Robi, vânzătorul ambulant din centrul Clujului, iubit de toți șoferii și trecătorii, a fost victima unor golani, care i-au furat odorizantele.
Mocănița ”Măriuța” a fost restaurată la Cluj-Napoca, iar din 2005 este în exploatare pe Valea Vaserului.
O tânără din Florești s-a ales cu dosar penal după ce s-a luat la bătaie cu o altă femeie. Victima a fost lovită și trasă de păr, noroc cu un pasager care a oprit bătaia și a sunat la 112. Agresoarea a reușit să fugă, dar a fost prinsă.
Artiștii din România și din toată lumea sunt invitați în această perioadă să își înscrie producțiile pentru cea de-a opta ediție a Festivalului Stradal WonderPuck. Evenimentul va avea loc între 6 și 8 septembrie, la Cluj-Napoca și la Florești.
Pompierii clujeni intervin în aceste momente la un incendiu care a cuprins un depozit de lemne din comuna Iara.
Dan Petrescu este noul antrenor al CFR Cluj, iar patronul echipei, Neluțu Varga, a spus că este foarte fericit de acest transfer.
Cancerul pulmonar duce la aproape 20% din decesele legate de afecțiuni oncologice, numărul acestora fiind surprinzător de ridicat și în cazul nefumătotorilor.
Consiliul Județean Cluj a demarat lucrările de construire, pe același amplasament, a noului pod situat pe drumul județean DJ 161, la kilometrul 30+977, în localitatea Pâglișa, în urma demolării vechiului pod.
Pavajul recent renovat de pe Strada Bolyai din Cluj-Napoca, amplasată în centrul orașului, atrage atenția printr-o iluzie optică inedită.
Parcarea de la Univers T este ocupată de un cort uriaș, iar șoferii se descurcă așa cum pot. Un conducător auto a parcat pe spațiul verde, probabil din disperare de cauză.
O minoră în vârstă de 14 ani, a plecat de acasă duminică, de la domiciliul său din Cluj-Napoca și nu a mai revenit.
Drifturi, curse ilegale de mașini și motociclete turate la maxim. Acestea sunt lucrurile cu care locuitorii din zona Dealului Lombului se confruntă săptămânal.
În cuibul de berze de la Vlaha au fost deja depuse cinci ouă, așa cum s-a întâmplat și anul trecut.
S-a deschis sezonul turistic la Rimetea, comuna din Ardeal care are de 100 de ori mai mulţi vizitatori decât locuitori!
Alina Ceușan este a confirmat că este însărcinată pentru a doua oară și că acum va avea o fetiță.
Șeful Consiliului Județean Alin Tișe și controversata artistă Erika Isac au fost ,,colegi” de scenă, la inaugurarea Turda Arena.
Un bucureștean mutat la Cluj a ținut să contrazică relatarea despre Capitală a unui turist clujean. Acesta spune că viața în București este dură și grea, mai ales dacă stai în anumite sectoare.
O clujeancă a avut neplăcuta surpriză de a fi taxată pentru o simplă pungă de ardei dulci cu 341 lei, o greșeală a casieriței pe care a sesizat-o întâmplător, doar când a ajuns acasă.
Anterior contractului cu Universitatea Cluj, în țară, Alex Chipciu a mai evoluat pentru FC Brașov, Forex Brașov, Dacia Unirea Brăila, Steaua București (denumirea echipei în acea perioadă) și CFR Cluj, tocmai rivala din Gruia înainte de a ajunge în curtea
Traficul este blocat sub Podul Calvaria, după ce o conductă de apă s-a spart.
Dacă începutul lunii aprilie ne-a surprins cu temperaturi mari, meteorologii anunță că valul de aer cald nu va mai dura mult.
Persoanele care doresc sunt invitate în perioada 15 - 19 aprilie să doneze sânge în cadrul unei campanii naționale.
După câțiva ani de la inaugurare, parcul Pădurea Clujenilor e aproape gol. Imaginile video publicate sunt de-a dreptul dezolante, atunci când constați că investiția pare să fi fost cel puțin, deocamdată, inutilă.
După multe zvonuri legate de revenirea lui Dan Petrescu pe banca celor de la CFR Cluj, anunțul revenirii acestuia la conducerea echipei din Gruia a fost făcut aseară de jurnalistul Horia Ivanovici, în direct la Prima Sport 1.
Ștrandul Municipal din Cluj-Napoca a funcționat până la sfârșitul anilor ’90, apoi fiind lăsat în paragină.
Pompierii clujeni intervin în aceste momente la un incendiu care a izbucnit într-o locuință situată în Piața Mihai Viteazul.
Mai mulți șoferi au fost prinși pe Autostrada A3 în timp ce circulau cu viteze peste limita admisă în acest weekend!
Găsirea unui apartament de închiriat în Cluj-Napoca poate părea o provocare imensă.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, purtând un tricou pe care scria DJ Tișe, a mixat timp de zece minute la show-ul de inaugurare a sălii polivalente din Turda.
E conflict în cartierul Mănăștur din cauza unui magazin alimentar folosit, potrivit locuitorilor din zonă, pe post de bar.