Fosta soţie a lui Dan Condrea a declarat joi dimineaţă că fostul ei soț a fost cu siguranță ofiţer SIE și era filat de SIE și CIA.
Zilele însorite din această perioadă le aduc românilor dorul de vară, soare și baie în mare. Până la concediul binemeritat din vară, aceștia se pot bucura de pregătirea acestuia prin alegerea unei destinații.
Guvernul a făcut public proiectul bugetului pe 2016 vineri seară, iar în acesta nu este cuprinsă și măsura majorării salariului minim pe economie de la 1 ianuarie.
Plajă? Soare? Distracție? Care Alegorice? Toate ne duc cu gândul la vestita stațiune a litoralului românesc – Mamaia. Atât plaja întinsă, modernitatea restaurantelor și a unităților de cazare cât și viața de noapte –
Floreștiul întrece orice culme când vine vorba despre modul în care se costruiește. Acum a apărut casa ridicată pe un teren cu numai 8 metri lățime.
Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat, joi, pe europarlamentarul PNL Eduard Hellvig pentru funcţia de director al SRI.
GEORGE MAIOR şi-a dat demisia din funcția de director al SRI. Preşedintele Klaus Iohannis a acceptat-o și va face o nouă propunere.
Circa 120 de persoane au protestat la Cluj-Napoca față de adoptarea de către Senat a Legii securităţii cibernetice.
Traian Băsescu a declarat, joi, după apariția pozelor cu Elena Udrea și procurorul șef al DIICOT la Paris, că serviciile secrete s-au implicat în campanie.
După ce a anunțat, înaintea începerii campaniei electorale, că unul dintre candidații la alegerile prezidențiale a fost ofițer acoperit, Traian Băsescu a decis să facă public și numele acestuia.
Premierul Victor Ponta a comentat, marţi dimineaţă, declaraţiile lui Traian Băsescu, care a spus la un post de televiziune că primul ministru a fost ofiţer acoperit.
TRAIAN BĂSESCU a dezvăluit că VICTOR PONTA este ofițerul sub acoperire la care făcea referire.
Fostul direcotr al SIE, Teodor Meleșcanu,și-a depus, marți, candidatura pentru alegerile prezidențiale, precizând că acesta este un pas de maturitate.
Cristian Tudor Popescu a comentat cazul Robert Turcescu, jurnalistul care a recunoscut că a fost ofițer sub acoperire.
Litoralul românesc oferă și plaje sălbatice și izolate, departe de muzica ce duduie pe nisipul de la Mamaia.
Anca Albu a lucrat până în data de 28 mai 2014 la SRI Cluj, Sectorul Filaj, în dosarul de corupţie în care este implicat Horea Uioreanu.
Fostul subprefect al Clujului, Mihea Iuoraș, avea o relație amoroasă cu subofițerul SRI, Anca Albu, care îi furniza informații lui Horea Uioreanu, prin intermediul mamei sale.
Tensiunile din Ucraina au creat mari temeri forțelor române, care vor să fie pregătite în orice moment pentru un nou război, astfel că în Monitorul Oficial a fost publicat deja certificatului medical pe care toți tinerii sunt obligați să-l deț
Preşedintele Traian Băsescu le cere românilor să ”nu-l aducă” la Palatul Cotroceni pe Victor Ponta, pentru că este ”dependent de baroni”.
Tot mai multe femei înlocuiesc sutienul cu benzile de bandă adezivă sau leucoplast, pentru a putea purta rochii la ocazii speciale, fără spate.
Un parking cu 400 de locuri va fi construit de Primăria Cluj-Napoca pe Aleea Gârbău, aproape de strada Primăverii 20.
Un salvamontist din Cluj, specializat în operațiuni de căutare, a propus o metoda de căutare pe baza semnalului telefonic, dar nimeni nu l-a ascultat. Avionul a fost găsit în zona semnalizată de Codrin Roman.
O persoana care este inselata, in relatia de cuplu, ar trebui sa-i puna infidelului cateva intrebari, dar si sie insasi, pentru a intelege ca actul de infidelitate nu a avut loc din senin, ci ca relatia in sine si, bineinteles, viata sexuala in cuplu pot
Preşedintele Traian Băsescu i-a răspuns lui Ponta și a spus că nu este ofiţer de contrainformaţii sau sub acoperire al fostei Securităţi, SRI sau SIE.
Crin Antonescu îi trimite un mesaj lui Mihai Răzvan Ungureanu prin care îi cere ca serviciile speciale să nu se mai implice în jocul politic.
Angajaţii Ministerului de Externe sunt cei mai bine plătiţi angajaţi din instituşiile de stat. Angajaţii primesc în medie, 8.414 lei net pe lună.
Mai mulţi bancheri din Bucureşti şi Călăraşi sunt cercetaţi pentru acordare de credite bancare. Frauda totală este de 22 de milioane de euro.
Directorul Serviciului de Informații Externe, teodor Meleșcanu, a declarat la Cluj că România nu este ferită de un atac terorist.
Premierul Victor Ponta a afirmat că Dan Diaconescu este sub protecția PDL, așa că nu poate fi cercetat penal în cazul Oltchim.
Adjuncţii din serviciile secrete sunt mai bine plătiţi decât directorii generali ai acestor instituţii, potrivit unei analize REALITATEA.NET, pe baza declaraţiilor de avere.