După ce a fost operat în Austria, Dan Bittman se pare că nu s-a refăcut complet şi pentru a nu-şi agrava situaţia, a hotărât să renunţe la fotoliul de jurat X Factor.
Leul a variat nesemnificativ în jurul nivelului de 4,53 lei/euro în prima parte a zilei.
Suportorii echipei Universitatea Cluj au fost amendați de către Jandarmerie, iar unii s-au ales cu dosare penale pentru comiterea că au înjurat, au băut și au folosit articole pirotehnice la meciul cu CFR Cluj.
Jucătorul cumpărat în vară cu 300.000 de euro este acuma cotat la 3 milioane de euro şi ar putea reprezenta transferul iernii de la CFR Cluj.
Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a criticat acțiunea suporterilor U Cluj de a strânge bani pentru a scoate echipa din ”foame”.
Fumatul afectează negativ creierul, prin degradarea memoriei, a capacităţii de a învăţa şi judeca, arată cercetători de la King's College din Londra.
Parohia Reformată din Cluj a anunțat că va da în judecată Guvernul, Ministerul Educației, Prefectura și Consiliul Județean Cluj în cazul proiectului de construire a viitorului sediu al Inspectoratului Școlar Cluj pe strada Argeș.
Cel mai controversat jurat de la X Factor nu face pe durul doar în faţa concurenţilor sau pe scenă, ci şi în spatele scenei.
Mihai Voicu, vicepreşedintele PNL, a declarat că după alegeri există două opţiuni, dar în oricare din ele Victor Ponta iese premier.
Nu e nevoie să urmezi o dietă aberantă ca să scapi de kilogramele în plus, dar făcând modificări în programul alimentar, vei reuşi.
Organizaţia Naţiunilor Unite a stabilit că 25 noiembrie este ”Ziua intenaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor”. În întreaga lume au avut loc duminică manifestaţii şi dezbateri pe această temă.
Universitatea Cluj nu mai este primită să joace pe Cluj Arena din cauza datoriilor uriașe la societatea care administrează stadionul de cinci stele al orașului.
Un medic în vârstă de 60 de ani a ajuns fotomodel după ce a pozat fără cămaşă.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat că Băsescu nu va mai risca o nouă suspendare şi va respecta votul românilor.
Suporterii U Cluj au la dispoziție un cont bancar în care pot dona bani pentru salvarea echipei de la faliment.
Certificatul care atestă faptul că orașul Cluj-Napoca va fi Capitală Europeană a Tineretului în 2015 a fost înmânat primarului Emil Boc, duminică seara, în Piața Unirii.
Un bărbat de 43 de ani a fost accidentat mortal, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza localității Aghireş-Fabrici. Șoferul s-a predat după câteva ore de la producerea accidentului.
Două studente din India, Shaheen Dhada în vârstă de 21 de ani și Renu Srinivasan de 20 de ani, au fost arestate din cauza unei postări pe Facebook.
Rețelele Facebook, Twitter și YouTube au fost interzise angajaților de pe Wall Street pentru a putea stăpâni răspândirea informațiilor prețioase.
Administrația Națională de Meteorologie a publicat estimări meteorologice realizate de către Centrul european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, pentru perioada decembrie 2012-februarie 2013.
Primarul Emil Boc a vorbit despre ceea ce înseamnă câștigarea de către Cluj-Napoca a titlului de Capitală Europeană a Tineretului în 2015.
Orașul Cluj-Napoca a fost desemnată la Maribor, în Slovenia, Capitală Europeană a Tineretului în anul 2015.
Micul dejun este considerat de majoritatea nutriționiștilor cea mai importantă masă din zi, iar ceea ce mănânci atunci iți afectează organismul pentru intreaga zi.
Jucătorii U Cluj amenință că nu se mai prezintă la antrenamentele echipei de luni, 26 noiembrie, pentru că nu sunt plătiți de mai bine de 3 luni.
Când vine vorba de slăbit mulți sunt gata să dea sfaturi, dar multe dintre acestea nu sunt utile, ba chiar din contră pot să iți afecteze progresul.
Insomnia este o tuburare grava ce poate apărea la orice vârstă dintr-un număr mare de motive. Dacă suferi de insomnii, și nu vrei să recurgi la pastile, există anumite alimente care te pot ajuta să ai parte de un somn liniștitor.
Larry Hagman, interpretul celebrului J.R. Ewing fin serialul ”Dallas”, s-a stins din viață. Actorul a fost răpus de cancer, fiind diagnosticat cu un an în urmă.
U Mobitelco BT Cluj-Napoca a învins Farul Constanța, scor 103 - 57 (31-20, 28-17, 19-10, 25-10), în meciul disputat vineri seara în Sala ”Horia Demian”.
Un teren de sport din sticlă a fost ansamblat la Iulius Mall Cluj, pentru a găzdui în acest weekend o competiție internațională.
Consiliul European s-a încheiat. Statele membre nu au ajuns la un acord pe tema bugetului UE.