Andreas Wolter, vice-primar al orasului Koln, Germania - oras infratit cu Clujul, va participa la parada gay de la Cluj.
Cluj Pride, festivalul de vizibilitate al comunității LGBTQ din Cluj ajunge la cea de-a doua ediție și se va desfășura pe parcursul a patru zile în perioada 20 - 24 iunie, în diferite locații din oraș.
Primarul comunei Florești, Horia Șulea, susține că locul lui a fost și este în PNL și că nu va pleca, așa cum se speculează.
Judecătorii clujeni au stabilit să pentru construirea unor blocuri de 12 etaje pe strada Observatorului este nevoie de studiu de trafic.
Consiliul local Florești nu a prelungit contractul cu firma Coldea Construcții, care efectua lucrări la școala din localitate.
Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost condamnat la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.
Primarul Emil Boc a explicat că bisericile au nevoie de ajutor și sunt o parte componentă a Clujului.
Consiliul Local a aprobat cumpărarea a trei autoturisme electrice pentru Poliția Locală.
Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat alocarea sumei de 800.000 de euro pentru sprijinirea cultelor din municipiu.
Președintele executiv al Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, a fost prezent, sâmbătă, la Cluj-Napoca, unde a susținut o conferință de presă.
Populația municipiului Cluj-Napoca va crește exponențial în următorii ani. Primarul Emil Boc susține că administrația locală are obligația morală de a face un proiect de proporții.
Banca Transilvania a încheiat un contract pe cinci ani cu societatea care administrează Sala Polivalentă din Cluj-Napoca și va da numele sălii.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță că 16.494 de elevi vor beneficia de burse în al doilea semestrul din anul școlar 2017-2018.
Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat realizarea unui studiu de principiu și a unui masterplan pentru construirea unui Aquapark în cartierul Gheorgheni.
Foarte puțini etnici maghiari au participat la protestul organizat miercuri, 21 februarie, de Grupul de inițiativă Musai-Muszáj.
Stațiunea Băile Băița urmează să fie demolată, după ce a decăzut foarte mult în ultimii ani. Numai restaurantul mai funcționează, pentru evenimente diverse – nunți, botezuri, aniversări.
Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat bugetul prin care va fi subvenționată parţial sau integral chiria pentru victimele violenţei domestice şi persoanelor cu venituri mici.
SMURD Cluj va primi o ambulanță nouă, care o va înlocui pe una depășită tehnic.
Primarul comunei Florești, Horia Șulea, este cercetat de procurori sub acuzația de abuz în serviciu.
Consiliul Local Cluj-Napoca a alocat și în acest an 120.000 de lei pentru a plăti masa echipajelor SMURD care acționează în municipiu.
Clujul va avea un metrou, iar lucrurile nu mai sunt numai la nivel de discuții, ci se alocă fonduri.
Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, este audiat, miercuri dimineață, la sediul DIICOT, în dosarul medicului Mihai Lucan.
Primarul Emil Boc a anunțat că, în 2018, a pus deopartea suma de un milioan de euro, din care să fie plătită chiria celor care nu își permit acest lucru.
Un consilier PNL Cluj a propus închiderea centurii de Nord, Florești - Donath pe durata lucrărilor la Podul Garibaldi.
Primarul Emil Boc a decis să nu majoreze impozitele și taxele locale, deși bugetul Clujului va fi mai gol cu 28 de milioane de euro, în 2018.
Primăria Cluj-Napoca anunță că a fost finalizat parkingul de pe strada Negoiu, din Mănăștur, cu 372 de locuri.
Primarul Emil Boc a anunțat, recent, pe pagina sa de Facebook, că municipalitatea va plăti cele 13.547 de burse ale elevilor vor fi plătite până în data de 27 noiembrie.
La Cluj-Napoca se organizează singurul festival internațional de film LGBTQ din România, Festivalul Serile Filmului Gay, ajuns la cea de-a XII-a ediție.
Biserica de lemn din Tăuți, monument inclus în patromoniul național, a sărbătorit așa cum se cuvine Hramul Stinților Arhangheli Mihail și Gavril.
Cluj-Napoca - România şi-a apărat cu succes la Cluj titlul mondial pe naţiuni la Campionatul Mondial de Karate Fudokan.