Românii, îngrijorați de posibila extindere a războiului din Ucraina în țara noastră. Care este încrederea românilor față de Armata României


Românii par să fie tot mai îngrijorați de extinderea războiului din Ucraina spre țara noastră, potrivit unui sondaj de opinie publicat zilele trecute. Conform informațiilor extrase în urma sondajului, 65% dintre cei intervievați consideră că războiul Rusiei din Ucraina se poate extinde oricând în țara noastră, chiar dacă la începutul lunii, ministrul Apărării susținea că România „nu se teme de un atac rusesc”. 

Principalele îngrijorări și temeri ale românilor

  • Extinderea în România a războiului pe care Rusia îl duce în Ucraina: 65%.

Întrebați în ce măsură sunt îngrijorați de extinderea în România a războiului pe care Rusia îl duce în Ucraina:

  • 29,9% dintre participații la sondaj spun că sunt foarte îngrijorați de o astfel de perspectivă;
  • 35,5% destul de îngrijorați;
  • 19,9% nici îngrijorați, nici liniștiți;
  • 7,5% destul de puțin îngrijorați, iar 6,3% deloc îngrijorați;
  • Ponderea non-răspunsurilor este de 0,9% din total eșantion.

Tind să fie mai îngrijorate de extinderea în România a războiului pe care Rusia îl duce în Ucraina mai ales următoarele categorii de populație: femeile, persoanele peste 60 de ani, pensionarii, persoanele fără ocupație, locuitorii din mediul urban (cu excepția Bucureștiului), respectiv din regiunile Vest și Sud-Est. Tinerii, cei cu un venit mai ridicat și locuitorii din București sunt mai puțin îngrijorați decât restul populației de extinderea în România a războiului pe care Rusia îl duce în Ucraina”, se arată în rezultatele sondajului de opinie. 

Care este încrederea românilor față de Armata României și față de Partidele Politice

  • Aproximativ 45% dintre participanții la sondaj consideră că Armata Română are capacitatea de a apăra România, în timp ce 27% sunt de părerea contrarie.
  • Sunt de acord total sau parțial cu afirmația „Armata Română are capacitatea de a apăra România45,6% dintre cei intervievați
  • 25,3% nu sunt nici de acord, nici în dezacord, iar 27% își exprimă dezacordul parțial sau total. Nu știu sau nu răspund la această întrebare 2,1% din total eșantion.
  • Peste jumătate din cei intervievați nu au încredere că în caz de criză națională partidele politice își vor face datoria cum trebuie.
  • Afirmația „În caz de criză națională, cred că partidele politice își vor face datoria cum trebuie” întrunește acordul total sau parțial al 21,8% dintre respondenți
  • 24,5% nu sunt nici de acord, nici în dezacord, iar 52,6% își exprimă dezacordul parțial sau total cu afirmația dată. Ponderea non-răspunsurilor este de 1,1% din total eșantion.

Datele au fost culese în perioada 14 septembrie – 5 octombrie 2022 prin interviuri față-în-față. Eșantionului multistadial stratificat a cuprins 1500 de persoane, fiind reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația rezidentă și neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,6 %, la un grad de încredere de 95%.

România „nu se teme de un atac”

Ministrul Apărării Angel Tilvăr, declara în preajma Zilei Naționale a României că țara noastră „nu se teme de un atac” rusesc. Însă, în același timp, ministrul atrăgea atenția asupra faptului că nu este exclusă folosirea armelor nucleare tactice de către Putin. 

România nu se teme de un atac. În schimb, orice stat serios, aflându-se în zona geografică în care ne aflăm noi şi fiind în proximitatea unei zone de conflict, trebuie să fie pregătit pentru o astfel de situaţie, iar domeniul militar este un domeniu care operează cu variante. Să nu uităm, contextul este invadarea de către Rusia lui Putin a unui stat suveran, încălcând dreptul internaţional. O invadare neprovocată, profund ilegală, care generează automat reacţii”, declara ministrul Apărării Angel Tîlvăr, în cadrul unei intervenții televizate dedicate Zilei Naționale a României.

Sunt sigur că la nivelul decidenţilor militari, al celor care elaborează felul în care un stat sau altul se poziţionează faţă de o situaţie sau alta, există variante luate în discuţie şi care fac şi obiectul preocupărilor pe care le au în mod obişnuit. Cu asta se ocupă, de fapt armata: să asigure faptul că o ţară, populaţia unei ţări, îşi poate desfăşura activitatea în condiţii de normalitate”, a mai declarat acesta. 

Recent, Aliații Nato au efectuat un exerciţiu militar pentru a testa apărarea aeriană şi apărarea antirachetă din România, după ce o rachetă rătăcită s-a prăbuşit în Polonia şi a scos în evidenţă breşele din scutul aerian al Alianţei Nord-Atlantice.

Sursa foto: playtech.ro

Comentarii Facebook