Se schimbă regulile pentru casele din județul Cluj! Ce trebuie să știe proprietarii despre noul Cod al Urbanismului: autorizații, parcelări, case fără acte
Noul Cod al Urbanismului, pe masa primarilor din Cluj: ce se schimbă la autorizații de construire, parcelări și case ridicate fără acte
Primarii din județul Cluj au fost chemați la Prefectură ca să pună la punct aplicarea noului Cod al Urbanismului, care schimbă regulile pentru autorizații de construire, parcelări, branșamente și clădiri ridicate fără acte.
Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (CATUC), cunoscut drept noul Cod al Urbanismului, a strâns într-o singură lege-cadru mai multe acte normative vechi din domeniu. Ședința a fost convocată de prefectul Maria Forna. Au participat primari, specialiști în urbanism din primării și șefii instituțiilor care dau avize în județ.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) trimisese deja primăriilor, printr-o circulară, clarificări pentru aplicarea unitară a Codului. Ședința de la Prefectură a avut ca temă principală punerea lor în practică.
Cererile depuse după 25 august merg pe formulare noi
Cererile înregistrate până pe 24 august inclusiv se soluționează după legislația veche și pe formularele vechi. Pentru cele depuse începând cu 25 august se folosesc formularele noi, aprobate prin ordinele MDLPA nr. 975/2026 și nr. 1022/2026. Regula e valabilă și când certificatul de urbanism sau avizul de bază a fost emis pe vechea lege.
Certificatele de urbanism emise înainte își păstrează valabilitatea. Noua definiție a procentului de ocupare a terenului (POT) nu se aplică documentațiilor de urbanism aprobate înainte de 25 august.
Planurile urbanistice de detaliu (PUD) analizate înainte de intrarea în vigoare a Codului pot fi aprobate prin dispoziție de primar, dacă sunt complete. Fac excepție cele care țin de competența președintelui Consiliului Județean Cluj.
Autorizațiile vechi se pot prelungi o singură dată
Autorizațiile de construire emise pe vechea lege pot fi prelungite o singură dată, cu cel mult 12 luni. Cererea trebuie depusă cu cel puțin 15 zile lucrătoare înainte de expirare. Pentru lucrările nefinalizate se emite o autorizație nouă, fără certificat de urbanism și fără avize noi.
Împărțirea unui teren în două loturi rămâne o simplă dezlipire cadastrală. Pentru un teren împărțit în trei până la 12 loturi destinate locuințelor individuale e nevoie de PUD. Peste 12 loturi sau pentru alte funcțiuni decât locuirea, de plan urbanistic zonal (PUZ).
Alipirile și dezlipirile din intravilan cer obligatoriu certificat de urbanism pentru operațiuni cadastrale. În extravilan, certificatul nu e necesar dacă proprietarul nu urmărește să construiască, iar asta se declară pe propria răspundere.
Reguli mai dure pentru construcțiile fără autorizație
Noul Cod înăsprește regimul lucrărilor neautorizate. Cererile noi urmează procedura de regularizare prevăzută la articolul 301. Clădirile ridicate înainte de 1 august 2001 se intabulează în continuare pe baza certificatului fiscal, conform Legii nr. 7/1996.
Branșamentele la utilități de pe domeniul public se fac doar cu acordul administratorului drumului, fără autorizație de construire. În limitele proprietății private nu e nevoie de nicio formalitate.
Arhitecții-șefi din primării își continuă activitatea fără reconfirmare. Dreptul de semnătură de la Ordinul Arhitecților din România sau din Registrul Urbaniștilor din România nu e condiție pentru funcție. Cei care nu îndeplinesc noile cerințe au 36 de luni să urmeze cursurile de specializare.
Prefectura adună problemele primăriilor și le trimite la minister
„Noul Cod al Urbanismului aduce o schimbare importantă, iar succesul lui depinde de modul în care îl aplicăm în fiecare localitate. Am vrut să aducem la aceeași masă primăriile și instituțiile avizatoare, pentru a identifica din timp problemele și a găsi împreună soluții. O aplicare unitară a legii înseamnă siguranță juridică pentru cetățeni, pentru investitori și pentru autoritățile locale”, a declarat prefectul Maria Forna.
Ea le-a cerut primarilor să respecte strict legislația din urbanism și construcții, să consulte clarificările ministerului și să anunțe Instituția Prefectului despre orice problemă apărută în aplicarea Codului.
La ședință au mai participat subprefecții Maria Buzaș-Fekete și Flaviu Udrea, inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, colonelul Gabriel Drînda, inspectorul-șef al Inspectoratului de Stat în Construcții Cluj, Cosmin Rus, și directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj, Leontina Kovacs. Au fost prezenți și Grigore Crăciun, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Cluj, Giana Popa, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Cluj, și Radu Băcilă, comisarul-șef al Gărzii de Mediu Cluj.
Punctele neclare semnalate de primării vor fi centralizate de Instituția Prefectului și trimise ministerului, care urmează să emită clarificări suplimentare.
0 Comentarii