Premierul Victor Ponta a anunțat la Mamaia, că din toamnă trebuie să se modifice Legea 315/1998 privind regiunile de dezvoltare în sensul formării regiunilor înainte de a primi statutul constituţional prin revizuirea Legii fundamentale.
Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană a fost aprobat în şedinţa de marţi a Guvernului şi va fi transmis Parlamentului spre adoptare, conform Mediafax.
Premierul Ponta a declarat, miercuri, că este nemulţumit de modul cum se construiesc autostrăzile în România.
Clujeanul Mircea Pop va fi demis din funcția de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) prin decizie a Consiliului de Administraţie, au anunţat premierul Victor Ponta şi ministrul Dan Şova.
Directorul general interimar al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, și-a măritat fiica, dar nu oriunde, ci la un castel de fițe de lângă Roma.
Fostul prim-ministru Emil Boc consideră că Victor Ponta a fost iresponsabil când l-a acuzat pe Traian Băsescu de dosare politice , "fără nicio dovadă elementară", adăugând că premierul este "invidios" pe preşedinte pentru că "are reacţii um
Bugetarii se bucură de un weekend de patru zile în această săptămână, ziua de vineri, 16 august, fiind declarată zi liberă.
Elena Udea susține ca este mai bună decât premierul Victor Ponta și că face această afirmație pe baza rezultatelor sale. Udrea este convinsă că opoziția se va putea coagula în viitorul apropiat, iar că persoana care are posibilitatea de a fac
Președintele PP-DD, Simona Man, a anunțat că Dan Diaconescu va fi cap de afiș al partidului la alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor.
Guvernul a refuzat să publice costul vizitelor premierului victor Ponta în Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan şi China, dar nici cine au fost membrii delegației care l-au însoțit.
Preşedintele PRM, Gheorghe Funar, îi solicită premierului Victor Ponta să ceară Parlamentului European anularea mandatului de reprezentant al României la PE al europarlamentarului Tokes Laszlo.
Emil Boc a fost propus la funcția de președinte al României pentru alegerile din 2014, chiar de actualul șef al statului, Traian Băsescu.
Europarlamentarul Laszlo Tokes i-a transmis premierului Victor Ponta, drept răspuns la declarațiile făcute de premier marți, că ardelenii s-au "săturat ca Bucureştiul să administreze Ardealul ca pe un soi de colonie".
Premierul Victor Ponta, prezent la Conferinţa Naţională a Morarilor şi Brutarilor, l-a atacat pe Traian Băsescu spunând că el se ocupă e pâine, iar președintele de circ.
Premierul Victor Ponta propune schimbarea sistemului de taxare pe Autostrada Soarelui pentru a evita blocajele.
Premierul Victor Ponta a anunțat, luni, că TVA-ul la pâine va scădea la 9% de la 1 septembrie, însă măsura va fi compensată prin creșterea accizelor la alcool și introducerea unor noi taxe pnetru bunurile de lux, precum mașinile cu motor peste
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că la data împlinirii a 100 de ani de la înființarea României, în 2018, va veni momentul bilanțului activității în țară, precizând că acesta va fi unul ”foarte prost”.
Premierul Victor Ponta a declarat că ar dori ca în cinci ani, când se va serba un secol de la Marea Unire, în România să fie o autostradă care să lege Muntenia de Ardeal şi Ardealul de Moldova.
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, în cadrul unei vizite oficiale la Sibiu, că vrea să modifice Legea salarizării pentru a include include în "anvelopa naţională" cheltuieli de personal pentru fiecare instituţie dar şi "un salariu minim, pr
Premierul Victor Ponta a anunțat că în ședința de guvern de miecuri au fost aprobate cele 8 sedii ale Direcţiilor finanţelor publice regionale şi antifraudă.
Premierul Victor Ponta a afirmat că nu va concedia ”zeci de mii de oameni”, ci va desființa 60.000 de locuri de muncă vacante și va restructura aproximativ 2.8000 de posturi din ministere.
Consultantul politic Cozmin Gușă l-a atacat pe premierul Victor Ponta în cadrul unei emisiuni televizate, spunând despre acesta că are mai multe minusuri decât plusuri și că este mai obsedat de imagine decât Traian Băsescu.
Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) i-a atras atenția premierului Victor Ponta printr-o scrisoare deschisă în care avertizează că nerezolvarea problemelor va duce la noi protete după începerea anului școlar.
Premierul Victor Ponta susține inițiativa înaintată de către deputatul PSD Sebastian Ghiță de a intercepta convorbirile efectuate de pe cartelele preplătite, motivându-și decizia prin faptul că acestea ar putea fi folosite de către teroriști
Guvernul Ponta va premia cu 3.000 de lei elevii care au obținut media zece la examenul de Bacalaureat din acest an.
Guvernul a luat hotărârea de a-i premia pe elevii care au reușit să onbțină media 10 la Bacalaureatul din acest an cu suma de 3.000 de lei în cadrul ședinței Executivului, de miercuri.
Primarul Emil Boc îl acuză pe premierul Victor Ponta că a legalizat cheltuirea banilor publici fără licitație, până în cuantumul de 100.000 de euro.
Premierul Victor Ponta și-a prezentat pe Facebook "Planul Ponta de investitii si locuri de munca. Romania 2013", dar a fost raportat ca spam de foarte mulți utilizatori, iar mesajul a fost blocat.
Primarul Emil Boc a declarat că aleșii USL Cluj îl pun pe Victor Ponta într-o lumină proastă, după ce au refuzat că voteze prelungirea unui contract de închiriere cu o asociaţie româno-chineză.
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că susţine directiva UE privind interzicerea ţigărilor mentolate şi slim din punct de vedere al sănătății, însă România a respins proiectul de directivă deoarece ar fi încurajat contrabanda.