Duminica 17 Noiembrie

Un salvamontist din Cluj a avut un PLAN de CĂUTARE BLINDAT, dar ignorat de ISU și Prefectură

 

Un salvamontist din Cluj, specializat în operațiuni de căutare, a propus o metoda de căutare pe baza semnalului telefonic, dar nimeni nu l-a ascultat. Avionul a fost găsit în zona semnalizată de Codrin Roman. 

 

Salvamontistul a ştiut că în zona unde a fost descoperită avionul, era semnal GSP numai pe o fâșie lată de 200 de metri şi lungă de aproximativ cinci kilometri.

 

Cu 20 de oameni aş fi baleiat zona respectivă şi în maxim două ore i-aş fi găsit. Nu căutam un singur om ci un avion prăbuşit, iar supravieţuitorii au primit instrucţiuni să facă gălăgie. Căutările ar fi trebuit începute din pasul Ursoaia unde există drum auto şi unde ar fi trebuie să aştepte maşinile de salvare”, a precizat Codrin Roman.

 

Autoritățile erau prea ocupate să caute avionul prăbușit la circa 40 de kilometri distanță, la Crucea Iancului din comuna Mărișel. Roman a sunat la 112 şi a intrat în conferinţă cu alte autorităţi dar şi cu doctorul Zamfir, căruia i-a cerut să citească datele de pe aparatul GPS al avionului. Centralista de la 112 i-a tăiat dreptul de a vorbi, putând auzi numai ce vorbesc ceilalţi. ”I-am cerut pilotului să îmi citească localităţile care sunt indicate pe GPS şi să facă o linie dreaptă între acestea. Liniile indicau că avionul se afla undeva la mijloc între localităţile Mărişel şi Arieşeni şi la mijloc între localităţile Mătişeşti-Poiana Horea. Se putea face mijlocul acelor două lunii şi rezulta cu aproximaţie locul”, mai spune Roman.

 

Salvamontişti din Cluj au ajuns la Pasul Ursoaia, de unde ar fi trebuit să pună în aplicare planului lui Codrin Roman, pe banda semnalului GSM. Zona care trebuia căutată avea 200 de metri lățime și 5 kilometri lungime, dar cei care conduceau căutările, ISU Cluj și Prefectura Cluj, au cerut ca toate forțele să se ducă spre Crucea Iancului. ”Din Şaua Ursoaia am fost întorşi la Mărişel, la Crucea lui Avram Iancu. Am simţit o mare frustrare deoarece se putea acoperi zona, cu oameni plasaţi din zece în zece metri şi se puteau balea dintr-o dată toată banda. Şi atenţie, nu căutam o persoana ci căutam avionul şi persoane care fac gălăgie. Drumul de la Pasul Ursoaia spre Mărişel are în jur de 20 de kilometri şi s-a făcut un du-te vino. Noi am primit un ordin să mergem la Crucea Iancului şi ne-am dus acolo”, mai spune Codrin Roman. 

 

Foto: Salvamontistul Cordin Roman

 

Primarul comunei Beliș, judeţul Cluj, Viorel Crainic, a confirmat și el că modul în care au fost coordonate căutările a fost defectuos. ”Eram în centrul evenimentelor, lângă comandament. Decizia de a retrimite forţele spre Mărişel nu vă pot spune cine a luat-o. La un moment dat, şeful ISU Cluj, cololenul Dorin Ungur a spus că este bine să ne deplasăm spre zona Mărişel. L-am auzit fiind mai aproape de dânsul. Nu vă pot spune cine i-a sugerat asta sau dacă a primit o informaţie”, a spus primarul.

 

Şeful de formaţie din cadrul Salvamont Salvamont Cluj, Vasile Cipcigan, a declarat că cei de la Centrul de comandă din comuna Horea (judeţul Alba) au refuzat ajutorul lor.

 

Când am ajuns acolo, la Crucea Iancului, ni s-a spus că «s-au găsit» (răniţii - n.r.) în zona în care o bănuiam şi noi, ne-am îndreptat de urgenţă acolo. Când am ajuns în comuna Horea, ni s-a spus că nu au nevoie de noi. Le-am spus foarte clar, chiar eu am făcut inventarul echipamentului, aveam cinci maşini de teren şi aveam şapte tărgi la noi. Le-am spus foarte clar: «Domnule, avem şapte tărgi, avem saci de dormit, putem interveni», dar ne-au spus «Nu avem nevoie, cei de sus, aşa ni s-a spus. Cei de sus au spus că nu au nevoie de noi, cei de sus geografic vorbind, au spus că nu au nevoie de voi, se descurcă cu ce au». «Ok, mulţumim», am spus şi ne-am retras”, a spus Cipcigan.

 

 

 

Comentarii Facebook