Universitatea Cluj a câștigat meciul cu CS Mioveni, cu scorul de 1-0, spărgând gheața.
MOLDOVAN IOANA, în vârstă de 16 ani, din localitatea Boju, a plecat de la domiciliu în cursul dimineții, în jurul orei 07:00 și nu s-a întors până în prezent
Forțele Navale Române intervin astăzi pentru distrugerea unei mine de război, care a fost descoperită în Marea Neagră.
Într-un nou studiu, publicat luni în jurnalul NPJ Flexible Electronics, o echipă internațională de cercetători a anunțat că a dezvoltat un sistem cu care aceștia pot controla de la distanță picioarele gândacilor.
Polițiștii și familia o caută pe o adolescentă de 13 ani din Petrila, județul Hunedoara, care a fost răpită de pe stradă, luni seara, de un bărbat de 28 de ani, din Murfatlar, județul Constanța.
Universitatea Cluj a anunţat, luni, pe site-ul său oficial, transferul mijlocașului ofensiv Lóránd Fülöp (25 ani), care a evoluat ultima oară la formaţia FC Voluntari.
Managerul general de la FCSB, Mihai Stoica, e surprins de cât de bine vorbește limba romană Romario Pires, mijlocașul brazilian în vârstă de 33 de ani de la „U”.
Un tânăr de 20 de ani, din SUA, a supraviețuit miraculos după ce a fost înțepat de 20.000 de albine.
„Rupere de nori” în Apuseni! Mai mulți turiști care campau în Poiana Glăvoi, în zona Padiş din Munții Apuseni, au fost surprinși de o viitură.
Universitatea Cluj și U Craiova 1948 au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat vineri în etapa cu numărul 9 din SuperLiga.
FC Universitatea Cluj l-a transferat pe mijlocașul de bandă dreaptă Ovidiu Horșia, sub formă de împrumut de la FCSB. Acesta va fi o nouă opțiune pentru postul de jucător Under 21.
Doi tineri au fost ridicați de pe plaja de la Vama Veche pentru că au dus distracția la un nivel vecin cu ilegalitatea.
Rapidul trece pe primul loc în clasament după ce a câștigat la limită meciul cu „U” Cluj. Feroviarii s-au impus aseară, pe teren propriu, în duelul cu Universitatea Cluj cu scorul de 1-0. Unicul gol al partidei fiind marcat în urma unui penalty.
„U" Cluj întâlnește azi Rapid, într-un meci cu o istorie de aproape 90 de ani, așadar runda a 8-a programează cel mai vechi duel din istoria actualului campionat.
O familie cu trei copii s-a pus în situația stânjenitoare de a merge la restaurant și de a nu plăti consumația. La final, în drum spre ieșire, au furat și două sticle cu apă minerală, pentru a avea pe drum.
Risipa banilor publici continuă, România plătește de două ori dozele de vaccin anti-COVID pe care nu le-a folosit, anunță Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS).
U Cluj are un nou antrenor, pe Eugen Neagoe, care a vorbit deja despre schimbarea obiectivului.
Circulaţia generală a aerului dinspre est către vest-sud-vest a favorizat transportul unei mase de aer ce conţine particule de praf saharian de concentraţii nu foarte ridicate, informează joi Administraţia Naţională de Meteorologie.
Noul antrenor al U Cluj este Eugen Neagoe, care vrea să facă schimbări majore în lotul gândit Erik Lincar.
U Cluj ar urma să semneze joi cu un antrenor care nu a mai lucrat din mai 2021.
După mai multe informații apărute în spațiul public, FC Universitatea Cluj confirmă rezilierea contractului cu Erik Lincar. Tehnicianul de 43 de ani pleacă după ce echipa a pierdut meciul de pe teren propriu cu Sepsi, scor 0-1.
NASA a publicat duminică, 21 august, un clip audio care reprezintă undele sonore emise de gaura neagră enormă aflată în centrul roiului de galaxii Perseus la 200 de milioane de ani lumină depărtare.
Europa se pregătește pentru noi perturbări ale livrărilor de energie.
O clujeancă se luptă cu obrazul gros al Poliției Locale din București, după ce i-au blocat roata și refuză să vină să ridice dispozitivul, pentru a-și putea continua drumul. Șoferița, neagră de furie, a ajuns să sune la 112, la Poliția Națională, pentru a
Poluare în zona Portului Constanța. Mai multe pete uriașe de culoare neagră au apărut în larg de câteva zile, fără ca nimeni să ia măsuri sau să își pună întrebări în legătură cu proveniența acestora.
Un pui de leu a fost găsit în garajul unui bărbat din Rădăuţi, judeţul Suceava, după ce un vecin a făcut o sesizare la Garda de Mediu Suceava.
Noi imagini au apărut cu cei doi tineri din Huși, dispăruți acum o săptămână la Costinești, în timpul uneia dintre cele mai puternice furtuni din Marea Neagră.
O mină a explodat în Marea Neagră, iar forțele navale maritime au intrat în alertă după ce trei oameni au murit, iar alți doi au fost răniți.
Caz halucinant în Rusia, unde o influenceriţă a stârnit indignare online, după ce a anunţat că dă naștere celui de-al doilea copil alături de fiul său vitreg.
Manelistul Florin Salam, unul dintre cei mai faimoși cântăreți din Romania, nu a murit, deși cei de la Stirileprotv.ro au transmis acest lucru, sâmbătă searam la 20:44.