Deputatul clujean Adrian Dohotaru îi cere ministrului Agriculturii, Petre Daea, să îi comunice ce s-a ales de Legea nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare.
Un deputat clujean a sesizat Ministerul Mediului pe tema muntelui de gunoaie ce se vede din avioanele care aterizează la Cluj.
Membrii Comisiei juridice din Senat au reanalizat joi amendamentul privind graţierea pedepselor pentru corupţie, iar 5 senatori au votat pentru respingerea acestuia și patru senatori ai PSD şi ALDE s-au abţinut.
Clujenii sunt chemați în stradă de un nou protest, după votul din Comisia Juridică a Senatului, prin care se cere gratierea faptelor grave de corupție.
Infracţiunea de corupţie a fost inclusă în Legea Graţierii de senatorii jurişti, în urma propunerilor venite de la Traian Băsescu şi Şerban Nicoale.
Deputatul USR Cluj, Emanuel Ungureanu, candidează la șefia USR
Fostul premier al României, Dacian Cioloș, a declarat, joi dimineață, la RFI, că ia în calcul lansarea unui nou partid politic sau a unei mișcări politice.
Deputatul USR Cluj, Adrian Dohotaru, a povestit că a mâncat sărățele din gunoi, aruncate de un alt parlamentar.
Un scandal a izbucnit, în cadrul ședinței birourilor permanente ale Parlamentului, înre coaliția PSD-ALDE și parlamentarii USR.
Senatorul USR, Mihai Goțiu, susține că este ținta unor atacuri susținute care vor să îl discrediteze. În cursul zilei de miercuri, 15 februarie, a apărut o nouă fotografie și o acuzație că a dormit în Senat.
Un sondaj arată că PSD a căzut mult în sondaj, dar că opoziția nu a reușit să urce.
Deputatul USR Iulian Budai a postat pe pagina sa de Facebook salariul pe care îl încasează în fiecare lună din funcția de parlamentar.
Senatorul clujean Mihai Goțiu a spus că se autosancționează pentru că a adormit în timpul ședinței Senatului, în care se dezbătea legea bugetului.
Liderul PSD a fost prezentat joi la ședința de la Parlament a conducerii PSD, iar când a fost întâmpinat de ziariști și parlamentari a cedat nervos.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost așteptat, joi, la intrarea în ședința Comitetului Executiv National al partidului de către mai mulți parlamentari USR.
Ministrul Justiției, Florin Iordache, a susținut o declarație de presă, miercuri, la ora 14.00, în care a încercat să justifice aprobarea ordonanței de urgență prvind grațierea.
Preşedintele USR Nicuşor Dan a spus că parlamentarii formațiunii politice iau în calcul o demisie în bloc din Parlament.
Nicușor Dan, președintele Uniunii Salvați România, spune că propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru nu este acceptabilă.
Președintele BEC Cluj, judecătorul Minica Trofin, a înmânat, luni certificatele doveditoare a noilor parlamentari clujeni, în prețența prefectului Gheorghe Vușcan.
Biroul Electoral Central a finalizat procesul de redistribuire a voturilor și a anunțat rezultatele finale.
Clotilde Armand a oferit reacții după scandalul iscat de soțul ei, Sergiu Moroianu, care a acuzat echipa de campanie de abuzuri şi greşeli.
USR ar urma să mai câștige un mandat de deputat, conform unei simulări pe baza rezultatelor oferite de BEC, după numărarea a 99,9% din voturi.
USR a reușit să obțină un procent de 9% la alegerile parlamentare, acesta fiind un procent impresionant pentru un partid proaspăt format, însă deja se pare ccă au apărut unele probleme.
PNL a pierdut la Cluj-Napoca aproape 30% din voturile obținute la alegerile locale, iar PSD a crescut cu 40%.
Un sondaj prezentat de IRES arată că PSD a fost votat la scrutinul de duminică de foarte mulți tineri.
PNL a reușit să câștige alegerile parlamentare de la Cluj, dar rezultatul este unul la limită.
Presa internațională nu a trecut cu vederea succesul răsunător al PSD din alegeri.
Clujul va avea, în mandatul parlamentar 2016 - 2020, zece deputați și patru senatori.
Conform numărătorii paralele făcute de PNL Cluj, în secțiile de votare, rezultatul alegerilor în județul Cluj a fost unul strâns.
După numărarea a 99% din voturi de către Biroul Electoral Central, PSD a câștigat categoric alegerile parlamentare.