Numărul românilor care pot vota, duminică, la alegerile parlamentare, a scăzut cu 60.000 faţă de numărul votanţilor de la referendumul din iulie, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
Crin Antonescu a declarat că liderii USL nu caută "cu lumânarea" suspendarea din funţie a şefului statului.
Românii care vor să investească în Facebook, pot cumpăra acţiuni ale companiei, începând de vineri, 7 decembrie, la Bursa de Valori Bucureşti, în cadrul secţiunii internaţionale a sistemului alternativ de tranzacţionare /ATS/ al BVB.
Primarul Emil Boc a prezentat patru variante de lucru pentru construirea unui nou parking în centrul Clujului în 2013.
Primarul Emil Boc a anunțat, joi seara, în emisiunea Știri de Cluj LIVE că strada Republiii va intra în reparații totale în 2013.
Poziţia Comisiei Europene la reuniunea Consiliului JAI desfăşurată joi, 6 decembrie, la Bruxelles, a rămas constantă în ceea ce priveşte susţinerea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen în cel mai scurt timp posibil.
Câştigătorul premiului de 64 de milioane de lire sterline (78,5 milioane euro), de la loteria europeană EuroMillions a pierdut banii pentru că nu i-a revendicat la timp.
Cea mai uşoară şi sigură cale de scăpa de răcelile de sezon este să consumi alimente care te ajută să te fereşti de viroze şi îţi cresc imunitatea.
Medicul Şerban Brădişteanu, de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, a fost trimis în judecată, joi, 6 decembrie, pentru favorizarea lui Adrian Năstase.
Facebook a lansat un nou serviciu cu care vrea să-i rivalizeze pe cei de la Yahoo!
Interlopul Kamaz, pe numele lui adevărat Bogdan Măgureanu, a scos la vot în județul Cluj, dar și în alte zone din Transilvania, sute de alegători. Pentru fiecare ar fi trebuit să încaseze câte 500 de lei.
Râsul este un medicament la îndemână şi nu are niciun efect secundar iar cercetătorii spun că este de ajutor sănătăţii.
U Mobitelco BT Cluj a pierdut în prelungiri meciul cu CSM Bucuresti, disputat miercuri, 5 decembrie.
După lansarea noului Logan, Dacia se pregăteşte pentru o nouă lovitură pe piaţa auto din Europa cu un model sport.
Lucian Bute l-a delegat pe impresarul său, Jean Bedard, preşedintele clubului canadian InterBox, să facă tot posibilul pentru ca revanşa cu britanicul Carl Froch să fie disputată în martie 2013.
Traian Băsescu a declarat că Mihai Tănăsescu "ar răspunde oricând cerinţelor funcţiei de premier" dar nu l-ar desemna în situaţia politică actuală.
Tinerii clujeni din trupa Incognito își vor lansa prima piesă, intitulată ”Clipe”, în deschiderea concertului Voltaj de vineri seara din Piața Unirii de la ora 18.30.
Arpad Paszkany, finanţatorul lui CFR Cluj, a avut numai cuvinte de laudă pentru jucătorii săi după victoria cu Manchester United, scor 0-1, cu toate că au ratat calificarea în CL.
Premierul Victor Ponta a dat asigurări că votul de duminică va fi complet transparent şi fără fraude, răspunzând astfel acuzaţiilor lui Traian Băsescu.
Un reporter s-a supus singur unui experiment și a mâncat o săptămână numai supă la plic. I-a crescut tensiunea, avea senzaţia de balonare și îi ardea fața.
Clujenii pot întinde o mână de ajutor cluburilor Lions și Leo din Cluj-Napoca, inițiatoarele proiectului Cutia de bucurii.
O nemţoaică a făcut infarct în timp ce abuza de un bărbat pe care îl agăţase în bar.
Dacă ai probleme cu somnul trebuie să înveţi care sunt cele mai mari greşeli care îţi provoacă insomnia.
Mai multe personaje ale lumii interlope, în frunte cu Dumitru Samson, fiul ministrului Apărării, au fost trimise în judecată în dosarul privind fraudarea Referendumului de la Cluj și din alte județe ale Transilvaniei.
Ariel Jacobs, antrenorul echipei daneze FC Copenhaga, cu care va juca Steaua în Liga Europa, a transmis un mesaj către jucători şi suporteri înainte cu o zi de meciul oficial.
În luna decembrie vom avea parte de ultimul eveniment astronomic important din acest an: o "ploaie de stele" vizibilă de pe toată Terra.
Clienţii RCS&RDS care nu sunt de acord cu eliminarea din grila de programe a posturilor de televiziune Discovery pot renunţa la abonament în termen de 30 de zile şi fără a plăti penalităţi.