Câini din adăpostul de pe strada Bobâlnei vor fi prezenți duminică, 25 octombrie, la meciul de handbal U Cluj – Dinamo București, de la ora 17.00. Campania „Adoptă un prieten pe viață” revine. Află unde îi poți cunoaște
Consilierii locali din Cluj-Napoca au aprobat două centrale fotovoltaice cu baterii la Valea Chintăului, de 15 milioane de lei. Ziua vor produce energie, iar noaptea vor alimenta o parte din iluminatul public al orașului
Autoritățile din Apahida au început lucrări de decolmatare și îndepărtare a vegetației de pe Valea Feiurdeni, pe tronsonul Câmpenești–Apahida. Intervențiile vizează îmbunătățirea scurgerii apei și reducerea riscului de inundații care ar putea afecta gospo
Clujenii pot transforma câteva minute de mișcare într-un bilet pentru transportul public! Primarul Emil Boc a anunțat că municipiul Cluj-Napoca susține pentru al șaselea an consecutiv proiectul „Biletul de sănătate”, o inițiativă realizată de Sports Festi
Cluj-Napoca se pregătește pentru un weekend plin de evenimente culturale, artistice și sportive. Clujenii au la dispoziție o mulțime de opțiuni pentru petrecerea timpului liber, de la festivaluri de muzică și dans contemporan până la expoziții interactive
„Biletul de sănătate” a revenit în Cluj-Napoca. Din 6 octombrie, clujenii pot obține bilete gratuite pentru transportul în comun cu 20 de genuflexiuni în stația Memorandumului Sud sau cu 400 de metri pedalați pe bicicleta statică în stația Regele Ferdinan
Un apel ferm pentru eliminarea aparatelor de tip slot-machine din agențiile Loteriei Române din Cluj-Napoca a fost lansat de Emil Boc, după ultima decizie a Consiliului Local.
O zi dedicată sănătății femeilor va avea loc în această toamnă la Cluj-Napoca, unde peste 200 de femei cu vârsta de peste 35 de ani vor putea beneficia gratuit de investigații medicale, consultații și activități dedicate prevenției. Evenimentul „E vremea
Primăria Cluj-Napoca pregătește o investiție de aproape 9 milioane de lei pentru creșterea siguranței pietonilor și modernizarea infrastructurii de semaforizare din municipiu.
Proiectul imobiliar din Baciu care prevede construirea unui nou cartier cu blocuri de până la 12 niveluri a fost respins, joi dimineața, pentru a doua oară de Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) din cadrul Consiliului Județean
Clujul merge la EXPO REAL 2026, la München după investitori. Peste 50 de reprezentanți publici și privați vor promova regiunea în fața investitorilor europeni.
Clujenii au parte de un nou weekend bogat în evenimente. În perioada 17-20 septembrie, Cluj-Napoca găzduiește concerte, spectacole de teatru, activități pentru copii și familii, târguri cu produse locale și evenimente dedicate comunității.
Primarul Emil Boc îi cheamă pe clujeni duminică în centrul orașului, la Urban Playfield. Străzile Mihail Kogălniceanu și Universității devin teren de sport pentru toate vârstele: „Nu contează cât de priceput ești la sport", spune primarul
Primăria Cluj-Napoca caută cinci administratori pentru Termoficare Napoca, pentru mandatul 2026–2030. Un post e rezervat unui auditor, patru sunt pe profil general. Candidații au nevoie de minimum șapte ani de experiență și trei ani în funcții de conducer
Tinerii din Cluj-Napoca mai au doar câteva zile să prindă finanțări de până la 50.000 de euro pentru ideile lor. Înscrierile la FIX Cluj se închid pe 17 septembrie, iar ediția de anul acesta vine cu o noutate: proiectele vor fi puse în fața clujenilor
Zeci de mașini lăsate pe avarii sau parcate fără plată blochează zilnic, între 14.30 și 17.30, locurile cu plată de pe strada Nicolae Bălcescu din Cluj-Napoca. Un clujean cu abonament valabil spune că nu mai are unde să parcheze și cere echipaje de contro
Emil Boc a vizitat din nou șantierul de pe strada Piezișă și a dat o mână de ajutor la propriu. Primarul a pus mâna pe lopată, în timpul inspecției pe care a făcut-o la unul dintre cele mai importante proiecte din Cluj-Napoca
Toamna vine cu gusturi și tradiții la Cluj-Napoca. În perioada 18-20 septembrie 2026, platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian” va găzdui o nouă ediție a Zilelor Recoltei, eveniment organizat de Consiliul Județean Cluj, prin Asociația Produs de Cluj, în pa
Educația rămâne una dintre prioritățile Primăriei Cluj-Napoca, iar municipalitatea prezintă, la începutul noului an școlar, programele și proiectele dedicate elevilor, de la investiții în infrastructura școlară și transport gratuit până la programe pentru
Viceprimarul Dan Tarcea a explicat de ce a votat pentru scoaterea păcănelelor și a caselor de pariuri din Cluj-Napoca. „Nu sunt normalitatea pe care o vreau pentru oraș”, spune el, iar dispariția sălilor se va face pe măsură ce expiră autorizațiile
Un turn de 160 de metri, care ar putea deveni cea mai înaltă clădire din România, este propus la Cluj. Frații Pavăl fac o nouă mutare de milioane în zonă.
Centura Metropolitană se va face la Cluj-Napoca, iar după finalizarea primului tronson au fost făcuți primii pași pentru al doilea tronson
Consiliul Local Cluj-Napoca a acordat aviz favorabil proiectului imobiliar de pe Calea Turzii, nr. 235-237, la aproximativ un an distanță de la momentul în care a primit aviz negativ
Sălile de „păcănele” și pariuri sportive dispar definitiv din Cluj-Napoca, în urma unei decizii luate de Consiliul Local vineri, 4 septembrie
Floreștenii și clujenii sunt invitați, în acest weekend, la cea de-a V-a ediție a Festivalului „România cea Frumoasă”, un eveniment dedicat tradițiilor, culturii și muzicii românești.
Înainte de începutul noului an școlar, 570 de elevi din familii vulnerabile din Cluj-Napoca vor primi ghiozdane complet echipate cu rechizite. Programul este destinat copiilor proveniți din familii care se confruntă cu dificultăți financiare și sociale și
Primăria Cluj-Napoca se pregătește să aprobe un nou proiect de susținere și încurajare a elevilor. Consilierii locali votează vineri acordarea unei mese calde și în anul școlar 2026-2027.
Primăria Cluj-Napoca se pregătește să aprobe o hotărâre prin care alocă 6 milioane de lei din bugetul local pentru biserici și mănăstiri. Documentul, inițiat de primarul Emil Boc, propune finanțarea a 39 de proiecte depuse de diferite culte religioase din
Primăria Cluj-Napoca încearcă în ultimii ani să determine tot mai mulți oameni să folosească transportul în comun. Municipalitatea a venit cu tot felul de soluții, dar o decizie radicală luată în Arad ar putea aduce idei noi primarului Emil Boc
Consiliul Județean Cluj pregătește o nouă etapă importantă pentru modernizarea infrastructurii rutiere din județ. Un proiect de hotărâre a fost adoptat în ședința programată luni, 31 august, iar mai multe proiecte de modernizare vor fi demarate în perioad