Continuă scumpirea carburanților, prețurile acestora au crescut și duminică, încheind o săptămână de scumpiri. Prețurile au crescut cu nouă bani bani pe litru de data aceasta, de peste două ori mai mult față de scumpirile cu care am fost obișnuiți în ulti
În contextul în care UE vrea ca până la finalul acestui an să interzică importurile de petrol din Rusia, vizând inclusiv capacitatea Moscovei de a vinde produse rafinate, prețurile carburanților ar putea depăși 10 lei litrul, în următoarele luni, scrie Zi
O navă de război rusească din Marea Neagră ar fi fost lovită de o rachetă de croazieră ucraineană, scrie Kyiv Independent, citând diverse informații din surse ucrainene.
De când a izbucnit războiul în Ucraina, cerul României, în special în zonele de graniță, este supravegheat de avioane speciale. NATO intensifică operaţiunile militare la Marea Neagră. Aeronavele radiografiază teritoriul ucrainean până la mii de kilometri
Comisia Europeană propune sancționarea liderului Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill, în cadrul celui de-al șaselea pachet de sancțiuni pe care le-a impus Rusiei ca răspuns la războiul din Ucraina, potrivit unui document consultatnt miercuri de AFP
O avocată, fiica unui fost procuror din Craiova, s-a sinucis în timp ce era în vizită la nişte prieteni. Lucia Marina avea 35 de ani şi era stabilită de câţiva ani în străinătate.
Rusia vrea să invadeze Republica Moldova, potrivit unor surse militare ucrainene, scrie The Times.
După o mică ieftinire de patru bani, săptămâna trecută, prețul carburanților a început să crească din nou, cu o diferență de aproape un leu între prețul motorinei și cel al benzinei.
Universitatea Cluj a pierdut neașteptat pe teren propriu cu Unirea Slobozia, scor 1-2, în etapa cu numărul șapte din play-off-ul ligii secunde. Înfrângerea dramatică, datorită oaspeților care au reușit să marcheze ultimul gol chiar în minutul 90+5, a fost
O tânără de 15 ani, din județul Cluj, a plecat de acasă voluntar, joi, 28 aprilie, și nu a mai revenit.
Portul din Sevastopol, cel mai important port rusesc la Marea Neagră, este păzit de delfini special antrenaţi. Imaginile din satelit publicate de news.usni.org, arată că ruşii au instalat două cuşti într-un golf. În portul din Sevastopol sunt staţionate m
Rusia încearcă să împiedică susținerea oferită de țările europene statului ucrainean, prin intermediul șantajului energetic. Gazul rusesc a fost folosit dintotdeauna de către regimul dictatorial de la Moscova drept punte către politicile europene, metodă
După ce o explozie a avut loc în sediul Serviciului de Securitate de la regiunea separatistă Tiraspol, luni seara, siguranța Republicii Moldova a fost pusă sub semnul întrebării. Presa din stânga Nistrului a scris că ar fi vorba de un atac cu lansatoare d
De Paște, pe lângă pască și cozonac, mâncăm mai multă ciocolată decât de obicei. De altfel, este greu să reziști simpaticelor figurine în formă de iepuri, găinușe sau oițe.
Polițiștii clujeni apelează la ajutorul cetățenilor pentru a găsi un bărbat de 57 de ani care a dispărut în dimineața de 20 aprilie de la o locuință din municipiul Cluj-Napoca și nu a mai revenit.
Se spune că are deține cel mai mare iaht din lume, reședințe în Elveția, la Marea Neagră sau în orice locație exotică, dar cu toate acestea, „țarul” rus, Vladimir Putin, a declarat la FISC o avere de „doar” 114.000 de euro și o locuință de 77 metri pătraț
Marcel Ciolacu estimează că legea offshore ar putea trece de Parlament în două-trei săptămâni. „O să o băgăm pe procedură de urgenţă. A intrat la prima Cameră sesizată, la Senat. Eu estimez în maximum două-trei săptămâni, în funcţie de cât stă la Senat, v
Legea offshore a fost principala piedică în exploatarea gazului din Marea Neagră, după ce în 2018, în timpul guvernelor patronate de Liviu Dragnea, modificarea legii i-a făcut pe investitorii străini să dea înapoi, fiind favorizate importurile de gaz din
România a cheltuit 8.000 de dolari pentru pozele expuse pe o perdea la Târgul de Turism de la New York, din luna martie 2022.
Saptamana Mare este ultima saptamana a Postului Pastelui, numita și Saptamana Patimilor, are scopul de a pregati credinciosii pentru Inviere.
Ucrainenii prezintă o serie de fotografii în care apare crucișătorul ”Moscova”, serios avariat în urma atacului cu rachete ”Neptun”. Imaginile au apărut pe rețelele sociale din Ucraina, dar nu pot fi confirmate din surse oficiale. În imagini apare cruc
Nava vedetă a marinei ruse, crucișătorul ”Moskva”, s-a scufundat în Marea Neagră. Unele suspiciuni indică faptul că avea la bord şi două focoase nucleare.
Scufundarea crucişătorului Moskva, nava-amiral a flotei ruse din Marea Neagră, este începutul sfârșitului pentru Vladimir Putin.
Potrivit procurorilor timișoreni, în perioada 2013 – 2016, la nivelul Depoului de Locomotive Timişoara, 93 de angajaţi cu atribuţii de gestiune şi angajaţi din sectorul exploatare, au constituit şi au acţionat în mod coordonat, în cadrul unui grup infracţ
Rusia a luat măsuri rapide, după ce crucișătorul ”Moskva” a fost scufundat de rachetele ucrainene, și a mutat toate navele mai la sud, a declarat joi un înalt oficial de la Pentagon, citat de EFE.
Ana Morodan a luat o decizie radicală după ce a ajuns în impas. Așa numita „contesă digitală” se află la un singur pas de bisturiu și sala de operație. Influencerița are grave probleme de sănătate și a decis să-și micșoreze sânii.
Crucișătorul „Moscova”, simbolul puterii navale ruse, a fost lovit de rachetele ucrainene. Este vorba despre nava care a capturat Insula Șerpilor.
După o experiență de un an și trei luni în Rusia, fotbalistul croat Marko Dugandzic a semnat cu CFR Cluj. Atacantul de 28 de ani s-a întors în Liga 1 să devină campion cu ardelenii. Dugandzic se află la a doua experiență în România, după cea de la FC Boto
Ministerul Educației anunță că unitățile de învățământ pot aplica pentru a deveni școli-pilot. Instituțiile care aplică la acest proiect au posibilitatea să probeze tehnici de predare după model occidental, să fie mai aproape de nevoile şi dorinţele elevi
ARTISTUL CARE A COLABORAT RECENT CU KATY PERRY PENTRU HITUL “WHEN I’M GONE”, ALESSO, VINE ÎN VARĂ PE SCENA PRINCIPALĂ A FESTIVALULUI NEVERSEA. KSHMR, Nicky Romero, Parov Stelar, Paul Kalkbrenner Live și Amelie Lens sunt în line-up-ul festivalului de la ma