Au fost luate primele sancţiuni la grădiniţa din Iaşi unde o lampă cu ultraviolete a fost lăsată în funcţiune când copiii erau în clasă.
O adolescentă din Iași a fost nevoită să ceară ordin de restricție împotriva fostului iubit, după ce aceasta a fost la un pas să dea foc apartamentului în care fata locuiește.
Gabi Bădălău, iubitul Biancăi Drăgușanu, a anunțat în urmă cu puțin timp că el și frumoasa blondină au pus punct relației lor.
Anda Adam, scoasă în stradă printr-o hotărâre judecătorească. Instanța a hotărât evacuarea cântăreței, după ce acesteia i-a fost intentat proces, pentru refuzul de a părăsi locuința pe care ar fi ocupat-o ilegal.
Un accident cât se poate de bizar s-a produs în noaptea dintre vineri, 13 mai, și sâmbătă, 14 mai, în zona centrală a orașului Turda. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, într-o zonă în care nu există curbă sau vreun pericol pentru trafi
Fostul premier Victor Ponta, cel care și-a dat demisia după incendiul de la Colectiv, a comentat prima dată după condamnările din dosar. Liderul PRO România susținte că dacă incendiul ar fi avut loc la Cluj sau la Sibiu nu crede că primarul ar fi ajuns
Judecătorii de la Curtea de Apel București au dat sentinţă definitivă în dosarul Colectiv.
Sentință definitivă în dosarul Colectiv. Judecătorii de la Curtea de Apel București au decis, definitiv, condamnarea patronilor clubului Colectiv, dar și a primarului Cristian Popescu Piedone.
O tânără nu mai are voie să iasă din casă în weekend, după ce a fost prinsă la volan fără permis. Pedeapsa inedită a fost dată la Suceava. Măsura educativă a apărut acum câțiva ani în Codul Penal, fiind destinată minorilor, și gândită să aibă un caracter
Un veteran al războiului din Afganistan, decorat în trecut de fostul președinte Traian Băsescu, a fost acuzat de abuz sexual asupra unui copil și trimis la închisoare de către procurorii din Cluj.
Anamaria Prodan încă nu pare să-l ierte sau să-l uite pe Laurenţiu Reghecampf. Antrenorul Universităţii Craiova i-a cerut divorţul şi s-a mutat alături de amanta Corina Caciuc, care este însărcinată şi urmează să îi dăruiască un copil în această lună. Imp
Sfârșitul tragic al unei femei a ajuns în presa din întreaga lume. Un soţ infidel a fost găsit vinovat de uciderea soţiei însărcinate, după ce a scris o listă de motive pentru a o părăsi. Incidentul a avut loc în casa lor din Missouri, SUA.
Fostul director al Teatrului Puck, actorul Emanuel Petran, va intra în greva foamei și acuză constituirea unei conspirații care îl vizează pe el.
Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, a fost întrebat când va fi terminat sensul giratoriu de pe strada Frunzișului și a avut o reacție surprinzătoare.
Un proces bizar are loc în Cluj, unde Tribunalul a fost nevoit să emită un ordin de protecție pentru fiică împotriva mamei, motivând că „îndepărtarea părţilor una de cealaltă este absolut necesară pentru protejarea lor”. Scandalul ar fi pornit când fiica
Garda Forestieră Cluj este acuzată că face ”cadouri” societății Grandemar, care așa poate exploata mai rapid cariera de piatră de la Morlaca.
Două familii tinere din Dezmir și-au cumpărat case vecine, într-un cartier din Dezmir ce promitea mult, dar au rămas cu visele strivite de nesimțirea unor dezvoltatori imobiliari.
Doi tineri din Vaslui sunt acuzați de pornografie infantilă și viol, după ce s-ar fi înregistrat în timp ce violau şi supuneau o adolescentă la perversiuni sexuale. Cei doi au fost plasați în arest, unul în spatele gratiilor pentru 30 de zile, iar celălal
Un nou scandal s-a iscat pe lacurile de la Ciurila, unde localnicii se ceartă cu Sergiu Sotelecan, pe proprietate.
Președintele PMP, Eugen Tomac, ales la alegerile din februarie 2022, a declarat joi, 14 aprilie, la Cluj-Napoca, că el reprezintă Partidul în mod legal. Acesta a respins acuzațiile fostului președinte Cristian Diaconescu, spunând că cei care se folosesc d
Un preot din Iași a fost condamnat la un an de închisoare, fiind prins la volan cu peste 100 km/h și cu o alcoolemie de 2,8 la mie. Părintele s-a apărat în instanță, spunând că a fost nevoit să bea vin la slujbă.
O publicație germană a angajat-o pe jurnalista Marina Ovsiannikova, rusoaica ce a avut curajul să transmită un mesaj anti-război în direct în cadrul celui mai corupt post de televiziune din Rusia. Rusoaica va lucra pentru compania care deține ziarul Die W
Șeful Poliției Cluj, comisar șef Mircea Rus, a fost sancționat disciplinar cu ”mustrare scrisă”, pentru că nu a raportat Bucureștiului incidentul din localul Papahida, unde a murit bucătarul Adrian Pop și unde au fost prezenți doi polițiști.
Partida Romilor Pro Europa Cluj a anunțat că va da în judecată Primăria Turda, după incendiul soldat cu 6 morți, 2 adulți și patru copii, din Turda.
Primarul din Turda, Cristian Matei, a explicat că familia care a murit în incendiul de duminică dimineața a primit o locuință socială, dar a renunțat la ea și s-a întors în comunitatea e romi de pe strada Nicolae Teclu.
TVR Cluj a primit o amendă de 10.000 de lei, din partea CNA, pentru că în emisiunea ”Reporter Special”, moderată de Romeo Couți, invitatul Cozmin Gușă a făcut propagandă pro-rusă, fără a aduce dovezi în sprijinul afirmațiilor sale.
Procurorii clujeni au clasat dosarul în care minorul D.D. (17 ani), fiul medicului psiholog Cristian Delcea, deoarece nu avea discenământ atunci când a atacat-o pe femeie cu cuțitul.
Primarul Emil Boc a spus că Parcul din Zorilor nu este afectat de procesul pierdut la Curtea de Apel Oradea, deși instanța bihoreană a spus clar că se casează sentința de la Satu Mare și procesul trebuie rejudecat.
Silviu Cristinel Crețu (PNL), vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, a fost prins în flagrant de procurorii DNA Cluj în timp ce lua mită. Acesta a fost prezentat în fața judecătorilor de la Tribunalul Cluj cu propunere de arestare, care a fost
Deputatul Adrian Oros, parlamentar Forța Dreptei, i-a atacat pe toți ”Bocii, fluturii, bușoii”, care au distrus PNL și coaliția, susținându-l pe Florin Cîțu, pe care acum l-au aruncat ca pe o măsea stricată.