Un alt caz de suicid înregistrat în ultimele două zile în România: O femeie s-a aruncat pe scări de la etajul patru


O avocată, fiica unui fost procuror din Craiova, s-a sinucis în timp ce era în vizită la nişte prieteni. Lucia Marina avea 35 de ani şi era stabilită de câţiva ani în străinătate. Femeia a venit în ţară de sărbători, împreună cu iubitul său. Au decis să îşi viziteze amicii, care îşi renovaseră de curând un apartament. Incidentul a avut loc în seara zilei de 2 mai într-un bloc privat din Craiova.

Potrivit Adevărul, Lucia Marina a ieşit la un moment dat din apartament şi s-a aruncat pe casa scării, de la etajul patru. Deşi s-a sunat imediat la 112, medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut să o salveze, în ciuda manevrelor de resuscitare.

Femeia ar fi avut mai multe tentative de sinucidere

Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că, în timp ce se afla în vizită în apartamentul apelantului, din Craiova, împreună cu concubinul acesteia, de 35 de ani, femeia ar fi părăsit incinta locuinţei, fiind găsită ulterior căzută la parterul blocului. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă. Totodată a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului”, declară polițiștii care se ocupă de caz.

suicid craiova 1.jpg

Potrivit apropiaţilor, Lucia Marina ar mai fi avut tentative de suicid şi în trecut

Începutul acestei săptămâni pare a fi una neagră pentru România, sunt înregistrate din ce în ce mai multe cazuri de sinucidere, doar în ultimele două zile au avut loc trei cazuri de suicid, unul mai tulburător decât celălalt.

Citește și: 

Comentarii Facebook