NATO evaluează impactul unei atac cibernetic și furt al al documentelor militare clasificate, vândute online de către hacker, scrie BBC News. Datele includ planuri ale armelor folosite de aliații NATO în conflictul din Ucraina.
Sua și Rusia și-au pasat una alteia responsabilitatea pentru tensiunea actuală care domină scena internațională și care, potrivit Națiunilor Unite, a provocat una din situațiile cele mai periculoase pe care le-a cunoscut lumea în ultimele decenii.
Femeile din Finlanda postează pe rețelele de socializare videoclipuri în care dansează, în semn de susținere pentru premierul Sanna Marin, implicată într-un scandal „partygate”, după scurgerea în presă a unei înregistrări video în care apare petrecând și
Acordul dintre Moscova și Kiev pentru deblocarea exporturile de cereale din Ucraina ar putea oferi o cale de urmat pentru o posibilă încetare a focului, a declarat fostul cancelar german Gerhard Schroeder, un prieten al președintelui rus Vladimir Putin.
Primarul Emil Boc l-a taxat din nou pe premierul Unagriei, Viktor Orban, care a declarat în România că ”noi maghiarii nu suntem o rasă mixtă şi nu vrem să devenim o rasă mixtă”.
Ministrul Apărării Vasile Dîncu, care spunea că este calificat să ocupe această funcție pentru că are stagiul militar și a construit o revistă de gândire strategică, nu știe că Austria nu este membră NATO.
Liderul cecen Ramzan Kadîrov, care s-a remarcat în ultima perioadă mai degrabă prin filmulețe pe TikTok, seriale penibile cu un fals Zelenski și mesaje pe Telegram, anunță că autoritățile ruse dezvoltă un „plan de demilitarizare” pentru țările NATO.
Drona MQ-9 Reaper, prăbușită joi, 14 iulie, aproape de pista de la Câmpia Turzii, revenea dintr-o misiune. Sofisticatul aparat de zbor a pierdut altitudine și a căzut într-un lan de soia.
O dronă militară americană s-a prăbușit în apropiere de unitatea de la Câmpia Turzii, unde se află soldați ai Statelor Unite ale Americii.
Rusia vrea să ajungă până în Transnistria, a declarat Vladimir Soloviov, principalul propagandist al Kremlinului, în cadrul unei emisiuni al unui jurnalist italian foarte cunoscut de la postul public Rai 1.
Mircea Geoană se pregătește să-și depună candidatuea la prezidențiale. Mandatul actualului secretar general adjunct al NATO se încheie anul viitor, în luna octombrie, iar alegerile prezidențiale vor fi în 2024.
La Summit NATO s-a decis ca SUA să trimită mai mulți militari în România.
Un laborator unde se fabrica drogul sintetic Ecstasy a fost descoperit în vecinătatea unei baze militare belgiene despre care se ştie că găzduieşte o parte a arsenalului nuclear aflat la dispoziţia NATO, a declarat Ministerul Apărării.
Statele Unite îşi vor spori prezenţa militară în Europa, a declarat preşedintele Joe Biden la summitul NATO de la Madrid, ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina. Printre măsurile anunţate este şi prezenţa unei brigăzi de 5.000 de militari în România.
Prezența „salatei rusești” în meniul restaurantului situat în spațiul unde se desfășoară summitul NATO de la Madrid a provocat consternare în rândul demnitarilor și jurnaliștilor prezenți la acest eveniment.
Fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat luni, 27 iunie că orice intruziune în peninsulaCrimeea din partea unui stat membru NATO ar putea însemna o declarație de război împotriva Rusiei, fapt care ar putea duce la al treilea război mondial
Klaus Iohannis afirmă într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Drapelului Naţional, că tricolorul reprezintă un liant puternic între prezent, trecut şi viitor.
Centrul de Comandă Aeriană al NATO a explicat de ce nu a fost doborât avionul ”fantomă” care a traversat mai multe ţări, inclusiv România.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, participă vineri, 10 iunie, la Summit-ul B9, găzduit de președintele României Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, potrivit unui anunț al Alianței.
Țările occidentale trebuie să se pregătească de „un război de uzură” pe ”termen lung” în Ucraina, a avertizat joi, 2 iunie, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg la Washington, după o întrevedere cu președintele american Joe Biden, scrie Agerpres.
Statele Unite sunt gata să furnizeze armament Republicii Moldova, dacă o va cere conducerea de la Chişinău. Declaraţia vine de la preşedintele Comitetului pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanţilor, Gregory Meeks, care a vizitat republica în frunt
Rusia se extinde pe toate flancurile, rachete nucleare Iskander au fost poziționate la granița cu Finlanda. Decizia Moscovei vine după ce rușii a amenințat regimul de la Helsinki că va amplasa rachete atomice în zonă în cazul în care țara nordică va deci
Ministerul Apărării Naționale intenționează să cumpere raţii individuale de mancare pentru militari, folosite de obicei pe frontul de luptă. Aproape 70 de milioane de lei este gata să dea Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militara 01020 Dej, î
Kremlinul ar fi ordonat televiziunilor rusești și presei de propagandă să-i pregătească pe ruși pentru o posibilă înfrângere în războiul din Ucraina, afirmă serviciul de informații militare al Ucrainei, citat de Ukraîinska Pravda.
Oficialii ruși încearcă să le ofere în continuare cetățenilor săi încrederea că aceștia nu ar fi în pericol, dacă autoritățile de la Moscova vor începe un conflict nuclear. Șeful agenției spațiale ruse Roscosmos, Dmitri Rogozin, spune că Rusia are nevoie
Rușii nu s-au bucurat de o vreme bună la cel mai important eveniment al anului, celebrarea celor 77 de ani de la Victoria Rusiei asupra nazismului. La Parada de Ziua Victoriei de la Moscova, după discursul său, Vladimir Putin a stat pe scaun, învelit cu o
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, în discursul său de Ziua Victoriei, că "operațiunea din Ucraina a fost necesară pentru a respinge preventiv agresiunea". Liderul de la Kremlin susține că „Occidentul se pregătea să-i invadeze”, iar ei luptă
De când a izbucnit războiul în Ucraina, cerul României, în special în zonele de graniță, este supravegheat de avioane speciale. NATO intensifică operaţiunile militare la Marea Neagră. Aeronavele radiografiază teritoriul ucrainean până la mii de kilometri
Preşedintele României a declarat, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Forţelor Terestre, că armata română va intra într-un proces accelerat de modernizare a înzestrării, în contextul actualului război din Ucraina. Iohannis a mai amintit că din 2023 c
Rusia a desfăşurat lansatoare mobile de rachete de tip Iskander-M la mai puţin de 60 de kilometri de frontiera cu Ucraina, anunţă duminică Statul Major al armatei ucrainene.