Marti 31 Ianuarie

Ioan Rus a desființat Pactul pentru Transilvania şi Banat, care își propune să îndrepte eșecul Autostrăzii Transilvania

 

Vicepreşedintele PSD, Ioan Rus, a criticat ”Pactul pentru Transilvania şi Banat”, lansat la Cluj de Partidul Mişcarea Populară.

 

Câţiva ”populari” bucureşteni dintr-o formaţiune care pretinde a aparţine unei ”mişcări” şi care încorporează nişte aventurieri politici a căror conştiinţă ar trebui să simtă apăsarea decăderii României din ultimul deceniu, nereuşind să îşi mai găsească audienţă pe malurile Dâmboviţei, s-au împreunat cu câţiva asociaţi de pe malurile Someşului şi au ales să abordeze politicianist tema Transilvaniei. În contextul în care actualul Guvern relansează proiecte prin care se urmăreşte consolidarea unui stat modern şi puternic, care să poată face faţă provocărilor integrării europene şi globalizării, aceşti corifei ai demagogiei dâmboviţene, chemaţi la Cluj de alţi gargaragii, vor să lanseze un aşa-numit "Pact pentru Transilvania", prin care să instrumenteze interesele mlăştinoase ale unor neîmpliniţi bucureşteni şi aspiranţi revizionişti budapestani”, a declarat Ioan Rus.

 

Politicianul crede că acest pact a fost scris de nişte ”nomenclaturişti ai autointitulatei orientări politice de dreapta din România cea care, de altfel, a torpilat, în ultima decadă, toate iniţiativele pe care ardelenii le-au avut în interesul întregii Românii”.

 

Noi ştim, însă, că demersul lor va avea un singur rezultat: acela de a împrăştia şi în această provincie a României cât mai mult din noroiul elucubraţiilor demagogice din care-şi hrănesc populismul deşănţat pe care-l practică în fiecare zi. Noi, social-democraţii clujeni, nu putem să întâmpinăm demagogia şi populismele "popularilor" din Bucureşti, pripăşiţi pe lângă cei câţiva oportunişti de ocazie clujeni, decât cu totală neîncredere, fiind convinşi că ardelenii îşi aduc aminte de iresponsabilitatea pe care aceşti aşa zişi reprezentanţi ai dreptei au avut-o în actele guvernărilor anterioare şi mai ales în periculosul joc al batjocoririi aspiraţiilor şi potenţialului cetăţenilor locuitori ai provinciei româneşti - Transilvania”, a mai spus Ioan Rus.

 

Transilvania are nevoie de proiecte, nu de vorbe! Transilvania are nevoie de o autostradă care să o conecteze cu restul ţării, nu de populism ieftin! Transilvania are nevoie ca deciziile care se iau la Bucureşti să ţină seama de specificul acestei provincii, nu de programe generaliste! De toate acestea şi de multe altele are nevoie Transilvania, domnilor "populari". Dar pentru toate acestea este necesar mai mult decât un pact între voi înşivă, este nevoie să înţelegeţi Transilvania!”, conchide Rus.

 

Partidul Mişcarea Populară (PMP) își propune prin acest pact să termine Autostrada Transilvania până în 2018. Interesant este că acest proiect a fost început tocmai de Ioan Rus în 1994, iar până acum s-a realizat numai 52 km din cei 500.

 

Pactul pentru Transilvania şi Banat a fost lansat la Cluj. Propunerile sunt fanteziste

Comentarii Facebook