Agenția de presă Truha a publicat o filmare făcută în momentul evacuării luptătorilor răniți de la oțelăria Azovstal din Mariupol, estul Ucrainei, în baza acordului de încetare a focului și de creare a unui coridor umanitar anunțat de Ministerul rus al Ap
Sărbătoarea jucătorilor de la CFR Cluj, care au petrecut pe manele până dimineața, după câștigarea titlului, s-a lăsat cu scandări grosolane.
Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat luni, 16 mai, că nu este normal ca ministrul Sportului, Eduard Novak, să nu cunoască versurile Imnului Național al României.
Jucătorii de la CFR Cluj au dansat până dimineața, alături de lăutari, sărbătorind al cincilea titlu consecutiv și al optulea în istoria echipei.
După ce acum un an, fost senator clujean, Vasile Ilea, a prins un păstrăv uriaș, în lacul Tarnița, din județul Cluj, în Munții Apuseni, scafandrii au făcut o expediție pe acest lac, dar și pe Beliș. Ilea a prins atunci un păstrăv de 1,3 metri lungime.
Imagini cu un soldat ucrainean în oțelăria Azovstal din Mariupol, cântând melodia câștigătoare a Eurovisionului „Stefania”, au apărut duminică, 15 mai, în social media.
Postul flamand de televiziune VRT susține că a aflat cu ajutorul unor surse apropiate de organizatorii Eurovision 2022 că motivul pentru care cele 6 țări au fost penalizate a fost o înțelegere secretă între ele, prin care făceau schimb de puncte.
La mai puțin de 60 km de Cluj-Napoca, o oază de liniște se ascunde în județul Alba. Comuna Rimetea este un veritabil diamant turistic, arhitectura rurală și peisajele mirifice creează o simbioză perfectă în această micuță localitate de la poalele Munților
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a felicitat echipa FC CFR 1907 Cluj pentru obținerea celui de-al 5-lea titlu consecutiv de campioană și al 8-lea din istoria clubului.
Forţe ucrainene care apără oraşul Harkov au ajuns la frontiera cu Rusia, anunţă luni într-o postare pe Telegram guvernatorul acestei regiuni ucrainene Oleg Sinegubov, relatează Reuters.
Peste 1.200 de români, printre care și clujeni, au fost tratați la Wiener Privatklinik din Austria în anul 2021. Mai mult, în primele 3 luni ale acestui an, s-a înregistrat o creștere cu 32% a pacienților români, față de aceeași perioada a anului trecut.
Scandal la Eurovision cu presupuse tentative de manipulare a votului de către juriile din șase țări. Chiar și concurentul din România a avut de suferit din cauza „problemelor tehnice”.
Un accident provocat de un șofer neatent a avut loc sâmbătă, 14 mai, la Dej. Din fericire nimeni nu a fost rănit grav.
Tânărul de 19 ani care a fost surprins pe o șosea din județul Cluj intrând în depășiri extrem de riscante și evitând în ultimul moment un impcat frontal cu o mașină care circula regulamentar , de pe contrasens, a fost identificat și și sancționat de către
La două zile de la izbucnirea incendiului de la o hală din Dej, pompierii încă se chinuie să lichideze în totalitate focul care arde mocnit.
Un accident cât se poate de bizar s-a produs în noaptea dintre vineri, 13 mai, și sâmbătă, 14 mai, în zona centrală a orașului Turda. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, într-o zonă în care nu există curbă sau vreun pericol pentru trafi
Incendiul puternic izbucnit joi, 12 mai, într-un bloc din cartierul Mănăștur, Cluj-Napoca, a distrus complet un apartament în care locuiau doi soți. Toate bunurile acestora au fost complet distruse, iar cei doi au rămas pe străzi.
Ploaia scurtă din această după-masă, vineri, 13 mai, a făcut ravagii pe o stradă din cartierul Gruia, din municipiul Cluj-Napoca. Deși aversele nu au durat mai mult de 15 minute, strada a fost inundată cât ai clipi de ploaia văratică dar zdravănă.
Antonina Radu, fosta angajată a ISU București condamnată definitiv în dosarul Colectiv la 8 ani și 8 luni de închisoare, a fost prinsă în Republica Moldova.
O rețea de trafic de oameni, coordonată de un român în vârstă de 28 de ani, ar fi dus în Vestul Europei, ilegal, peste 36.000 de sirieni, irakieni, indieni și alți străini. Gruparea din România făcea parte dintr-un lanț internațional de trafic de migranți
Pompierii clujeni au intervenit în cursul zilei de ieri, inclusiv noaptea, pentru stingerea unui incendiu violent care a a cuprins hala unei companii care produce cauciucuri, din orașul Dej.
Imagini desprinse parcă dintr-un film au fost filmate pe străzile din Mariupol. Un tanc rusesc este surprins în momentul în care explodează, turela lui ridicânduse ăn aer la câţiva zeci de metri.
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a spus că justiția s-a făcut de rușine și că ar fi trebuit să fie mult mai dure.
După parada de Ziua Victoriei de la Moscova, au apărut noi zvonuri despre un posibil succesor al lui Vladimir Putin, la Kremlin. Este vorba de un bărbat misterios care a stat în preajma președintelui rus la data de 9 mai.
Analistul clujean Mihai Curteanu, președintele Asociației Metro Urban Cluj, s-a declarat stupefiat de decizia managerului Spitalului de Copii Cluj, Cornel Aldea, de a refuza propunerea actorului Codin Maticiuc de a renova spitalul, prin fundația pe care o
Mașina de război de ultimă generație a trupelor ruse, care a costat 4 milioane de lire sterline, a fost distrusă de ucraineni folosind un lansator de rachete suedez.
Ucraina a blocat tranzitul gazelor ruseşti îndreptate către Europa Occidentală, pe motiv că ocuparea teritoriului estic de către forţele ruse face imposibilă supravegherea fluxurilor, transmite dpa, citată de Agerpres.
Actorul Codin Maticiuc, considerat de unii playboy de Dorobanți, a încercat să se implice în renovarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj, dar a fost refuzat de drectorul Cornel Aldea, pentru că și-ar face reclamă.
Medicul Tudor Ciuhodaru a analizat imaginile cu Vladimir Putin, de la parada organizată de Ziua Victoriei în Piața Roșie din Moscova, și a spus că pate bolnav.
Un burlan de scurgere a apei s-a spart pe strada Memorandumului, iar trecătorii au fost ”plouați” dn toate părțile.