Un student din căminul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), cazat în căminul II B din Mărăști, reclamă într-o scrisoare trimisă pe office@stiridecluj.ro mafia pe care o conduce administratorul campusului.
Europarlamentarul George Becali, candidatul PNL la Camera Deputaților, și-a depus și o declarație de avere în care a scris că a acordat împrumuturi în valoare de 56 de milioane de euro.
Asociaţia Colectiv A organizează la Cluj a cincea ediţie a festivalului european de teatru, dans şi imagine video ”TEMPS D'IMAGES”.
Patronul CFR Cluj, Arpad Paszkany, și-a pierdut răbdarea cu jucătorii săi, pe care i-a pus la colț după victoria din Cupa României.
Consilierii județeni UDMR Cluj s-au îmbrăcat în straie tradiționale ungurești și au participat la ședința deliberativului județean.
Grădinițele din Cluj-Napoca au fost controlate de inspectorii de la Protecția Consumatorilor Cluj.
Inspectorii de la Protecția Consumatorilor Cluj au verificat în perioada 18 - 24 octombrie firmele care comercilizau lichid antigel şi lichid de spălare parbrize.
Andrei Marga a explicat ce a vrut să spună când a dat exemplul ”caloriferului”.
Gigi Becali, noul candidat al PNL pentru Camera Deputaților, s-a dat în stambă cu un atac dur la adresa femeilor.
Fundația unui bloc de 13 etaje de pe strada Alverna riscă să ducă la surparea trotuarului, se tem clujenii care locuiesc în zonă.
Vasile Cipcigan, Pătraşcu Ciprian, Andone Octavian, Ovidiu Raţiu şi unul din sponsorii lor, pleacă în Africa, unde vor să cucerească vârful Kilimanjaro, aceasta fiind a patra etapă din proiectul "Şapte paşi spre acoperişul lumii".
Dacă mănânci sănătos și tot nu reușești să slăbești, trebuie să știi că există numeroase mâncăruri ”sănătoase” care te îngrașă.
Peste 7.000 de bucureşteni au semnat, sâmbătă, o petiţie care îşi propune să desemneze prima personalitate feminină ce va apărea pe o bancnotă emisă de BNR.
Sezonul rece pune încet stăpânire pe România, iar gripa și răceala pot afecta pe oricine. Health.com a consultat zeci de experţi pentru a alcătui o listă cu 14 modalităţi de a nu te îmbolnăvi.
U Jolidon, vicecampioana României la handbal, a pierdut și al treilea meci din Liga Campionilor disputat în Sala Sporturilor cu Podravka Koprivnica.
Fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, le-a transmis de la Cluj partidelor din USL să nu mai se certe pe colegii și să asculte problemele oamenilor.
Arpad Paszkany este foarte mofturos în alegerea noului antrenor, după ce miercuri s-a debarasat de Ioan Andone.
Țiganii s-au săturat de România, se arată într-un sondaj realizat de IRES.
Patronul CFR Cluj, Arpad Paszkany, a anunțat demisia lui Ioan Andone și a declarat că ”Andone are nevoie de o pauză”.
Primul lucru la care ne gândim când vine vorba de alimentația sănătoasă este evitarea prăjelilor și a grăsimilor. Pentru a-ți asigura un regim alimentar cât mai sănătos trebuie să incluzi în meniul tău cât mai multe alimente sănătoase
Maghiarii din Cluj-Napoca au comemorat în Parcul Central Revoluţia antisovietică şi anticomunistă din anul 1956. La eveniment a participat consulului Ungariei la Cluj, Magdo Janos, şi a viceprimarului Horvath Anna.
Chiar dacă nu pare a fi o problemă gravă, alegerea jucăriilor potrivite pentru copil este o responsabilitatea foarte importantă de care adulții trebuie să țină cont.
Actrița Eva Crișan a leșinat pe scena Teatrului Național Cluj, în timpul spectacolului ”Hamlet”.
Circa 20 de etnici maghiari, membri ai PPMT și ai Asociației Tineretului Maghiar, au ”însemnat” clădirile de pe Iuliu Maniu, care nu au fost restituite bisericilor tradiționale maghiare.
U Mobitelco BT Cluj întâlnește duminică, de la ora 20.00, în deplasare echipa BC Timisoara, în cadrul etapei a IV-a a Ligii Naționale.
U Jolidon Cluj a pierdut și al doilea meci din Liga Campionilor cu unguroaicelor de la ETO Audi Gyor, scor 25-30.
Una din marile probleme cu care se confruntă tinerii în ziua de azi este policonsumul de droguri, reprezentat de combinaţiile de heroină sau marijuana cu etnobotanice, care este tot mai răspândit printre adolescenți și cauzează tulburări foart
Producătorii italieni ai celebreului Panettone vin la Cluj-Napoca, iar vineri, 19 octombrie, vor semna contractul cu Tetarom pentru a investi la Jucu 50 de milioane de euro.
Deputatul PDL Adrian Gurzău ar putea pierde nominalizarea pentru Colegiul 4 - Camera Deputaților, după ce a sfidat interesele din PDL. Surse din rândul democrat-liberalilor susțin că pe acest Colegiu ar urma să candideze un nume ”greu”.
Aditivii alimentari care se găsesc în foarte multe produse sunt la fel de periculoși ca și E-urile. Vezi mai jos o listă a aditivilor pe care ar trebui să-i eviţi.