețul este de 70 de lei, cel mai rentabil de pe piață, astfel că un meșter harnic poate câștiga la o casă de 140 de mp, plus 60 de mp de faianță și gresie, în 2 saptamani de lucru 14.000 de lei. 

Instalatorii fac bani la fel de mulți. Pentru montarea unei încălziri în pardoseală la 140 de mp manopera este de 7000 de lei (3 zile de lucru). Montarea unei centrale termice costă 2800 de lei, 2 zile de lucru.

Racordarea unei case la rețeaua de canalizare și apă costă 9000 de lei manopera (prețul poate crește în funcție de lungimea săpăturii), iar la rețeaua de gaz 3500 de lei (pentru un traseu săpat de sub 30 de metri liniari).

Așadar, un meșter harnic și priceput poate câștuiga 20.000 - 30.000 de lei pe lună, dacă are lucrări.

Comentarii Facebook