Familiile sau grupurile de prieteni care-și doresc de acum să circule cu trenul nu vor mai trebui să se roage de casierii de la ghișeele CFR pentru a obține un bilet pe locuri apropiate. Aceasta deoarece, începând cu 1 martie, aceștia își vor putea alege
Un exercițiu de alarmare publică, „Miercurea Alarmelor”, va avea loc astăzi, 1 martie, în intervalul 10:00-11:00, în toate localitățile din județul Cluj.
Clujenii din comuna Cămărașu se plâng că agentul poștal din localitate nu le încasează cardurile de energie pentru decontarea facturilor de gaz, electricitate sau lemne de foc pentru că nu face față volumului.
Românii pot investi din 1 martie în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi de 1, 2 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 7,20%, 7,50%, respectiv 8%.
Miercuri, 1 martie, revine exerciţiul de alarmare a populaţiei, prin sistemul de sirene de avertizare în Cluj. Alarmele vor suna timp de o oră.
Meteorologii anunță vremea va deveni din ce în ce mai caldă în luna martie, în special la jumătatea lunii.
Serviciul Român de Informații (SRI) face angajări. Se caută ofițeri specialiști IT&C, vorbitori de limbi străine și luptători antitero.
Românii cu pensii mai mari de 4.000 de lei îşi vor primi înapoi, din oficiu, banii pe care statul i-a reținut în 2022 din veniturile lor pentru contribuția la sănătate (CASS).
Cluj-Napoca, 30 ianuarie 2023 - GOTO Parking, parcarea din incinta Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, anunță că în anul 2022 s-au realizat investiții de peste 135.000 de euro.
Digi24 aduce în casele românilor care își vor petrece noaptea de Revelion și în fața televizoarelor un show original, îndrăzneț, surprinzător și, în același timp, curat - BREAKING SHOW.
ANAF a trimis Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) lista cu aproximativ 53.000 de contribuabili care au datorii.
Peste 71.000 de contribuabili sunt în prezent în situaţia ca ANAF să le facă sesizări penale pentru că au reţinut, fără să vireze la bugetul statului, o serie taxe, susține șeful ANAF, Lucian Heiuș.
La o lună de la retragerea ocupanților ruși din zona Kievului continuă să apară tot mai multe orori comise de aceștia. După ce au ieșit din adăposturi, localnicii au găsit clădiri distruse de gloanțe și cadavre abandonate pe străzi, scrie Politico.
Doi generali ruşi au fost ucişi în apropiere de Herson, vineri, 22 aprilie, anunţă Direcţia Informaţiilor din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării într-o postare pe Facebook, relatează AFP. Un al treilea general rus, „grav rănit”, se află într-o „sta
Imagini cu morgile din sudul Belarusului pline de cadavre ale soldaților morți în Ucraina au început să se viralizeze pe internet. Cadavrele militarilor sunt transportate în Rusia cu trenuri frigorifice și avioane pe timp de noapte, ca să nu atragă atenț
Mai multe imagini din satelit arată că ucrainenii au scris pe trotuarul din fața și din spatele Teatrului Dramatic din Mariupol cuvăntul „COPII”, ca forțele ruse să nu lanseze atacuri asupra clădirii în care se refugiaseră sute de mii de oameni.
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc, actuala lui iubită, au dat-o în judecată pe Anamaria Prodan. Antrenorul de la Universitatea Craiova și partenera sa, au deschis fiecare câte un proces împotriva impresarei.
Compania germană de echipament sportiv, Adidas, a decis să se retragă de pe piața rusă, ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia. Decizii similare au fost luate și de Nike și Puma.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca (CTP) SA a introdus din 1 martie rei noi linii cu caracter experimental.
Operatorul turistic Hello Holidays a asigurat și asigură transport gratuit refugiaților din Ucraina care tranzitează România. Un transfer de la Vama Siret la București a fost realizat pe 28 februarie pentru mai mult de 100 de studenți indieni ai unor facu
Niciodată nu a existat o ilustrare mai bună a realității alternative prezentate de presa de stat rusă, decât marți, la ora 17:00 GMT.
Peste 70 de orfani evrei din Ucraina au trecut marți, 1 martie, granița la Siret și au fost preluați de consulul Roni Shabtai care i-a adus cu un autocar până la Cluj-Napoca. Îinte de plecarea spre Cluj, copiii au primit de la voluntari pături, șosete, mă
Institutul de Transplant din Cluj are un nou manager / director interimar, numit de ministrul Alexandru Rafila. Dan Sâmpălean a fost atacat dur de deputatul USR; Emanuel Ungureanu, un apărător al Institutului și cel care s-a luptat cu profesorul Mihai Luc
Valeriu Gheorghiţă a fost numit noul manager al Spitalului Clinic de Urgenţă „prof. dr. Agrippa Ionescu”, în aceeaşi zi în care premierul Nicolae Ciucă a decis încetarea mandatului acestuia ca preşedinte al Comitetului de coordonare a vaccinării.
Coral Impex SRL face o nouă acțiune de deratizare în municipiul Cluj-Napoca.
Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba susține că cinci copii cu vârste de 7 până la 11 ani au fost arestați în Moscova, ca urmare a afișării mesajului „Nu războiului”.
Românii au fost foarte receptivi la tragedia poporului ucrainean, însă nu toată lumea este solidară cu suferința aproapelui. Un taximetrist din București a fost amendat aseară, 1 martie, cu 10.000 de lei, după ce a încercat să negocieze cursa cu nişte ref
Tot mai multe țări din Europa au început să asigure transport gratuit pentru refugiații ucraineni. Marți, 1 martie, ministrul Transportului, Sorin Grindeanu, a declarat că refugiații din Ucraina beneficiază de gratuitate la transportul feroviar din țara n
Valeriu Gheorghiță a fost înlăturat din fruntea Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2. Acesta a fost înlocuit de Andrei Baciu.
Senatorul Adrian Oros cere simplificarea procedurilor de acordare a a cetățeniei română pentru românii din Maramureșul de dincolo de Tisa, din Ucrain