Rusia aproape că și-a dublat veniturile din vânzarea de gaz, petrol și cărbuni către Uniunea Europeană în timpul celor două luni de război din Ucraina, relatează The Guardian.
Un tânăr de 25 de ani din Marea Britanie, a ajuns să câștige sume impresionante de bani, doar stând acasă și purtând șosete. Billy-Joe Gray a ajuns să își vândă în mediul online șosetele uzate, iar cererea este din ce în ce mai mare, astfel că lunar ajung
Pe strada Observatorului, din cartierul Zorilor, e lac la fiecare ploaie, dar Primăria Cluj-Napoca promite metrou și autobuze fără șofer.
Un grup de bogătași din Cluj au reușit să îl convingă pe Emil Boc să îi lase să construiască în cartierul Borhanci, o zonă atractivă a orașului, dar care a fost distrusă de lipsa viziunii.
Atacurile cibernetice s-au intensificat în 2022, autoritățile îndeamnă să fiți foarte atenți la SMS-urile pe care le primiți în această perioadă. În spatele unei urări de sărbători pe care o vedeţi, teoretic, doar dacă accesaţi un link, se găsesc hackeri
18 noi autobuze electrice vor fi achiziționate pentru Cluj-Napoca, Florești, Baciu și Apahida și vor și puse în funcțiune în curând.
Un proces bizar are loc în Cluj, unde Tribunalul a fost nevoit să emită un ordin de protecție pentru fiică împotriva mamei, motivând că „îndepărtarea părţilor una de cealaltă este absolut necesară pentru protejarea lor”. Scandalul ar fi pornit când fiica
O româncă întoarsă recent din Germania a stârnit controverse după ce a explicat într-o filmare, publicată pe o reţea de socializare, de ce a luat această decizie. Femeia are mai mulţi ani petrecuţi departe de ţară, dar a decis să revină acasă, în Bucureşt
Polițiștii britanici au devenit ținta unui val de glume şi reacţii amuzate, după ce pe internet au apărut fotografii din timpul unei „misiuni importante". Un echipaj din Staffordshire a confiscat maşina de jucărie, cu care se plimbau doi copilaşi ca „măs
Primarul Emil Boc s-a grăbit să spună că în 1 Mai, Bulevardul 21 Decembrie 1989 va fi inaugurat, lucrările fiind terminate.
Trei zodii vor avea viața schimbată în luna mai. Bunăstarea vine în viața lor când se așteptau cel mai puțin.
O pensionară s-a sinucis pentru că nu a avut ce să pună pe masă de Paști, fiind într-o stare de sărăcie cruntă.
Un accident cu victime s-a produs pe Caklea Dezmirului, vineri seara, în jurul orei 20.00. Martorii spun că s-au înregistrat victime.
Simon Maurer vinde Grupul Maurer către fondul Revetas, inclusiv blocul din Piața Abator, din Cluj-Napoca.
Consilierii USR Florești s-au grăbit să voteze cu ”zece mâini” proiectul de construire a unui muzeu în comună, după ce Primăria din Baciu a sunat la Muzeul de Istorie a Transilvaniei și a propus mutarea construcției în comuna lor.
Primarul Emil Boc a declarat că nu va avea milă de cei care și-au făcut casele ilegal pe Valea Fânațelor.
Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a explicat de ce avem nevoie pentru a atrage bunăstarea și prosperitatea asupra noastră.
Senatul României a înregistrat pe 19 aprilie 2022 un proiect de lege prin care se dorește prevenirea şi combaterea distrugerii culturilor agricole şi a păşunatului neautorizat. Astfel, cei care își scot animalele pe pășune, fără să aibă autorizație, sau l
Miercuri, 20 aprilie, înaintea meciului pentru pace dintre CFR Cluj - Dinamo Kiev de pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, a avut loc un concert în cadrul căruia au performat Vlăduța Lupău, Adela Todoran, Dorofeeva, Kateryna Pavlenko, Julia Sanina și R
Mama lui Dorel este tot timpul gravidă, iar o problemă minoră din Dej demonstrează fix acest lucru.
O serie de aparate electrocasnice din locuință consumă foarte mult curent chiar și atunci când sunt oprite.
Generozitatea este una dintre cele mai nobile trăsături ale caracterului uman, pe care majoritatea vor să o vadă la partenerul de viață. Nimănui nu-i plac avarii, însă cu părere de rău astrele zic că anumiți nativi sunt mai zgârciți, decât ar trebui.
Un mecanic de tren din Japonia sancționat pentru că a întârziat cu un minut în gară a câștigat procesul cu angajatorul. Omul primise o diminuare a salariului, dar judecătorii i-au dat dreptate. Omul a luptat pentru dreptatea sa și a primit banii înapoi, e
Un milionar ucrainean spune că a cerut armatei țării sale să-i bombardeze conacul după ce a văzut că a fost capturat și ocupat de trupele ruse.
Profesorul clujean Marius Balo, închis timp de 8 ani pe nedrept în China, a povestit despre trăirile pe care le-a avut și rugăciunea care l-a ținut puternic.
Consiliera locală de la USR Cluj, Alexandra Oană, trage un semnal de alarmă cu privire la inițierea unui proiect de lege care elimină necesitatea licitațiilor pentru achizițiile publice până în 5 milioane de lei. Spus altfel, orice funcționar public va pu
Cântăreața Vlăduța Lupău va cânta miercuri, 19 aprilie, înaintea meciului caritabil dintre echipele de fotbal CFR 1907 și Dinamo Kiev care va avea loc pe stadionul „Dr Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, alături de mai mulți artiști, printre care și u
Mai mulți români din Marea Britanie au inițiat o petiție în care protestează față de numirea Catincăi Nistor la Institutul Cultural Român (ICR) din Londra, solicitând „Retragerea acesteia din funcția de director ICR Londra și organizarea unei noi procedur
După ce au aflat că vor primi vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei, profesorii au primit un nou anunț. Statul a precizat că aceștia vor plăti impozit 10% pe ele. Cine nu e de acord să i se reţină aceşti bani nu are altă variantă decât să refuze
Radio Pata, proiect care deservește comunitatea de romi de la Pata Rât, a luat poziție față de interzicerea manelistului Jador, de a cânta manele pe scena Filarmonicii din Timișoara.