Un clujean a fost condamnat la închisoare pentru tentativă de omor după și-a lovit ginerele cu mașina, intenționat.
Arhiducesa Gabriela von Habsburg a fost invitata specială în cadrul unui eveniment organizat de Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, astăzi, 5 aprilie 2023, la Casa Matei Corvin.
O bunicuță de 91 de ani din Alba Iulia și-a exprimat recunoștința şi aprecierea faţă de medicii care au salvat-o şi au acţionat profesionist.
„Nu mă simt deloc un erou. Mi-am făcut doar datoria”, spune cu modestie doamna Gizela, o bunicuță de 91 de ani din orașul polonez Przemys. Ea și-a folosit cu mult curaj bastonul „spaniol” și a dejucat un jaf care se derula în fața ei, în banca unde venise
Theo Rose a anunțat pe contul ei de Instagram că este însărcinată. Iubitul ei, Anghel Damian, a oferit și el primele declarații despre noul rol pe care îl va avea, cel de tătic.
Un minor în vârstă de 15 ani a fost filmat mai multe zile la rând conducând atât maşini de teren cât şi o motocicletă pe drumurile publice. Aseară însă norocul său s-a sfârşit în momentul în care a ost observat în trafic de poliţişti.
Două fetițe în vârstă de cinci ani, agresate sexual de un bărbat de 72 de ani. Individul a fost reținut.
Unui bărbat de 55 de ani i s-au tăiat urechile și nasul, ca răzbunare pentru faptul că i-a permis fiicei sale să se recăsătorească, după ce și-a părăsit primul soț.
Un bărbat din Iași a fost arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi convingă o nepoată, pe care a pipăit-o în zonele intime, să întreţină relaţii sexuale contra cost. Individul a poftit mai apoi la o găină.
Apar noi detalii șocante legate de ancheta de la Argeș, unde un bărbat și-a găsit soţia şi fiica într-o baltă de sânge ucise chiar de fratele, respectiv unchiul lor, iar mai apoi a avut acelaşi şoc când în casa alăturată descoperea alte trei cadavre, la f
Masacrul din Argeș a șocat toată țara. Un bărbat și-a găsit soţia şi fiica într-o baltă de sânge ucise chiar de fratele, respectiv unchiul lor, iar mai apoi a avut acelaşi şoc când în casa alăturată descoperea alte trei cadavre, la fel de măcelărite.
Bărbatul care și-a ucis cu brutalitate cinci rude - părinții, sora, fratele și nepoata de cinci ani – a recunoscut fapta și va fi supus unui examen psihiatric.
Un masacru s-a produs în comuna Bascov, judeţul Argeş, unde cinci persoane au fost omorâte, inclusiv un copil de 5 ani.
Rudele prietenii și cunoscuții deplâng moartea Iuliei, tânăra de 23 de ani din Buzău, nepoata artistei populare Amelia Papazissu, care a murit nevinovată într-un accident devastator produs la Movila, în judeţul Ialomiţa.
Tragedie cumplită pentru o familie din Georgia, care și-a pierdut fiul de patru ani în timpul unei lecţii de înot. Mama a fost înştiinţată la intrare că nu poate rămâne pentru a privi lecţia, părinţii neavând voie în sală pentru a nu distrage atenţia copi
În cele peste 100 de zile de război din Ucraina, rușii au distrus tot ce au găsit în calea lor. Pe lângă pierderile imense, s-au năruit şi visurile multor tineri. Adolescenţi, acum absolvenţi de liceu nu au mai putut avea parte de un bal aşa cum şi-au dor
Răutate șocantă! O femeie de 53 de ani din comuna Cerăt, Dolj, a dost arestată vineri, 13 mai, la domiciliu după ce și-ar fi legat nepoata de 10 ani cu un lanț, asigurat cu un lacăt , de piciorul unui pat.
Incendiul puternic izbucnit joi, 12 mai, într-un bloc din cartierul Mănăștur, Cluj-Napoca, a distrus complet un apartament în care locuiau doi soți. Toate bunurile acestora au fost complet distruse, iar cei doi au rămas pe străzi.
O crimă teribilă a avut loc în orașul Borșa, județul Maramureș, în ziua de Paște. O maramureșeancă și-a bătut soțul cu coada de mătură până l-a omorât. Bărbatul în vârstă de 63 de ani a fost găsit mort în casă, zăcând pe pardoseala din dormitor.
Înainte de începerea războiului în Ucraina, Kira Obedinski era o fată de 12 ani veselă şi iubită. Acum, orfană, rănită şi singură într-un spital controlat de ruşi în estul Ucrainei, ea a devenit un involuntar un pion în războiul informaţional al Moscovei,
Un ucrainean, în vârstă de 96 de ani, Boris Romanchenko, supraviețuitor allagărului nazist de la Buchenwald, a murit în timpul unui mobmardament din Ucraina. Bărbatul, supraviețuitor al lagărelor naziste, a fost ucis vinerea trecută, 18 martie, în timpul
Proprietarul unei firme de taximetrie din Cluj, a relatat povestea miilor de taximetriști care vor rămâne fără lucru din cauza transportului alternativ. Corporațiile străine oferă comoditate, comoditate care contribuie la confortul clientului, dar nu și l
Femeia în vârstă de 77 de ani din satul Sânicoară, comuna Apahida, dată dispărută miercuri, 16 februarie, a fost găsită aseară, 17 februarie, de un localnic, care a și anunțat poliția. Ea se află la o nepoată, care i-a oferit găzduire și hrană pentru o no
Interpreta de muzică populară, Sofia Vicoveanca, arată nemaipomenit la cei 80 de ani ai săi. Cântăreața spune că iubește să călătorească, să fie activă, să se plimbe și mai ales să gătească. Îndrăgita interpreta spune că rețeta ei specială de borș o ajut
Trupul unui bărbat ucis a fost găsit în munţi, la o lună după ce presupusul criminal l-a ascuns într-un loc greu accesibil.
Ce job are mama Biancăi Drăgușanu în București. Mama Biancăi Drăgușanu, Madi Dragoș, s-a mutat din orașul natal Călan, județul Hunedoara, în Capitală. Cu siguranță, femeia și-a dorit să fie mai aproape de fiica și de nepoata sa. Ei bine, aflați că Madi lu
Motivul pentru care Smiley nu s-a căsătorit cu Gina Pistol a fost dat în vileag.
Un scandal s-a produs în Apahida, în zona blocurilor, vineri, 26 martie. Știri de Cluj a primit informații de la cititori, care au semnalat scandalul monstru din bloc.
O fetiță, în vârstă de doi ani, a fost lăsată nesupravegheată de bunica ei și a plecat singură în pădure.DIn fericire, prietenul ei patruped a urmat-o și s-a asigurat că nu va păți nimic.
Un caz înfiorător s-a consumat într-o localitate din Cluj, unde o copilă de șase ani a fost abuzată de unchiul ei, care abia a împlinit vârsta majoratului.