”Cârtiţa” lui Uioreanu de la SRI Cluj a stat de vorbă cu departamentul de INVESTIGAȚII de la ştiridecluj.ro

 

Anca Albu a lucrat până în data de 28 mai 2014 la SRI Cluj, Sectorul Filaj, în dosarul de corupţie în care este implicat Horea Uioreanu. 

 

La un moment dat, plutonierul Anca Albu a mers la Consiliul Judeţean Cluj şi l-a avertizat direct pe Horea Uioreanu să aibă grijă deoarece este în atenţia SRI, iar persoana vizată este chiar el. 

 

Anca Albu a lucrat şapte ani la SRI. Înainte a fost membru PNL Cluj, între anii 2003 - 2007, după care a reuşit să intre la Serviciul Român de Informaţii, fiind repartizat la Serviciul Filaj, deoarece are trăsături care nu atrag sub nicio formă atenţia asupra sa. ”Am lucrat la ANCOM înainte, iar după la SRI. Pe Horea UIoreanu l-am cunoscut la PNL şi nu după ce a ajuns preşedinte la Consiliul Judeţean Cluj, aşa cum încearcă unii să acrediteze ideea. Tot la PNL l-am cunoscut şi pe Mihnea Iuoraş, fostul subprefect de Cluj”, spune Anca Albu.

 

Plutonierul SRI recunoaşte că a mers în biroul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj şi i-a spus ”să aibă grijă”. ”Am fost ridicată de DNA în data de 29 mai 2014, în ziua în care Horea Uioreanu a fost arestat pentru 30 de zile. Au percheziţionat locuinţa mea şi a părinţilor mei. Mi-au luat tableta şi un laptop, dar nu au găsit nimic suspect. Eu recunosct că am fost la preşedintele Uioreanu în birou şi i-am spus să aibă grijă. Pentru asta sunt gata să plătesc. Mi-am asumat greşeala”, spune Anca Albu.

 

În dosarul de la Secţia Militară a DNA, Anca Albu este acuzată că a transmis informaţii nedestinate publicităţii lui Horea Uioreanu. Aceste informaţii priveau faptul că acesta era filat de SRI, dar cu toate astea preşedintele de la CJ Cluj nu a crezut şi a continuat să aibă încredere în omul lui de bază, Răzvan Pop. În acelaşi dosar mai este acuzat şi fostul subprefect de Cluj, Mihnea Iuoraş, că a beneficiat şi a transmis informaţii nedestinate publicităţii. La acest capitol ancheta DNA are mari lipsuri şi anume că Iuoraş nu a intrat în posesia informaţiei secrete ca urmare a atribuţiunilor de serviciu şi nici nu era legat printr-un jurământ sau semnătură să păstreze acest secret. 

 

Anca Albu povesteşte că în data de 8 aprilie 2014 a fost sunată de un coleg din acelaşi serviciu de filaj care i-a spus să transmită mai departe "prietenului cu decapotabilă albastră faptul că suntem după el". "Un coleg m-a sunat la telefon şi mi-a spus să îi spun prietenului cu decapotabilă albastră faptul că suntem după el. Eu eram la Bucureşti la un stagiu de pregătire. Imediat l-am sunat pe Mihnea Iouraş şi l-am întrebat cum e vremea la Cluj şi ce mai face o verişoară de-a lui. Procurorii susţin că eu l-aş fi avertizat. La data respectivă, atât eu eram deja monitorizată de SRI, discuţiile telefonice fiind interceptate”, mai spune Anca Albu.

 

Subofiţerul mai spune că a ”picat” ca urmare a autodenunţului făcut de Răzvan Pop, fostul şef de cabinet al lui Horea Uioreanu. ”Acesta a scris în autodenunţ multe chestiuni neadevărate. De aceea am şi vrut să vorbesc pentru a afla lumea adevărul. A spus că tatăl meu vitreg şi cu Mihnea Iouraş au fost angajaţi la RADIOCOM în 2005. Tatăl meu vitreg este angajat din 1997, iar Mihnea Iouraş nu a lucrat niciodată acolo. Răzvan Pop a spus că mama mea, Silvia, a fost de mai multe ori la Consiliul Judeţean pentru a-i transmite informaţii lui Uioreanu. Acest lucru nu este adevărat şi se pot verifica registrele de intrare de la CJ Cluj. Tot Răzvan Pop a spus că mama mea o cunoaşte pe mama lui Horea Uioreanu, din nou neadevărat", mai spune Albu.

 

În acelaşi dosar, mai susţine agenta SRI, ar fi redate mai multe discuţii ambientale interceptate de SRI. De fapt, aceste discuţii s-au purtat ca urmare a faptului că Răzvan Pop a mers ”cablat” în biroul lui preşedintelui CJ. ”Răzvan Pop a mers în biroul lui Uioreanu şi l-a întrebat despre mine şi dacă am mai trecut pe la el pe la birou să îi transmit informaţii, răspunsul primit fiind nu. Apoi, Răzvan Pop l-a întrebat dacă a mai rezolvat ceva cu CV-ul meu, iar răspunsul a fost tot nu. Resping toate acuzaţiile că i-aş fi furnizat lui Uioreanu informaţii pentru ca acesta să mă ajute să ajung la SIE. Discuţia cu SIE a avut loc în 2012 şi nu acum”, a mai spus Anca Albu.

Comentarii Facebook