Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a îndemnat pasagerii afectați de amânarea sau anularea diverselor curse aeriene să se adreseze instituţiei pe care o conduce.
Deţinerea de arme, consumul de droguri, de băuturi alcoolice sau alte substanţe interzise, fumatul, participarea la jocuri de noroc în perimetrul unităţii de învăţământ, inclusiv folosirea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs sunt interzise în şco
Doi bărbați au cauzat o adevărată debandadă în această sâmbătă după masa, în fața magazinului Carrefour din VIVO. A fost necesară intervenția oamenilor legii pentru a calma spiritele. Un bărbat s-a ales cu amendă.
Mai mulți șoferi cu mașini tari, care au fost amendați în lanț pe Autostradă Transilvania în cursul zilei de vineri, 21 aprilie.
Traficul din Cluj-Napoca a devenit tot mai aglomerat in ultimii ani, generand o serie de probleme si incidente care pun in pericol atat conducatorii auto, cat si pietonii. Un astfel de incident a avut loc recent in oras, cand un politist local a incercat
Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor a decis, vineri, la dezbaterea proiectului legii învăţământului preuniversitar, ca elevii din învăţământul obligatoriu să poată fi exmatriculaţi în anumite situaţii grave.
Primăria Feleacu a acționat rapid, după materialul publicat de Știri de Cluj, la sesizarea unui cititor, prin care erau prezentate câteva persoane care aruncau moloz și alte resturi din construcții.
Este scandal uriaș pe legile educației după ce parlamentarii au votat un amendament care nu era agreat în coaliția de guvernare.
Un grup de iniţiativă civică ce se ocupă cu monitorizarea spațiilor verzi clujene a distribuit în această dimineață o poză din Parcul Est, intitulat „cel mai important proiect verde din istoria Clujului”, acum doi ani de către primar, în care se poate ved
S-au derulat scene de film poliţist pe strada Câmpiei din municipiul Turda în această dimineață.
Cei care locuiesc la bloc știu cât de deranjant poate fi zgomotul produs de vecinii care folosesc bormaşina, iar acum acest lucru se poate lăsa cu amenzi. Astfel, românii de la bloc trebuie să țină cont de anumite intervale orare pentru a nu tulbura liniș
Poliția l-a chemat la secție pe șoferul care și-a lăsat copilul să conducă mașina de teren prin cartierul Gruia și i-a aplicat o amendă.
Deputații au adoptat un proiect de lege care introduce asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor.
Gunoierii de la Supercom nu au obținut monopol la colectarea deșeurilor menajere din județul Cluj, iar oamenii suferă din lipsa concurenței.
Alocaţia de stat va putea fi fi încasată de acum și de părintele sau persoana căruia i se încredinţează minorul, atunci când este vorba de punerea în pericol a acestuia print-un act de violență din partea unui membru al familiei, potrivit unui proiect de
Societatea civică din Cluj a obosit de promisiunile autorităților locale referitor la îmbunătățirea managementului deșeurilor la Cluj și vor să trimită o sesizare la Oficiul European de Luptă Antifraudă, pentru a cere investigarea modului în care se gesti
Începutul acestui an a văzut modificarea Codului Rutier. S-au produs modificări substanțiale în privința regulilor de circulație pe drumurile publice.
Companiile pot acorda beneficiile extrasalariale și sub forma tichetelor cadou pentru sărbătorile de Paște. Cei mai mulți dintre angajatori preferă, însă, să le ofere sub forma tichetelor de masă sau cadouri în bani.
Fostul șef al Poliției Cluj a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, după ce a intervenit și persecutat un grup de polițiști care l-au amendat pe soțul fostului ministru al Sănătății, Sorina Pintea.
Un agent de poliție care a avut curajul să îl amendeze pe milionarul Ioan Niculae, pentru că a depășit viteza cu peste 50 km/h, a fost supus unor presiuni incredibile.
Judecătorii clujeni au dat dreptate unor turiști care s-au cazat într-un hotel de lux din oraș și au reclamat că au fost cazați în condiții mizere.
Proiectul i-ar viza pe șoferii care nu îşi achită amenzile de circulaţie în termen de şase luni. Aceștia ar rămâne fără permis de conducere până când achită aceste plăţi.
Ramona Strugariu (europarlamentar Reper), a luat cuvântul în fața Parlamentului și Comisiei Europene, denunțând încercarea guvernanților noștri de a ridica pragul abuzului în serviciu la 250.000 de lei.
Senatorii care au votat stabilirea unui prag de 250.000 de lei pentru infracțiunea de abuz în serviciu spun acum că nu au știut ce votează.
Plenul Senatului a votat miercuri amendamentul pentru introducerea unui prag de 250.000 lei pentru abuzul în serviciu. Proiectul merge acum la Camera Deputaților, care este cameră decizională.
Forța Dreptei denunță votul dat miercuri, 29 martie, în plenul Senatului de coaliția PSD-PNL-UDMR pentru modificarea Codului penal și dezincriminarea abuzului în serviciu și a neglijenței în serviciu, prin introducerea unui prag valoric de 250.000 de lei.
Un șofer clujean a fost amendat pe strada Tipografiei, pentru că a parcat lângă un shop de bijuterii și a fost amendat pe loc de poliția locală. Acesta s-a plâns că nimeni nu are nimic cu cei de etnie romă, care vând și cumpără aur și argint în stradă.
Supercom face ce vrea în Cluj-Napoca și nu răspunde în fața nimănui. Știri de Cluj a întrebat compania despre modul în care se adună deșeurile, de ce nu se colectează separat pe fracții și de ce nu se cântărețete gunoiul, dar nimeni nu s-a sinchisit să ră
Un bărbat din Turda îi acuză pe polițiștii locali de abuz, după ce l-au amendat pentru că a aruncat cartonul în tomberonul cu plastic și sticlă.
Viceprimarul Clujului, Dan Ștefan Tarcea, anunță că o tabără ilegală a fost depistată și desființată în Parcul Est. Cinci persoane din județul Mureș ar fi trăit în locuințele improvizate, între care și o femeie cu un adolescent.