Președintele de onoare al UDMR, Marko Belo, a declarat, în cadrul discursului de la lansarea candidaților partiului la alegerile Europarlamentare, că adversarii principali ai comunității maghiare nu sunt românii, ci ”ignoranţa celor care ne sp
După ce un tânăr din Sfântu Gheorghe a postat o fotografie pe Facebook în timp ce purta un tricolor de Ziua Maghiarilor a început să primească amenințări de la colegii săi maghiari, unul dintre prietenii săi i-a luat apărarea printr-un mesa
Proprietarul unui mic magazin din centrul Clujului se revoltă împotriva birocrației de la nivel local, care amenință să îi închidă afacerea.
Șeful OPC Cluj, Cristian Nicula, a fost dus la audieri în cazul cărnii alterate.
PPMT susține că manifestația secuilor de la Târgu Mureș, de luni, 10 martie, nu a fost extremistă.
Procurorii DIICOT au făcut peste 106 de percheziţii, miercuri, la persoane suspecte de evaziune fiscală cu carne alterată din UE.
PSD Cluj anunță că în luna martie vor intra în vigoare patru programe menite a ajuta IMM-urile și tinerii antreprenori.
Clujenii au așteptat la coadă pentru a primi ajutoarele alimentare din partea UE și câteva ore bune, ocupând aproape o stradă întreagă.
Târgul de educație, RIUF 2014, va avea loc la Cluj-Napoca, în 18 martie, cu participarea unor universități din Marea Britanie, Danemarca, Olanda, Elveția, Germania, Franța, Italia, Norvegia, Elveția și chiar Arabia Saudită.
Un clujean susține că a primit conserve din carne de porc expirate, sub formă de ajutor din partea UE.
Compania de consultanță în IT și managementul proceselor, Mieschke Hofmann und Partner (MHP), își extinde prezența internațională prin deschiderea unui punct de lucru în al doilea oraș ca mărime din România, Cluj Napoca.
PSD Cluj îl acuză pe senatorul PDL, Alin Tișe, că dezinformează fără rușine opinia publică, cu privire la realitățile economice ale României.
Parlamentul European a aprobat miercuri modificarea Directivei privind produsele din tutun, care întărește normele privind modul în care ţigările sunt fabricate, produse și prezentate în UE.
Parlamentul European a adoptat o serie de noi reglementări ce privesc industria tutunului la nivel european. Astfel, vor fi interzise țigările aromate, iar mesajele de avertizare vor trebui lipite pe ambele părți ale pachetelor.
Ministrul interimar al Finanţelor din Ucraina, Iuri Kolobov, a anunțat că țara are nevoie urgentă de suma de 35 de miliarde de dolari și că solicită organizarea unei conferinţe internaţionale a donatorilor.
Membrii Tineretului PDL Cluj au ieșit în stradă, vineri, pentru a-și manifesta solidaritatea față de protestatarii de la Kiev.
Fostul premier Emil Boc susține că USL pune țara pe jar pentru că cei din uniune nu se mai înțeleg pe ciolan.
Uniunea Social Democrată cuprinde trei dintre partidele USL şi își propune să preia din mesajul, acţiunea şi obiectivele cu care din 2011 până acum, s-a prezentat în faţa românilor, anunță PSD Cluj.
Potrivit studiului Euromonitor 2012, România este ocupanta penultimului loc din UE la consumul de lapte de vacă ambalat, cu numai 32 de ml de lapte pe zi de persoană.
Comisia Europeană a solicitat SUA să ridice vizele pentru Polonia, România, Bulgaria, Cipru şi Croaţia, susţine EurActiv, citând surse diplomatice.
Deputatul european Rareș Niculescu o atacă dur pe colega sa din Parlamentul European, Corina Crețu, în urma declarațiilor făcute de aceasta în conferința de presă de la Cluj.
Decizia Primăriei București de crește prețul la gigacalorie cu 40% de la 1 ianuarie are consecințe asupra producției de legume, susțin producătorii agricoli, iar prețul produselor crescute în România va crește cu 50%.
Europarlamentarul austriac Andreas Molzer, din cadrul Partidul Libertatii din Austria (FPO), susține că România ar trebui să sprijine comunitățile maghiare din Transilvania să le ofere autonomie.
Parlamentul European a solicitat CE, prin intermediul unei rezoluții adoptate marți, ca materialele plastice periculoase și pungile de plastic de unică folosință să fie interzise până în anul 2020.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că preşedintele Traian Băsescu ”a minţit şi a dezinformat naţiunea” când a anunţat că ”România se află cu un picior în prăpastie fiind izolată extern”.
Traian Băsescu face primele declarații din 2014 și afirmă că România este cu un pas în prăpastie.
Producătorii care vând lapte în pieţe au anunțat că vor scumpi marfa cu peste 20% din luna februarie, pentru a putea suporta cheltuielile cu buletinele lunare de analiză a laptelui, care costă 180 de lei, și sunt impuse prin normative europene.
Horea Uioreanu și Elena Uioreanu au divorțat, anunțul a fost făcut de soția președintelui Consiliului Județean Cluj pe Facebook.
Cotidianul francez Liberation a luat apărarea cetățenilor români și bulgari în cadrul unui articol despre ridicarea restricțiilor pe piața de muncă pentru români și bulgari.
Judecătorii de la Tribunanul București l-au condamnat pe celebrul nutriționist Gheorghe Mencinicopschi la şase ani de închisoare pentru că, susţin ei, a urmărit "cu orice preţ" privatizarea ICA în favoarea firmei controlate de Dan Voiculescu, r