Victor Ponta: În toamnă modificăm legea şi formăm regiunile

 

Premierul Victor Ponta a anunțat la Mamaia, că din toamnă trebuie să se modifice Legea 315/1998 privind regiunile de dezvoltare în sensul formării regiunilor înainte de a primi statutul constituţional prin revizuirea Legii fundamentale.

 

”Unul din punctele cele mai importante le-am discutat şi ieri (joi, n.r.) în cadrul unui BPN informal, doar cu vicepreşedinţii. Cred că din această toamnă trebuie să mergem mai departe prin modificarea Legii 315/1998, cea cu regiunile de dezvoltare, în a forma practic regiunile chiar înainte de a primi statutul constituţional”, a declarat Victor Ponta.

 

”Poate proiectul cel mai important din această toamnă, proiect politic, guvernamental, parlamentar, îl constituie declanşarea efectivă a procesului de descentraliare şi de pregătire a regiunilor”, a subliniat Ponta.

 

Premierul a mai spus că din 1 ianuarie, când se va intra pe noul exerciţiu financiar al UE, România trebuie să fie pregătită.

 

”S-a dovedit că orice centralizare excesivă la Bucureşti îngreuneză lucrurile şi cu cât lăsăm mai mult la regiune, judeţ, oraş - atribuţii şi resurse - cu atât lucrurile merg mai bine”, a adăugat Ponta.

Comentarii Facebook