Ciolacu: Ne vom dezice de gazul rusesc, categoric! Independenţa României faţă de gazul rusesc este asigurată începând de anul viitor


Marcel Ciolacu estimează că legea offshore ar putea trece de Parlament în două-trei săptămâni. „O să o băgăm pe procedură de urgenţă. A intrat la prima Cameră sesizată, la Senat. Eu estimez în maximum două-trei săptămâni, în funcţie de cât stă la Senat, va trece şi merge către promulgare”, a declarat la RFI Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă exploatările din Marea Neagră vor fi afectate de războiul din Ucraina, liderul PSD a răspuns: „Nu, nu. Dimpotrivă, este un semnal puternic că un stat trebuie să se lase impresionat de agresiunea unui dictator, dimpotrivă, trebuie să arătăm că noi ne continuăm investiţiile şi dezvoltarea statului român, în pofida anumitor aşa-zise ameninţări din partea Rusiei”.

Întrebat ce ar mai trebui să înțeleagă poporul român din toate acestea, mai ales că PSD a menționat că susține proiectul legii offshore, după ce tot PSD-ul a fost cel care a promovat prin 2018 o variantă a legii care a blocat practic orice investiții, Ciolacu a răspuns: „Este o abordare în interiorul coaliţiei şi o adaptare la realitatea pe care o trăim cu toţii. Eu n-am fost niciodată ipocrit să nu recunosc anumite greşeli pe care le-a făcut PSD”.

Cu toate acestea, Ciolacu nu recunoaște că legea offshore din 2018 a fost o greșeală 

Nu, acea lege a fost o greşeală că nu s-a finalizat, pentru că orice lege este perfectibilă, categoric. Nu a fost dusă la capăt şi a fost, poate, folosită ca un instrument de negociere. Nu cunosc toate detaliile şi nici nu mă interesează, pentru că cred că PSD a intrat în altă direcţie şi în altă logică”, a explicat acesta. 

Ciolacu este convins de faptul că România va deveni independentă de gazul rusesc

De gazul rusesc, categoric!”, a spus Ciolacu după ce a fost îngtrebat despre părerea lui în legătură cu independența țării noastre față de gazul rusesc. „Investiţia de la Caragele şi cu actuala investiţie din Marea Neagră, fără această investiţie care va fi până la sfârşitul anului 2026, România îşi va asigura consumul”, a mai adăugat acesta.

România putea să aibă deja primii metri cubi de gaz propriu 

Ciolacu a avut câteva momente de ezitare când un reporter l-a întrebat: „România putea să aibă deja primii metri cubi de gaze extraşi din Marea Neagră, iar independenţa de gazul rusesc putea fi obţinută mult mai devreme. Ca să nu mai spunem că România putea deveni un furnizor regional de gaze. Cine îşi asumă cei patru ani pierduţi?”, potrivit Rfi.ro

Atractivitatea acestei investiţii totuşi este în acest moment. Nimeni nu a spus că în cei patru ani de zile, investiţia ar fi fost dusă la capăt. O anumită companie din SUA a vândut în acest moment acţiunile, nimeni nu poate să ştie dacă a existat acest interes, exista şi atunci acel interes. Cred că cel mai important este faptul că toată investiţia a fost deblocată. Există deja un concern în care este implicat şi statul român, prin Romgaz şi alte companii internaţionale şi această investiţie se va face”, a fost răspunsul Președintelui PSD, Marcel Ciolacu. 


Comentarii Facebook